Tatăl Ancăi Gavrilă a mers la Ferma Dacilor, locul unde fiica lui a murit arsă de vie! Cu inima zdrobită de durere, bărbatul speră să se facă dreptate: „Tati, mi-e dor de tine și așa va fi tot timpul”

Familiile victimelor care s-au stins în incendiul de la Ferma Dacilor sunt îngenuncheate de durere! Tatăl Ancăi Gavrilă a mers chiar la locul tragediei.

Tragedia care a avut loc în a doua zi de Crăciun, la Ferma Dacilor din Prahova, a cutremurat o țară întreagă, având în vedere că în timpul evenimentului catastrofal nu mai puțin de 8 persoane s-au stins din viață. Familiile victimelor sunt îngenuncheate de durere după această tragedie și nici acum nu și-au revenit din șoc.

Acesta este și cazul tatălui Ancăi Gavrilă, care recent a mers în locul unde s-a petrecut incendiul, cerându-le autorităților, cu ultimele puteri, să soluționeze acest caz și să găsească vinovații.
Mai mult decât atât, durerea este cu atât mai mare pentru tatăl tinerei de 20 de ani, asta pentru că el nu știa că fiica lui se află în acel loc, în noaptea respectivă, iar cea care l-a anunțat că Anca nu mai răspunde la telefon a fost soția lui.

„Acesta este drumul pe care nu voiam să meargă niciodată fata mea. Abia aștept să aflu informații suplimentare de la cei în măsură. Tati, mi-e dor de tine și așa va fi tot timpul”, a spus tatăl tinerei.

Anca Gavrilă moștenise pasiunea tatălui ei pentru handbal
Anca Gavrilă este una dintre cele 8 victime care au fost găsite fără suflare după infernul de la Ferma Dacilor. Tânăra avea 20 de ani și moștenise pasiunea tatălui ei pentru handbal, bărbatul la rândul lui fiind un cunoscut antrenor din acest domeniu.

Tânăra handbalistă mersese la pensiunea din Prahova, alături de câțiva prieteni, pentru a petrece Crăciunul, însă părinții ei nu știau că se afla acolo, iar șocul a fost cu atât mai mare pentru tatăl și mama ei, care acum au rămas cu un gol imens în suflet, după pierderea copilului lor.

„Noi nu ne așteptam la așa ceva. Noi nu știam de posibilitatea de petrecere a timpului liber al fetei în locația respectivă. Sunt

tatăl unei fete decedate. Am dat declarație (la poliție, n.r.). Eu am fost sunat de soție la prânz, că nu mai răspunde fata și să venim încoace, că e posibil să fie printre victime. Din ce am înțeles este”, a spus Cristian Gavrilă, tatăl fetei, potrivit calarasipress.ro.