CRBL, primele declaraţii de pe patul de spital. Cum se simte artistul după accidentul de motocicletă VIDEO

CRBL a fost implicat acum câteva zile într-un accident de motocicletă, în Haţeg, judeţul Hunedoara, şi a ajuns direct pe patul de spital. Artistul a oferit ultimele detalii despre starea sa de sănătate.

CRBL, primele declaraţii de pe patul de spital. Artistul a încercat să depăşească o coloană de maşini, pe contrasens, şi a intrat cu motocicleta într-o autoutilitară, iar în urma impactului a căzut pe şosea, fiind grav accidentat.

„Salutare, dragii mei! În primul rând vreau să vă spun că sunt bine, mă recuperez și vreau să-i mulțumesc Bărbosului că are grijă de mine. Îmi învăț lecțiile, nu știu, lecții pe care poate trebuia să le învăț mai devreme. Dar le învăț acum, nicio problemă, cu un preț că așa se întâmplă în viață. Vreau să mulțumesc tuturor cadrelor medicale care au avut grijă de mine: din Hațeg, din Deva, de aici de la București și bineînțeles vreau să mulțumesc comunității moto din România care a fost alături de mine și bineînțeles prietenilor, familiei, fanilor și tuturor care ați avut un gând bun pentru mine. A contat foarte mult și nu vă mai faceți griji. Nu mai citiți toate știrile pentru că nu sunt chiar așa… O să vă povestesc cum a fost în realitate. Dar, deocamdată, să știți că sunt bine. Oficial îmi merge bine”, a transmis CRBL.

„A și încă ceva… pentru cei care nu știu ce înseamnă partea asta cu motocicletele. Motocicleta mea merge maxim cu 120 de kilometri la oră dacă bate vântul din spate. Eu nu am o motocicletă puternică. Iar cu motocicleta asta am adunat vreo 8.000 de kilometri până acum.

Nu sunt un teribilist și vreun rebel. S-a întâmplat. Nu mă mai acuzați. Sunt câțiva dintre voi care au dat știrile și care au acuzat că sunt un teribilist și că am făcut și că am dres și că… Pentru cei care nu cunosc lumea moto, vă spun eu, motocicleta mea este o motocicletă simpatică, bine, nu mai este acuma că este praf săraca, vedem ce facem de aici încolo. Ne mai auzim”, a maia dăugat CRBL.

@tania_plesa Cică official ii merge bine #official #bine #accident #hateg #moto #motorcycle #crbl #smiley #spital #masina #sanatate #grav ♬ sonido original – Tania💠