El este tânărul spulberat de tren în Suceava! Alex a lăsat multă durere în urmă după ce mașina lui a fost lovită de tren: „Cel mai urât coșmar”

Tânărul spulberat de tren în Suceava avea doar 19 ani și își făcuse diverse planuri pentru viitorul apropiat, fără a se gândi că viața lui se va sfârși atât de brusc.

Salvatorii nu au mai putut face nimic pentru a-l scoate pe Alex viu de sub șinele trenului

Alex se pregătea pentru examene, urma să fie cavaler de onoare la o nuntă și voia să meargă să se distreze pe litoral în această vară, însă, din păcate, nu a mai apucat să se bucure de aceste momente.

Acestea au rămas niște planuri care nu se vor mai realiza niciodată după ce băiatul și-a pierdut viața pe o trecere de cale ferată din localitatea Liteni, județul Suceava.

Mașina pe care o conducea a fost izbită în plin de tren, iar el a rămas încarcerat în mormanul de fiare. Deși pompierii militari s-au ajutat de două autospeciale echipate cu accesorii pentru descarcerare, iar două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava s-au implicat în operațiune, viața lui Alex nu a mai putut fi salvată.

„Victima a fost extrasă. Din nefericire, are leziuni incompatibile cu viața, iar medicul aflat la fața locului a declarat decesul. Victima este un tânăr în vârstă de 19 ani”, a transmis ISU Suceava pe Facebook.

Ce a apărut în mediul online la scurt timp după ce tânărul a fost spulberat de tren

După ce a fost ucis de tren în Liteni, tânărul de 19 ani a lăsat un gol imens în inimile rudelor și apropiaților lui, care își strigă suferința pe rețelele sociale. Imediat după tragedia din Suceava, pe rețelele sociale au apărut numeroase mesaje în care cei care l-au cunoscut pe Alex își exprimă regretul profund vizavi de acest eveniment crunt.

„Alex nu a vrut să se întâmple așa! Nu a vrut să se omoare, așa cum spun cei care nu-l cunosc… Noi, cei apropiați lui, îl cunoaștem, îi știm gândurile, visurile… Voia să plecăm la mare, voia să îmi fie cavaler de onoare la nuntă, aveam planuri să mergem duminică la pește… și? Unde sunt planurile Alex?! Unde?? El nu a vrut să moară, el se pregătea de examenul de miercuri.

El avea multe planuri și abia aștepta să le ducă la bun sfârșit… Lui mereu i-a plăcut să zâmbească, să fie fericit alături de toți cei dragi, mereu a fost alături de noi, mereu.

Când am auzit că Alex nu mai este, am crezut că e o glumă, din păcate nu a fost… Cel mai urât coșmar, cel mai greu moment din viața noastră… Alexuțu al nostru… Mereu o să rămâi în inimile noastre, copil bun și cuminte! Te iubim! Știu că o să ai grija și de mine de acolo de sus…!”, este unul dintre mesajele postate de cei dragi.