Iarna isi intra in drepturi depline. Ninsori, viscol si temperaturi de pana la -19 de grade. Zonele afectate

Iarna isi intra in drepturi depline. Directorul Administratiei Nationale de Meteorologie, Elena Mateescu, a spus la Antena 3 CNN cum va fi vremea in tara noastra.

”Este primul episod specific sezonului in care ne aflam, atat datorita regimului termic dar si a precipitatiilor predominant sub forma de ninsoare. Deja in Moldova a nins, mai ales in jumatatea nordica, acolo unde stratul de zapada variaza de la 10 pana la 20 de cm in zona de munte.

La aceasta ora cele mai coborate valori de temperaturi se consemneaza in nordul Moldovei, -9 grade, la Darabani, Radauti, Suceava, Cotnari. De altfel, in jumatatea nordica a acestei regiuni, temperaturile sunt sub -9…-8 grade, doar 1 grad in Capitala, in timp ce pe litoral avem 2…3 grade”, a spus directorul ANM.

”Astazi va fi o vreme inchisa, vorbim de posibilitatea sa consemnam, in continuare, precipitatii predominant sub forma de ninsoare in zona Moldovei si, la munte, dar si in partea de vest, centru, nord a tarii, in timp ce in sud vorbim de precipitatii mixte, lapovita si ninsori.

Din punct de vedere termic racirea va fi una accentuata incepand de astazi in toata tara, pentru ca maximele vor fi cel mult intre -7…-6 grade in nordul extrem si 5…6 grade in partea de sud est a tarii.

Maine dimineata si miercuri dimineata vom vorbi despre cele mai coborate temperaturi din acest episod, fiind varful acestui episod, -18…-15 grade in depresiuni, pana la -6 grade in restul teritoriului”, a mentionat Elena Mateescu, pentru sursa citata mai sus.

Meteorologii anunta Cod galben de ninsori si viscol
ANM a emis si o informare meteorologica, valabila pana maine, 9 ianuarie, ora 10.

In intervalul mentionat, aria precipitatiilor va fi in extindere in toate regiunile. Duminica vor fi mai ales ploi, apoi treptat vor predomina ninsorile, iar in Oltenia si Muntenia local se vor acumula 15…30 l/mp. Pe alocuri se va depune polei. Vantul va avea intensificari temporare cu viteze in general de 45…50 km/h.

De asemenea, tot pana maine, la ora 10, este cod galben de intensificari ale vantului, polei, ninsori moderate cantitativ si viscol in Moldova, Dobrogea si jumatatea de est a Munteniei.

In intervalul mentionat, in judetele Suceava, Botosani, Neamt si Iasi va ninge moderat cantitativ si se va depune strat de zapada, local de peste 10…15 cm.

In cursul noptii de duminica spre luni (7/8 ianuarie) si in prima parte a zilei de luni (8 ianuarie) in jumatatea sudica a Moldovei, in cea estica a Munteniei si in Dobrogea vor fi mai ales ploi ce local vor depune polei, apoi vor predomina ninsorile.

Vantul va avea intensificari cu rafale in general de 55…70 km/h si vor fi perioade cu viscol si vizibilitate redusa.

La inceputul saptamanii vremea se va raci semnificativ, astfel incat marti vor fi temperaturi maxime preponderent negative, cuprinse in general intre -8 si 0 grade, iar in noaptea de marti spre miercuri (9/10 ianuarie) va fi ger in nord, centru si est, cu minime termice de pana la -20…-18 grade.