Quantum Nutrition Inc, firma care produce suplimentul care ar fi dus la contaminarea Simonei Halep, a oferit un răspuns dur pentru româncă.
Simona Halep este convinsă că problemele ei în cazul de dopaj pentru care a primit o suspendare de 4 ani sunt provocate de un supliment produs de Quantum Nutrition Inc. Keto MCT, pe care românca l-a achiziționat de la firma din Canada, ar fi fost contaminat cu Roxadustat, crede Halep.
Acționarul firmei Quantum Nutrition Inc, replică dură pentru Simona Halep: “Dacă ITIA a luat o decizie finală înseamnă că aia e decizia finală”
Simona Halep a început să ia acel supliment chiar înainte de US Open, la recomandarea făcută de Candice Gohier, fizioterapeuta alături de care lucra de când începuse colaborarea cu Patrick Mouratoglou.
Quantum Nutrition Inc respinge varianta Simonei Halep, legată de contaminarea suplimentului achiziționat de firma canadiană. Și în acest sens se folosește de concluzia ITIA, care a apreciat în dosarul de 126 de pagini că nu se poate vorbi de o contaminare accidentală, dată fiind cantitatea mare de Roxadustat găsită în corpul Simonei.
“Ați văzut dosarul de la tribunal. Ați văzut acolo că nu sunt alte lucruri privind compania noastră. Orice altceva în afară de ceea ce este în dosar sunt păreri. Dacă ITIA a luat o decizie finală înseamnă că aia e decizia finală.
Kostantinos Koveos, Quantum Nutrition Inc: “Nu există dubii. Ajungem să punem la îndoială credibilitatea ITIA”
Nu există dubii! Dacă ne-am apuca să contestăm deciziile ITIA vă puteți imagina ce s-ar întâmpla cu toate celelalte cazuri de dopaj din istorie?! Ar exploda toate. Practic, ajungem să punem la îndoială credibilitatea ITIA.
Dacă fiecare s-ar testa în propriul laborator privat ajungi să obții rezultatul pe care ți-l dorești, nu?!”, a explicat Konstantinos Koveos, unul dintre acționarii Quantum Nutrition Inc, pentru Gsp.
De asemenea, acționarul celor de la Quantum Nutrition Inc a negat informația făcută de unul dintre avocații Simonei Halep, care spunea că românca a dat în judecată firma care a produs suplimentul contaminat.
Quantum Nutrition îl contrazice pe avocatul Simonei Halep, care anunța un proces cu firma canadiană pentru despăgubiri: “Este fals!”
“Am dat în judecată compania canadiană cu mai bine de o lună și jumătate în urmă. Procesul nu poate să fie decât unul de despăgubire, el nu va avea decât o influență civilă, nu poate să aibă niciun fel de influență în dosarul sportiv”, spunea Bogdan Stoica, unul dintre avocații Simonei Halep, pentru Euronews România, pe 18 septembrie.
“Este fals (n.r. că au fost acţionaţi în justiţie). Nu putem să vorbim foarte multe despre caz, dar suntem în legătură cu avocații noștri. Inclusiv în dimineața asta am discutat. Nu înțeleg de unde vin lucrurile astea”, a mai spus Kostas Koveos pentru Gsp.