Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Cum adică vrei să fii prezentă când primește Rodica tortul? m-a întrebat Doina, după câteva secunde de tăcere.
— Vreau să-i explic personal cum se păstrează și cum se transportă. Este o comandă importantă, nu?
— Nu trebuie să te deranjezi. Îl iau eu, ca de obicei.
— De data aceasta prefer să-l predau eu.
Doina a oftat zgomotos.
— Laura, nu înțeleg de ce complici lucrurile. Rodica este prietena mea, nu clienta ta.
— Atunci cu atât mai mult ar trebui să se bucure că o cunosc.
A închis telefonul fără să-și ia rămas-bun.
Am rămas câteva minute privind ecranul. Apoi am sunat-o pe Rodica și i-am explicat că vreau să discutăm direct despre tortul de duminică.
— Sigur, draga mea, mi-a răspuns. De altfel, voiam de mult să te cunosc. Doina spune mereu că lucrezi foarte frumos.
— V-a spus și că torturile sunt făcute gratuit pentru ea?
Rodica a tăcut.
— Gratuit? Eu am plătit fiecare comandă.
— Cât ați plătit pentru celelalte două?
— Primul a fost 380 de lei, iar al doilea 420. Am transferat banii în contul Doinei, așa cum mi-a cerut.
Am simțit cum îmi ard obrajii.
Numai de la Rodica, soacra mea încasase 800 de lei pentru două torturi pe care eu le făcusem din banii mei.
— Doamnă Rodica, vreau să vă spun ceva. Eu nu am primit niciodată acești bani.
— Cum adică? Doina mi-a spus că se ocupă ea de plăți, ca să nu te deranjăm.
— Din păcate, mie mi-a spus că sunt cadouri pentru prietenele ei.
Rodica a rămas fără cuvinte.
— Laura, îmi pare foarte rău. N-am știut.
— Nu aveți pentru ce să vă cereți scuze. Dumneavoastră ați plătit corect. Problema este între mine și Doina.
Am convenit ca duminică să vină personal la laborator pentru ridicarea tortului. I-am explicat că prețul meu pentru comanda respectivă era de 320 de lei și că nu trebuia să mai achite nimic până nu lămurim plata făcută.
În seara aceea, i-am arătat lui Adrian mesajele și dovada transferului.
A citit totul de două ori.
— Nu se poate. Mama nu ar face așa ceva.
— Atunci explică-mi de ce Rodica i-a trimis 450 de lei pentru tortul pe care mie mi l-a cerut gratuit.
Adrian a rămas tăcut.
— Și nu este prima dată, am continuat. Rodica a mai plătit două torturi. Eu nu am primit niciun leu.
— Poate mama voia să-ți dea banii mai târziu.
— Adrian, de două luni îmi spune că nu merit să fiu plătită pentru munca mea. Nu mai încerca să găsești scuze în locul ei.
Soțul meu a lăsat telefonul pe masă.
— Ai dreptate. Trebuie să vorbesc cu ea.
— Nu vreau să vorbești în locul meu. Vreau doar să nu mă mai lași singură când mama ta mă jignește.
Duminică dimineață am terminat tortul cu lămâie. Era decorat simplu, cu flori din cremă și o panglică subțire din pastă de zahăr.
La ora stabilită, Rodica a venit la laborator.
După câteva minute a apărut și Doina.
Când ne-a văzut împreună, s-a oprit în prag.
— Laura, de ce ai chemat-o aici? Trebuia să iau eu tortul!
— Pentru că este clienta mea, Doina. Și vreau să discutăm despre plăți.
Rodica și-a scos telefonul.
— Doina, eu ți-am transferat 450 de lei vineri. Laura spune că nu a primit nimic.
Soacra mea s-a înroșit.
— Vai, dar ce mare problemă faceți! Eu doar am intermediat comenzile!
— Atunci de ce mi-ai spus că sunt torturi gratuite pentru prietenele tale? am întrebat.
— Pentru că tu oricum le făceai! Eu am adus clientele!
Rodica a privit-o uluită.
— Doina, eu am plătit pentru torturi, nu pentru că mi-ai făcut cunoștință cu Laura.
— Nu vă mai prefaceți că nu înțelegeți! a izbucnit soacra mea. Eu am grijă de Mara când Laura lucrează. Am și eu dreptul la ceva!
Am simțit că îmi ajunsese.
— Ai dreptul să-mi spui că nu mai poți avea grijă de Mara. Ai dreptul să-mi ceri să găsim altă soluție. Dar nu ai dreptul să-mi vinzi munca pe ascuns.
Doina și-a strâns geanta la piept.
— După tot ce am făcut pentru voi, așa mă răsplătești?
— Nu. Îți cer doar să-mi dai banii pe care i-ai încasat pentru torturile mele.
În acel moment, Adrian a intrat în laborator. Îl rugasem să vină pentru că voiam să fie prezent la discuție.
— Mamă, am văzut transferurile, a spus el. Nu mai putem pretinde că este o neînțelegere.
Doina l-a privit surprinsă.
— Și tu ești împotriva mea?
— Nu sunt împotriva ta. Dar Laura are dreptate. Ai luat bani pentru munca ei fără să-i spui.
Rodica a intervenit calm.
— Eu vreau doar să primesc tortul pentru care am plătit. Iar pe viitor voi comanda direct de la Laura.
Am predat tortul, i-am oferit instrucțiunile de păstrare și i-am mulțumit pentru sinceritate.
După plecarea ei, Doina s-a așezat pe un scaun.
— Nu am crezut că o să ajungem să ne certăm pentru niște prăjituri.
— Nu ne certăm pentru prăjituri, am răspuns. Ne certăm pentru că m-ai mințit și ai profitat de mine.
Am scos un carnețel în care notasem comenzile făcute pentru prietenele ei.
— Vreau să verificăm toate cele șapte torturi. Pentru fiecare am data, ingredientele și fotografiile. Tu îmi spui cât ai încasat.
Doina a încercat să protesteze, dar Adrian i-a cerut să fie sinceră.
După aproape o oră, am stabilit că încasase în total 2.760 de lei. Unele comenzi fuseseră plătite prin transfer, altele în numerar.
— Nu mai am toți banii, a recunoscut.
— Atunci îmi restitui cât ai acum și stabilim când îmi dai diferența.
Doina a acceptat, cu greu. Mi-a transferat 1.500 de lei în aceeași zi, iar restul l-a achitat în două tranșe, în luna următoare.
Nu am făcut o scenă publică și nu am postat nimic despre ea pe internet.
Am vrut să-mi recuperez banii și să stabilesc limite, nu să transform o problemă de familie într-un spectacol.
După acea zi, am schimbat modul în care primeam comenzile. Fiecare client primea direct de la mine oferta, confirmarea și documentele de plată. Nimeni nu mai putea încasa bani în numele meu fără o înțelegere explicită.
Cu Adrian am avut o discuție serioasă.
— Nu vreau să te pun să alegi între mine și mama ta, i-am spus. Dar vreau să înțelegi că munca mea nu este mai puțin importantă decât a ta.
— Știu. Am greșit când am tratat totul ca pe o ceartă fără importanță.
— Și mai este ceva. Nu vreau ca ajutorul cu Mara să fie folosit împotriva mea de fiecare dată când spun nu.
Am hotărât să reorganizăm programul fetiței. Adrian și-a ajustat orele de lucru în două după-amiezi pe săptămână, iar pentru restul am găsit o soluție de supraveghere potrivită.
Doina putea să petreacă timp cu nepoata ei, dar numai dacă își dorea, fără să transforme fiecare vizită într-o datorie pe care trebuia să o plătesc.
Au trecut câteva săptămâni până când soacra mea a revenit la laborator.
De data aceasta nu a venit cu o comandă.
A intrat încet, ținând în mână o pungă mică.
— Laura, am adus niște forme pentru biscuiți. Le-am găsit într-un magazin și m-am gândit că ți-ar folosi.
Le-am primit și i-am mulțumit.
Doina a privit tortul la care lucram.
— Este frumos. N-am realizat niciodată câtă muncă intră în toate astea.
— Intră multă, Doina.
— Știu acum. Și îmi pare rău că am vorbit urât despre meseria ta.
Nu am îmbrățișat-o imediat. Nu eram pregătită să mă prefac că totul fusese uitat.
— Apreciez că îmi spui asta. Dar am nevoie să văd că lucrurile se schimbă.
A încuviințat.
În lunile următoare, Doina nu mi-a mai cerut torturi gratuite pentru prietenele ei. Când o cunoștință a vrut să comande, i-a dat numărul meu și i-a spus să discute direct cu mine.
Iar într-o vineri, când a venit să o ia pe Mara pentru câteva ore, s-a oprit în fața vitrinei cu prăjituri.
— Laura, aș vrea două cutii de fursecuri pentru niște musafiri. Cât costă?
I-am spus prețul.
A scos portofelul și a plătit fără să comenteze.
Nu era un gest spectaculos, dar pentru mine însemna mai mult decât toate scuzele rostite până atunci.
În seara aceea, Adrian m-a întrebat cum fusese ziua.
— Bună, i-am răspuns. Mama ta a cumpărat pentru prima dată ceva de la mine.
El a zâmbit.
— Și a plătit?
— Până la ultimul leu.
Am râs amândoi.
Laboratorul meu a continuat să crească, încet, prin comenzi adevărate și clienți mulțumiți.
Iar eu am învățat că nu trebuie să-mi cer scuze pentru faptul că munca mea are un preț, nici măcar atunci când cel care refuză să-l recunoască face parte din familie.