Oana Roman trece prin clipe grele. Una dintre cele mai importante ființe din viața ei s-a stins. Anunțul dureros a fost făcut chiar de ea.
Oana Roman trece prin clipe dureroase, după ce și-a pierdut una dintre cele mai iubite ființe. Unul dintre câinii ei s-a stins. Vedeta a aflat vestea în timp ce se află în vacanță, în Bulgaria.
Oana Roman este o mare iubitoare de animale și de fiecare dată a împărtășit imagni cu fanii ei pe rețelele sociale, în care le arată oamenilor animăluțele ei.
Ba chiar cu două zile înainte de a se stinge, Oana Roman l-a filmat pe Bubble și l-a arătat fanilor. După ce a aflat vestea cumplită, vedeta a postat un mesaj dureros pe Instagram, alături de mai multe imagini cu patrupedul trecut în neființă.
”După 12 de ani în care a oferit cea mai pură iubire, cea mai loiala prietenie și mi-a fost prieten și companion în cele mai grele momente, iubitul meu Bubble a plecat în Rai. A plecat liniștit, în somn, dar fără ca eu sa fiu lângă el ca să mi pot lua adio. S-a gândit ca probabil despărțirea ar fi fost prea grea. Sufletul meu plânge și durerea este foarte mare. Drum bun în Raiul cățeilor minunați, iubirea mea! 🖤🖤🖤”, a scris Oana Roman.
Oana Roman, momente grele
Din păcate, îndrăgita vedetă a trecut prin mai multe clipe grele, în ultima perioadă, după ce mama ei a ajuns de urgență la spital. De asemenea, vedeta a rămas și fără mai multe obiecte de valoare, după ce femeile angajate să-i facă curat în casă i le-au furat.
„Firma de curățenie pur și simplu și a încheiat activitatea, au închis firma și asta a fost. Nu au reuşit să găsească personal de încredere și care să facă treaba bine. Cât despre faptul că mie mi-au dispărut lucruri din casă, nu am camere în casă că să arate exact cine a luat ce-i drept, cred că voi apela la public pentru a reuși, eventual, să iau urma anumitor obiecte. Vom vorbi despre asta curând’, a transmis Oana Roman, recent, pe pagina ei de Instagram.