Calendar ortodox 9 septembrie 2023. Cruce neagră. Sfinţii Ioachim şi Ana. Rugăciune pentru bună înțelegere în familie

În această zi, sunt prăznuiţi Sfinţii Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Născătoare de Dumnezeu. Roagă-te, azi, acestor sfinţi pentru rezolvarea grabnică a neînţelegerilor din familie.

Calendar ortodox 9 septembrie 2023. Cine sunt Sfinții Ioachim și Ana
Sfinții Ioachim și Ana sunt părinții Fecioarei Maria. Sfântul Ioachim a fost din neamul regelui David, iar Sfânta Ana a fost fiica preotului Matan, potrivit crestinortodox.ro. Din pricina faptului că nu aveau copii, Ioachim și Ana erau huliţi de oameni, priviți ca fiind blestemați. În societatea iudaică, exista convingerea că familiile sterpe sunt lipsite de binecuvântare dumnezeiască.

După rugăciuni stăruitoare, celor doi le-a fost dăruită Fecioara Maria. Sfântul Ioachim a trecut la cele veșnice la vârsta de 80 de ani, iar Sfânta Ana a murit la 70 de ani, la doi ani după Sfântul Ioachim.

Calendar ortodox 9 septembrie 2023. Rugăciune către Sfinții Ioachim și Ana
Cei ce ați născut pe Maica Vieții noastre, de Dumnezeu Năcătoarea și Pururea Fecioara Maria, păziți-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile! Luați aminte la sărăcia noastră sufletească și trupească și îmbogățiți-ne pe noi în Dumnezeu.

Sfântă Ana, ridică sfintele tale mâini, cu care ai îmbrățișat pe Împărăteasa Cerului și a pământului, către Părintele îndurărilor și a toată mângâierea! Ca astfel, trecând cu vederea mulțimea păcatelor noastre, să ne păzească pe noi de foamete, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Așează, Sfântă Ana, în inimile conducătorilor țării acesteia cele bune pentru sfintele lui Dumnezeu biserici!

Păzește pe cei ce te cheamă pe tine de moartea cea fără de veste. Apără-ne de vrăjmașii cei văzuți și de cei nevăzuți. Împacă neînțelegerile din familii, fii sprijin celor neputincioși. Celor căzuți în adâncul păcatelor, luminează-le mintea, ca să se întoarcă la pocăință. Iar în vremea plecării noastre din viața aceasta, să ne aperi pe noi de cei ce se silesc a vâna sufletele noastre.

Bucură-te, Ioachime, sfeșnicul lui Dumnezeu, cel în fapte bune îmbătrânit, prin care întristarea nerodirii s-a pierdut. Veselește-te, că Fiica ta s-a făcut Biserică a lui Dumnezeu, născând pe Hristos Domnul. Luminează-ne și pe noi spre fapte bune, cel ce ești luminătorul celor din întunericul necunoștinței, dulce mângâietor al celor întristați și îndemnătorul celor însoțiți în Sfânta Taină a Cununiei.

Bucură-te, Sfântă Ana, ceea ce ești dăruitoare îmbelșugată și de cele pământești. Veselește-te, lauda femeilor și cununa maicilor, ascultătoare blândă a celor ce te cheamă pe tine, ceea ce ne împlinești cererile cele bune, bogăția săracilor și a văduvelor!

Ne bucurăm și noi, văzând că prin nașterea ta s-a stins datoria păcatului. Fii și de acum înainte, Sfântă Ana, ajutătoarea și mângâierea celor care-și doresc copilași, grabnică tămăduire a celor neputincioși. Căci niciodată nu te-ai ascuns de la năzuința noastră! Ceea ce în chip nemijlocit vezi frumusețea Dumnezeirii, ai răsărit crinul fecioriei și ai hrănit pe Hrănitoarea Vieții. Oamenii au primit atâta mângâiere și încredințarea că vor fi răscumpărați atunci când te-au văzut pe tine alăptând pe Maica Izbăvitorului!

Sfinților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, statornicia și răbdarea voastră să ne-o împărtășiți și nouă, celor nevrednici și păcătoși. Ca văzând dragostea voastră, Dumnezeu să ne dea timp de pocăință și de întoarcere. Bucurați-vă și ajutați-ne și pe noi să ne bucurăm împreună cu voi, în Împărăția Cerurilor! Amin.