Gabriela Cristea este foarte activă pe rețelele de socializare și nu ratează niciun moment să își împărtășească experiențele cu fanii ei din mediul online. Aceasta a vorbit recent despre un subiect care i-a șocat pe internauți, care au criticat-o foarte dur.
Bruneta nu se aștepta deloc la această situație. Iată ce s-a întâmplat!
Gabriela Cristea, deranjată de prețurile pentru petrecerile de Halloween
Gabriela Cristea este una dintre cele mai cunoscut prezentatoare TV de la noi din țară, astfel că faima ei i-a adus o comunitate destul de mare în mediul online. Aceasta nu se ferește să discute diverse probleme cu fanii săi, însă aceste lucruri creează uneori și divergențe.În urmă cu puțin timp, soția lui Tavi Clonda a expus o problemă care se pare că ar fi deranjat-o destul de mult și anume suma de bani pe care a trebuit să o plătească pentru costumele de Halloween ale fetițelor sale.
„V-ați pregătit de Halloween? Trebuie să recunosc că până anul ăsta, sărbătoarea nu-mi spunea foarte multe, nu mă preocupa prea mult.
Dar, de când e Victoria la școală și Iris în grupa mare la grădiniță, lucrurile au început să se complice.
Pentru că dovlecii sunt de bază la momentul acesta, și a trebuit să merg să cumpăr doi dovleci, deși Victoria va avea activitate cu dovleci la școală și nu trebuie să cumpăr, Iris trebuie să sculpteze acasă, cu mine, un dovleac pe care l-am cumpărat și pe care o să-l sculptăm împreună zilele următoare. Și bineînțeles că am mai luat unul și pentru Victoria, că dacă ea n-avea activitate acasă, vă dați seama că era mâncată.
Întrebarea era: e mai ofertant pentru fete, sau pentru băieți cu costumele de Halloween? Pentru băieți, pentru ce costume ați optat? Și pentru fete până la urmă, care sunt variantele pe care le-ați avut în calcul? Cât ne-a costat pe noi? 125 de lei un costum, deci vă dați seama că nu e foarte ieftin(…). Dacă mai punem la socoteală și dovlecii, ne ducem în 150 de lei”, a povestit Gabriela Cristea pe internet.
Fanii au criticat-o foarte dur
Fanii Gabrielei Cristea au reacționat imediat la videoclipul postat de aceasta și au criticat-o foarte dur. Aceștia i-au adresat cuvinte grele atunci când au văzut că aceasta se vaită de bani.
„Mi se pare penibil ca tu să te plângi de 150 de lei, pe bune! Atunci familiile modeste care vor să ofere aceleași lucruri copiilor, ce să zică? E foarte bine că faci pentru copiii tai, că poți și îți permiți, dar stai acum să calculezi 150 lei???”
„Copilul meu are 12 ani, a avut marele noroc că nici doamna educatoare, nici doamna învățătoare nu au fost de acord cu aceasta sărbătoare împrumutată de la americani. Dar ce să îi faci, noi românii copiem totul de la americani, să fim în trend. Dar copiem numai lucrurile rele, nu și pe cele bune. Copilul nu este marginalizat dacă nu sărbătorește acest eveniment hidos. Se poate propune în clasă să se sărbătorească altfel, nu prin costume hidoase și dovleci.”, au fost câteva dintre comentariile de la postarea Gabrielei Cristea.