Când Alexandru, un bărbat bogat și emoțional distant, îi oferă adăpost Andreei, o femeie fără casă, este intrigat de reziliența ei. Începe să dezvolte o legătură cu ea, până când, într-o zi, descoperă ceva tulburător în garajul său. Cine este cu adevărat Andreea și ce ascunde ea?
Aveam tot ce ar fi putut cumpăra banii: un domeniu întins, mașini de lux și mai mulți bani decât aș fi putut cheltui vreodată. Totuși, în sufletul meu simțeam un gol pe care nu-l puteam umple.
La șaizeci și unu de ani, mă întrebam adesea dacă aș fi putut trăi altfel. Relațiile nu durau niciodată, pentru că femeile pe care le întâlneam păreau interesate doar de moștenirea mea. Într-o zi, în timp ce conduceam, am observat o femeie care răscolea un coș de gunoi. Era îmbrăcată sărăcăcios, dar mișcările ei transmiteau o anumită forță, de parcă viața ei depindea de fiecare pas făcut.
Am tras mașina pe dreapta fără să-mi dau seama de ce. O priveam din spatele geamului, ezitând. Ea s-a întors și m-a privit cu ochii mari, surprinsă. Nu părea că va fugi, dar era evident că era precaută.
„Ai nevoie de ajutor?” am întrebat, iar vocea mea a sunat ciudat chiar și pentru mine. Nu obișnuiam să vorbesc cu necunoscuți.
„Îmi oferi ajutor?” a răspuns ea, cu un ton sceptic, dar totodată obosit.
„Nu știu… poate.” M-am trezit spunând, coborând din mașină. „Te-am văzut și… nu părea corect.”
Ea a râs amar. „Ce nu e corect este viața. Și bărbații infideli. Dar nu pari să ai prea multă experiență cu asta.”
Am zâmbit stins, recunoscând adevărul în vorbele ei. După câteva clipe de tăcere, am întrebat-o direct: „Ai unde să stai în seara asta?”
Privirea i s-a întunecat pentru o secundă, dar a răspuns sincer: „Nu.”
Am simțit că trebuie să fac ceva, așa că am propus: „Am o casă de oaspeți. Poți să stai acolo până te pui pe picioare.”
A ezitat, dar apoi a acceptat, cu o voce joasă: „Doar pentru o noapte. Eu sunt Andreea.”
Pe drumul spre casă, Andreea a stat tăcută, privindu-și mâinile sau peisajul din afara ferestrei. O singurătate profundă plutea în jurul ei, la fel ca în mine.
Câteva zile mai târziu, ne-am întâlnit din nou la masă. Începuse să se deschidă puțin, povestindu-mi despre viața ei. „Am fost artistă,” a spus ea, „Dar totul s-a destrămat când soțul meu m-a părăsit pentru altcineva.”
M-a impresionat calmul ei aparent, dar durerea era evidentă în spatele cuvintelor. În ciuda acestui lucru, am simțit o conexiune din ce în ce mai profundă. Îmi umplea golul cu fiecare conversație pe care o aveam.
Totul s-a schimbat într-o zi când am intrat în garaj fără să bat la ușă. În interior, am găsit zeci de picturi despre mine. Fiecare tablou era o versiune distorsionată, grotescă, a mea — lanțuri, sânge, sicrie. M-am simțit trădat, confuz, și am ieșit imediat, încercând să procesez ce văzusem.
Seara, la cină, nu am mai putut să mă abțin. „Ce sunt acele picturi, Andreea?” am întrebat cu o voce controlată.
Andreea a lăsat furculița din mână, iar fața i s-a albit. „Nu trebuia să le vezi,” a murmurat ea.
„Dar le-am văzut. Asta e cum mă vezi? Ca pe un monstru?” am întrebat-o cu o amărăciune adâncă.
Ea și-a cerut scuze, încercând să explice că picturile reflectau furia și frustrarea ei, nu pe mine ca persoană. Dar cuvintele ei nu au fost suficiente. Am simțit că era timpul să plece.
Dimineața următoare, i-am oferit bani și am dus-o la un adăpost. Săptămânile care au urmat au fost pline de un sentiment de pierdere. Simțeam că am alungat ceva valoros, dar nu știam cum să repar totul.
Într-o zi, am primit un pachet de la ea. Înăuntru era o pictură diferită, una liniștită, care mă arăta într-o lumină mult mai blândă. Atașat era un bilet cu numele și numărul ei.
Cu degetul tremurând, am apăsat pe butonul de apel. Când a răspuns, vocea ei era ezitantă.
„Andreea, am primit pictura ta… e frumoasă.”
„Mulțumesc,” a răspuns ea. „Nu știam dacă o vei accepta după tot ce s-a întâmplat.”
„Nu trebuie să-ți ceri scuze. Am greșit și eu. Poate ar trebui să încercăm din nou,” i-am spus cu vocea tremurândă.
„Ce vrei să spui?” a întrebat ea uimită.
„Poate putem vorbi. Poate la o cină… dacă vrei.”
„Mi-ar plăcea,” a răspuns ea, iar speranța din vocea ei m-a făcut să zâmbesc pentru prima dată după mult timp.