Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am privit numele furnizorului de pe documentul întins de doamna Aurelia și am simțit cum mi se strânge stomacul. Era aceeași firmă pentru care cerusem explicații cu două luni înainte.
— Da, am spus. Recunosc numele. Am verificat mai multe facturi emise de această firmă și am observat că sumele nu corespundeau cu materialele recepționate.
Bogdan a lovit tejgheaua cu palma.
— Oana, ai grijă ce spui! Nu ai toate informațiile!
— Atunci oferă-le tu, Bogdan, a intervenit mama lui. Explică-mi de ce am plătit aproape 280.000 de lei pentru materiale care nu au intrat niciodată în depozit.
În recepție s-a făcut liniște.
Bogdan a încercat să râdă.
— Sunt diferențe de evidență. Se întâmplă în orice firmă.
— Diferențe de evidență? a repetat Aurelia. Am verificat facturile cu contabilul extern. Am cerut situația recepțiilor și am discutat cu responsabilul depozitului. Nu există documente care să confirme livrările respective.
— Mamă, nu poți să faci asemenea acuzații în fața angajaților!
— Dar tu poți să umilești o salariată însărcinată în fața lor?
Am simțit că îmi tremură genunchii. Nu mă așteptasem ca discuția să ajungă aici.
Aurelia a pus documentele pe tejghea.
— Și mai este ceva. Firma aceasta a fost înființată anul trecut. Știi cine figurează ca asociat?
Bogdan a rămas nemișcat.
— O persoană apropiată ție, Bogdan. Iar tu ai aprobat plăți către această societate fără să declari legătura și fără să prezinți documentele justificative complete.
Directorul a încercat să ia mapa.
— Ajunge! Discutăm acasă!
— Nu, a răspuns Aurelia. Discutăm în cadrul firmei, cu documentele în față. Și nu mai semnează nimeni nicio demisie astăzi.
S-a întors spre mine.
— Oana, îmi pare rău pentru felul în care ai fost tratată. Te rog să nu semnezi nimic sub presiune. Vreau să verificăm situația împreună cu un specialist în dreptul muncii.
Am pus hârtia înapoi pe tejghea.
— Nu intenționam să semnez, doamnă Aurelia.
— Foarte bine.
Bogdan și-a luat sacoul și a ieșit din recepție fără să mai spună un cuvânt.
După plecarea lui, Aurelia m-a invitat într-un birou separat. Mi-a explicat că, în ultimele luni, observase întârzieri la plata furnizorilor și reduceri inexplicabile ale disponibilului din conturile firmei.
— Bogdan mi-a spus că piața merge prost, a continuat. L-am crezut până când am descoperit plățile acestea.
— Eu am întrebat despre ele, dar mi-a spus să nu mă amestec.
— Mai ai corespondența?
— Da. Este în sistemul firmei.
— Atunci o vom păstra și o vom verifica în mod oficial.
În aceeași zi, Aurelia a convocat o întâlnire cu ceilalți asociați și cu contabilul extern. Nu putea să-l înlăture singură pe Bogdan doar pentru că era mama lui, dar avea dreptul să ceară explicații și să propună măsuri.
Eu am plecat acasă la ora obișnuită.
Mihai mă aștepta cu cina pregătită. Când i-am povestit ce se întâmplase, a lăsat farfuria jos.
— Te-a amenințat că te dă afară pentru că ești însărcinată?
— Da. În fața colegilor.
— Oana, trebuie să păstrăm toate dovezile.
— Știu. Mâine vreau să discut cu un avocat.
Mihai mi-a luat mâna.
— Nu trebuie să treci singură prin asta.
A doua zi am cerut consultanță juridică și am depus o sesizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă, descriind presiunile exercitate asupra mea.
Avocatul mi-a explicat că sarcina comunicată oficial angajatorului beneficiază de protecție legală și că nu eram obligată să demisionez. Mi-a recomandat să păstrez toate documentele și să continui să-mi îndeplinesc atribuțiile, atât timp cât starea medicală îmi permitea.
Între timp, situația din firmă devenise tot mai tensionată.
Verificarea financiară a arătat că o parte dintre facturile contestate nu aveau documente de recepție corespunzătoare. Au apărut și indicii că Bogdan folosise relația cu societatea furnizoare pentru a direcționa bani către o afacere în care avea un interes personal indirect.
Nu toate sumele erau pierdute și nu toate plățile erau nejustificate. Dar diferențele erau suficient de serioase pentru ca asociații să solicite un audit independent.
La următoarea adunare a asociaților, Bogdan a fost revocat din funcția de administrator, conform hotărârii adoptate. A rămas asociat, dar nu mai avea dreptul să conducă activitatea zilnică a firmei.
Auditul a continuat, iar societatea a formulat demersurile legale necesare pentru recuperarea sumelor considerate nejustificate.
Aurelia nu a încercat să ascundă problemele pentru a-și proteja fiul.
Într-o dimineață, m-a chemat în biroul ei.
— Oana, vreau să-ți spun ceva. Când am început această firmă, aveam doi angajați și un depozit închiriat. Am muncit ani întregi ca să construiesc ceva stabil. Dar am făcut greșeala să cred că fiul meu va respecta automat ceea ce am construit.
— Nu puteați să știți tot ce face.
— Nu. Dar puteam să verific mai devreme. Și puteam să ascult angajații care îmi spuneau că lucrurile nu merg bine.
A făcut o pauză.
— Îmi pare rău că ai ajuns să fii umilită tocmai pentru că ai cerut explicații.
Am privit-o.
— Doamnă Aurelia, eu nu vreau să fiu tratată special pentru că sunt însărcinată. Vreau doar să fiu tratată corect.
— Și asta ar trebui să fie normal pentru fiecare angajat.
În săptămânile următoare, firma a angajat un nou administrator și a introdus proceduri mai clare pentru aprobarea comenzilor și verificarea facturilor.
Eu mi-am păstrat postul. Medicul care îmi urmărea sarcina mi-a recomandat câteva adaptări ale programului, iar acestea au fost discutate și aplicate conform recomandărilor medicale.
Nu am primit o promovare spectaculoasă și nici un salariu dublu peste noapte.
Am primit însă ceea ce ar fi trebuit să am de la început: posibilitatea de a-mi face meseria fără amenințări.
Câteva luni mai târziu, înainte să intru în concediul de maternitate, Aurelia a venit la biroul meu cu o cutie mică.
Înăuntru era o păturică albă, tricotată manual.
— Am făcut-o eu, mi-a spus. Nu mai am aceeași îndemânare ca înainte, dar sper să-i fie de folos copilului.
Am zâmbit emoționată.
— Vă mulțumesc.
— Și mai vreau să știi ceva. Bogdan este fiul meu și îl voi iubi mereu. Dar asta nu înseamnă că îi voi acoperi greșelile.
Am încuviințat.
— Cred că asta este una dintre cele mai grele decizii pentru un părinte.
— Poate. Dar și una dintre cele mai importante.
În ziua în care am plecat în concediu, colegii mi-au urat sănătate și mi-au promis că mă vor ține la curent cu noutățile de la serviciu.
Nu mai exista hârtia aceea de demisie pe tejgheaua recepției. Nu mai exista nici directorul care credea că poate decide cine merită să muncească în funcție de faptul că urmează să devină mamă.
În schimb, exista o firmă care începuse să-și repare greșelile și o echipă care învățase că întrebările incomode nu trebuie pedepsite.
Când am ajuns acasă, Mihai m-a întâmpinat la ușă.
— Cum a fost ultima zi?
Mi-am pus geanta jos și am zâmbit.
— Liniștită. Exact cum ar fi trebuit să fie toate.
Mi-a atins ușor burtica.
— Și acum?
— Acum ne pregătim să devenim părinți.
Am intrat împreună în camera pe care o pregătiserăm pentru copil. Pe pătuț am așezat păturica albă primită de la Aurelia.
Nu știam cum se vor încheia toate verificările privind faptele lui Bogdan. Acelea urmau să fie lămurite prin procedurile legale.
Dar știam că nu mai eram femeia care stătuse în fața recepției, cu o demisie împinsă sub ochi și cu teama că își va pierde locul de muncă.
Îmi apărasem drepturile, îmi păstrasem demnitatea și puteam să-mi aștept copilul fără să-mi fie rușine că alesesem să devin mamă.