Scena tensionată se risipise, iar zgomotul ușii trântite răsunase ca un ecou în liniștea apăsătoare. Pisica mare și gri și-a ciulit urechile, neliniștită, apoi a sărit de pe fotoliu și a pornit în inspecție prin apartament. Ceea ce a descoperit nu i-a fost deloc pe plac. Pe canapea, Cătălina plângea încet, strângându-și genunchii la piept.
Sonia nu putea rămâne indiferentă atunci când stăpâna ei iubită era tristă. Așa că s-a cuibărit lângă ea, făcând tot ce putea o pisică pentru a alina suferința: torcea melodios, frământa perna cu lăbuțele, îi gâdila fața cu mustățile și se freca de obrajii ei. Dar Cătălina părea să nu observe nimic, cufundată în durerea ei.
Pentru Sonia, acest lucru era de neconceput. Întotdeauna reușise să-i aline pe cei doi oameni ai ei. Acum, însă, casa întreagă părea învăluită într-o ceață grea de tristețe…
Cătălina și Ovidiu o adorau pe Sonia, iar ea le răspundea cu aceeași afecțiune. Era sufletul micii lor lumi, convingându-se că misiunea ei era să le aducă bucurie și să-i protejeze.
Cu ani în urmă, într-o toamnă rece, Ovidiu venise acasă cu un ghemotoc de blană ud la subraț. Nu putuse lăsa afară pisoiul tremurând pe treptele blocului. Mâinile blânde ale unei femei l-au primit cu grijă, iar de atunci nu i-a lipsit nimic: hrană bună, căldură, afecțiune.
Pisicuța s-a dovedit a fi o fetiță și, cum dormea mult în primele zile, i-au pus numele Sonia. Răsfățată, iubită, iertată pentru orice năzbâtie, crescuse într-un adevărat palat felin. Dar cel mai mult îi plăcea să doarmă în patul stăpânilor, acolo unde se simțea cel mai iubită.
Când, după câteva zile, Ovidiu nu s-a mai întors acasă, iar Cătălina continua să plângă, Sonia a înțeles că ceva foarte rău s-a întâmplat. Stând pe pervaz, privea strada udă de ploaie și își amintea seara în care fusese salvată. Ovidiu fusese acolo pentru ea… Dar cine avea să-l salveze acum pe el?
„Trebuie să fac ceva. Acum e rândul meu să salvez familia!”, gândi hotărâtă pisica gri.
Cătălina pierduse șirul zilelor. Timpul trecea printr-un vârtej de lacrimi, iar mintea ei era un amalgam de gânduri confuze. Se despărțiseră… dintr-o nimica toată. Cum se ajunsese aici?
Într-un moment de luciditate, s-a ridicat și a mers spre bucătărie. Privirea i-a căzut pe bolurile pisicii. Nici măcar nu fuseseră atinse. — Sonia! Sonioară! Dumnezeule, unde ești?! Strigătul ei părea să rupă vălul de apatie. Într-un acces de panică, a început să caute prin apartament.
În fotoliul preferat al lui Ovidiu, Sonia zăcea nemișcată, blana ei moale părea lipsită de strălucire, iar coada somptuoasă atârna inertă. Cătălina a ridicat-o în brațe, simțind cât de slăbită era. — Fetița mea, ce-ai pățit? Iartă-mă! Cum am putut să nu-mi dau seama?
Cu Sonia strânsă la piept, a pus mâna pe telefon. — Ovidiu! Sonia nu se simte bine… Nu știu ce are. O duc la veterinar. Vino și tu!
Veterinarul a examinat-o îndelung, studiind analizele. La final, și-a frecat mustățile gânditor. — Nu văd nicio problemă medicală. Toate testele sunt normale. — Atunci ce e cu ea? Vedeți și dumneavoastră în ce stare e! — Pot să vă pun o întrebare? În ultima vreme au avut loc schimbări în casă? Îmi pare că pisica suferă și refuză să accepte noua situație.
Ovidiu a scos-o ușor pe Sonia din cușcă și a așezat-o pe fotoliu, apoi a îngenuncheat lângă ea și i-a mângâiat blănița. — Iartă-mă… sunt un prost, un mare prost!
Pisica a ridicat capul, l-a privit adânc, apoi și-a ascuns boticul în palma lui. — M-ai iertat? Mulțumesc, micuțo… Acum trebuie să cer iertare și de la Cătălina.
În apartament s-a așternut liniștea. Sonia a coborât încetișor de pe fotoliu și s-a apropiat de canapea. Cătălina dormea, iar Ovidiu o ținea în brațe.
„Așa vă vreau!”, gândi pisica mulțumită. „Sunt o actriță de geniu! Dar să știți că regimul ăsta alimentar îmi afectează silueta!”
Cu coada ridicată și ochii sclipind de satisfacție, Sonia se îndreptă spre bucătărie. O gardiană a căminului avea nevoie de puteri noi!
De pe coridor, Cătălina o urmărea cu un zâmbet cald. Ovidiu îi strânse mâna, iar ea îl privi cu recunoștință. Se înțeleseseră fără cuvinte. Fiecare avea locul lui în această familie, iar Sonia le reamintise că uneori, iubirea și iertarea sunt mai puternice decât orice ceartă.