Ion o considera o mamă rea și o soție proastă
O cunoștință de-ale mele, mamă a trei copii, s-a căsătorit din nou recent. Cum de a reușit — pentru mine e un mare mister. Nu, nu e vorba că mamele cu mulți copii nu se mai căsătoresc. Se căsătoresc, dacă sunt iubite! Doar că, atât cât o știu din prima căsătorie, ea era mereu „cea mai rea mamă și cea mai proastă soție”.
De mai multe ori în „viața ei trecută” am fost la ea acasă. O țin minte întotdeauna obosită, epuizată, dezorientată.
Îi ardea mâncarea pe aragaz, mezinul umbla cu chiloții uzi de o oră, iar ea se zbătea între el, copilul de mijloc cu temele lui, bucătărie, și nu apuca să schimbe ce era ud. Mai trebuia să pregătească cina, căci soțul urma să vină de la serviciu. Trebuia să facă și puțină ordine, că lui îi plăcea curățenia. Aduna jucăriile și le îndesa în cutii. Cel mic le împrăștia iar…
În paralel, deschidea internetul și trimitea diverse pe email — mai avea și câteva joburi mărunte, pentru că salariul soțului nu era destul de consistent… Și toată povestea asta ajungea într-un haos infinit și deprimant.
Soțul venea acasă, se uita la dezordine și arunca din treacăt o remarcă:
— Dă-i pisicii apă! Fă și tu ceva util…
Pe jumătate în glumă, pe jumătate serios. Dar acele cuvinte mi-au rămas bine în minte. Iar prietena mea lăsa emailurile, lingura din oală, chiloții uzi și cu un zâmbet vinovat turna apă în castronul pisicii. Pentru ca, măcar o dată pe zi, să facă ceva util.
Atunci am făcut o prostie. Ca să destind atmosfera, tot pe jumătate în glumă, i-am spus să lase toți pisicile și cina pe jumătate pregătită, să adune copiii, să se machieze (ea) și să mergem la o cafenea.
— Îi iau și pe ai mei.
— E bătrână să se mai machieze! — a tăiat-o scurt soțul ei. Tot ca și cum ar fi glumit…
Mă uitam la această femeie și realizam cu groază că era mai tânără decât mine. Și dacă ea era bătrână, atunci eu cine eram?
Ea și-a cerut scuze și a spus că le place mâncarea de casă. Și a început să pună masa, la care soțul aștepta. Lângă ea, copiii împrăștiau din nou jucăriile și ea, cu o „a treia” mână, le strângea, pentru că lui îi plăcea ordinea. Telefonul ei scotea sunete, probabil emailuri de la job.
— Gata cu internetul toată ziua, — spunea soțul.
Mi-am luat rămas bun și am plecat.
„Eu sunt de vină”
Nu, ea nu s-a plâns niciodată nimănui. Niciodată! Indiferent cum o întrebai, zicea că totul e bine. Și cu cât era mai palidă și mai obosită, cu atât răspundea mai ferm: „Totul e bine!”
Și ascundea ochii lipsiți de strălucire.
Dar aveam mulți prieteni comuni. Și din când în când auzeam de la ei că soacra ei nu era deloc mulțumită de ea. Nora — mamă rea, căci cel mic a căzut de pe bicicletă și s-a lovit la spânceană. A trebuit cusut. Trebuie să fie atentă, nu să-și piardă timpul pe nimicuri… Nora — soție proastă, căci acasă e dezordine și copiii și soțul nu-s bine hrăniți.
Odată, soțul acelei femei a fost la școală, și apoi acasă a fost un scandal. Cel mare a făcut-o lată, și totul pentru că „mama rea” se ocupă de te miri ce, numai de educație nu.
Se povestea că a început să ia antidepresive, pentru că, da, era o mamă rea și o soție proastă. Nu făcea nimic, iar pentru a face ceva, nu avea pur și simplu energie… Și chiar copiii înțeleseseră asta.
— Mama, ești rea! — striga cel mic în stradă, când ne plimbam împreună. — Nu-mi citești cartea. Ea scotea cartea din geantă și, resemnată și obosită, începea să o citească. Își dorea foarte mult să fie o mamă bună.
Apoi au divorțat. Soțul a întâlnit o altă femeie. Probabil, o soție bună și gospodină. Dar, în mod corect, plătește regulat pensia alimentară și este prezent în viața copiilor.
— Ei bine, cam asta e, — mi-a spus doar când o întrebam. — Poate că eu sunt de vină.
Apoi s-a mutat cu copiii, au schimbat apartamentul, și nu ne-am mai văzut mult timp.
„Din rățușca cea urâtă — în lebădă”
A trecut timpul, și recent ne-am „regăsit” pe rețelele de socializare. Ea mi-a scris prima.
Am fost surprinsă. De pe avatar mă privea o altă femeie, necunoscută. Strălucitoare, frumoasă, fericită și plină de energie. Am fost curioasă și i-am propus să ne întâlnim.
Ne-am văzut la o cafenea. Și nu-mi venea să cred ochilor. Ea chiar era altfel. Încrezătoare în ea, în viață, în oameni. Atunci am aflat că s-a recăsătorit.
— Nu știu de ce a fost interesat de mine, — povestea ea. — Nu prea aveam capul la așa ceva. Trebuia să supraviețuiesc…
Dar bărbatul nu a renunțat, a curtat-o, s-a împrietenit cu copiii ei, i-a făcut o propunere.
Și s-a dovedit că ea este cea mai bună mamă și cea mai bună soție. A prăjit omletă, care s-a ars — cea mai bună gospodină.
Și a doua zi deja cocea plăcinte, pentru că era — cea mai bună. Și dorea să îi facă fericiți.
Acasă dezordine — mamă și soție grozavă. Pentru că poți face curățenie împreună, vorbind și râzând.
A ieșit că nu trebuie să cari singură plasele de la cumpărături și să ți se reproșeze că, așa cum te bagi în treburile mărunte, ai mai uitat câte ceva. Poți merge să faci cumpărături împreună și să râzi, dacă ai uitat ceva. A ieșit că nu ea e bătrânică, ci cea mai frumoasă femeie din lume. Și deja își aranjează părul seara doar ca să-l întâmpine de la muncă pe cel care o consideră frumoasă.
A ieșit că e grozavă, pentru că mai reușește să și lucreze în plus. Dar asta nu e musai. Doar dacă ea vrea.
A ieșit că ea nu e acea inutilitate care s-a considerat ani de zile. Și toate astea pentru că e iubită, lăudată și apreciată. Și nu criticată.
…O ascultam și mă minunam. Apoi a venit la ea acest nou soț al ei. Și am înțeles totul. Știți, se uita la ea de parcă înflorea cu adevărat. Nu avea cum să nu înflorească. O vorbea și o trata așa, încât era imposibil să nu devină cea mai frumoasă femeie din lume.
A venit cu cei trei copii ai ei. I-am văzut în trecere. Dar chiar și așa, am observat că ea era cea mai bună mamă. Așa se comportau ei.
Și toate astea pentru că lângă ea era un om care o ajuta să creadă în ea. A transformat o rățușcă urâtă într-o lebădă minunată… E atât de important să ai pe cineva care să te ajute să devii acea lebădă. Pentru că lebăda are nevoie de timp, de putere și de iubire pentru a-și întinde aripile.
Nu, nu vreau să spun nimic concret. Nu vreau să învinovățesc pe nimeni. În viață se întâmplă diverse. Dar aceasta este povestea. Și sunt foarte curioasă ce gândește acum primul soț.