În ziua nunții, Sofia stătea în fața oglinzii în rochie albă. Părul ei era aranjat, iar în mâini îi tremura un buchet de flori de câmp. Maria s-a apropiat din spate și a îmbrățișat-o.
„Ești puternică, Sofia dragă! Ține minte asta!” Sofia a dat din cap, dar lacrimile îi curgeau deja pe obraji.
Ceremonia a avut loc într-o biserică din sat. Mihail era îmbrăcat într-un costum elegant, părul său cărunt strălucea în lumina lumânărilor.
Sofia și-a dat acordul cu voce tremurândă, iar el i-a pus pe deget un inel de aur. Ea plângea în hohote căsătorindu-se, neputând să-și stăpânească amestecul de frică, speranță și durere. Invitații credeau că plânge de fericire, dar Sofia știa adevărul.
După nuntă, Mihail a dus-o pe Sofia la casa lui din oraș. Era o vilă cu tavane înalte, podele de marmură și servitori care se înclinau când apărea ea. Sofia se simțea stingheră, pantofii ei de la țară părând ridicoli pe fundalul luxului.
Mihail i-a observat neliniștea și a luat-o de mână. „Dă-ți timp să te obișnuiești”, a spus el blând. Seara, obosită de noile impresii, ea a cerut permisiunea să meargă în camera ei.
Închizând ușa, Sofia s-a prăbușit pe pat și pentru prima dată în acea zi și-a permis să se relaxeze. Dar somnul nu venea, se gândea la ce lăsase în urmă și la ce o aștepta înainte. Curând a fost smulsă din reverie de un sunet ciudat — zgomotul înăbușit al apei care se auzea din baie prin perete.
Sofia a deschis ochii, ciulind urechile. Sunetul era blând, dar persistent, ca murmurul unui pârâu, și în liniștea casei imense părea mai tare decât era în realitate. S-a ridicat în capul oaselor, inima ei accelerându-și ușor ritmul.
Poate că lui Mihail i s-a făcut rău? „Nu mai e tânăr”, s-a gândit ea, amintindu-și de părul lui cărunt și mișcările lente. Poate că are nevoie de ajutor. Acest gând a făcut-o să-și înlăture îndoielile.
Sofia s-a ridicat, și-a pus un halat ușor peste cămașa de noapte și a pășit desculță spre ușă. Coridorul era cufundat în întuneric, doar o fâșie subțire de lumină se strecura de sub ușa băii. Sofia s-a oprit, mâna ei înghețând pe clanță.
La ceea ce a văzut, aproape că a LEȘINAT… 
\
CONTINUAREA AICI
În baie, Mihail stătea în fața oglinzii. Dar nu mai era omul pe care îl văzuse la biserică. Dispăruse părul cărunt, iar fața lui nu mai era marcată de riduri adânci. În fața ei stătea un bărbat de aproximativ treizeci și cinci de ani, cu umeri largi și trăsături ferme. Pe chiuvetă, Sofia zări o perucă gri, o cutie cu pudră și alte accesorii de machiaj.
— Te-ai rătăcit, Sofia? întrebă el, întorcându-se spre ea cu un zâmbet ce îi dezvăluia dinți perfect albi.
Sofia se sprijini de cadrul ușii, simțind cum picioarele îi devin moi. Reuși să șoptească:
— Cine ești tu? Unde este Mihail?
Bărbatul râse, un râs tineresc și sincer, complet diferit de râsul controlat al bătrânului cu care se căsătorise cu câteva ore mai devreme.
— Eu sunt Mihail, Sofia. Sau mai bine zis, Mihail Andreescu, așa cum mă cunosc prietenii mei. Bătrânul Mihail a fost doar… un rol.
El făcu un pas spre ea, iar Sofia se retrase instinctiv. Observând reacția ei, Mihail ridică mâinile în semn de pace.
— Nu-ți fie teamă. Nu vreau să te sperii și mai tare. Hai să mergem în salon să vorbim. Cred că îți datorez o explicație.
Încă amețită, Sofia îl urmă pe coridor, încercând să proceseze ce se întâmpla. Se așeză pe marginea unei canapele din salon, iar Mihail aprinse un foc în șemineu, apoi se așeză în fotoliul de vizavi.
— Primul lucru pe care trebuie să-l știi este că nu am mințit în legătură cu ajutorul pentru familia ta. Fiecare promisiune pe care ți-am făcut-o va fi onorată. Operația tatălui tău, studiile fratelui tău, ipoteca pentru casa părinților — toate sunt deja aranjate.
Sofia strânse marginea halatului în pumni.
— De ce? De ce această înșelătorie?
Mihail oftă adânc.
— Pentru că aveam nevoie să văd dacă ești cu adevărat dispusă să faci un sacrificiu. Dacă ai accepta să-ți petreci viața cu un bătrân pentru binele familiei tale.
— A fost un test? șopti ea, simțind furia crescând în interior.
— Da și nu. Este mai complicat. Vezi tu, Sofia, eu provin dintr-o familie care a pierdut totul în timpul comunismului. Bunicul meu a murit în închisoare, iar tatăl meu a trăit în sărăcie. Am jurat că voi recupera averea familiei și am reușit. Dar pe parcurs, am descoperit că bogăția atrage un anumit tip de oameni. Oameni care văd doar contul bancar, nu persoana.
Mihail se ridică și se plimbă în fața șemineului, flăcările aruncând umbre dansante pe chipul lui.
— Am fost logodit de două ori. Prima dată cu o femeie care a fugit cu antrenorul ei de fitness când afacerile mele au avut un impas temporar. A doua oară cu o moștenitoare care era interesată doar de statutul social pe care i-l aduceam. După aceea, am decis că dacă voi mai încerca vreodată, va fi cu o persoană care să fie dispusă să sacrifice ceva pentru alții, nu doar să primească.
Sofia îl privea, încă neîncrezătoare, dar începând să înțeleagă.
— Așa că ai inventat acest personaj. Un bătrân bogat, neatrăgător, dar generos.
— Exact. Și apoi te-am întâlnit pe tine, la spitalul unde tatăl tău era internat. Te-am văzut cum dormeai pe scaunele din sala de așteptare, cum împărțeai ultimii tăi bani cu alți pacienți care nu-și permiteau nici măcar o cafea. Am văzut cum îți sacrificai tinerețea pentru familia ta.
Mihail se opri și o privi direct în ochi.
— Nu m-am îndrăgostit de frumusețea ta, Sofia, deși ești frumoasă. M-am îndrăgostit de sufletul tău.
Sofia simți lacrimi fierbinți șiroindu-i pe obraji. Confuzia, furia și un sentiment ciudat de eliberare se amestecau în mintea ei.
— Ce se întâmplă acum? întrebă ea cu voce stinsă.
Mihail se așeză lângă ea, dar nu încercă să o atingă.
— Acum depinde de tine. Suntem căsătoriți legal, dar îți ofer libertatea completă. Poți rămâne ca soția mea, încercând să vezi dacă între noi s-ar putea dezvolta ceva real. Sau poți pleca — divorțăm liniștit, iar eu voi onora toate promisiunile financiare pe care ți le-am făcut. Familia ta va fi în siguranță în ambele cazuri.
Sofia se ridică brusc, incapabilă să stea locului.
— Cum aș putea să am încredere în tine vreodată? Toată relația noastră a început cu o minciună!
— Ai dreptate, recunoscu el. Dar gândește-te — când am fost „bătrânul Mihail”, te-am tratat vreodată cu lipsă de respect? Ți-am cerut vreodată ceva nepotrivit? Ți-am spus vreodată o minciună despre intențiile mele sau despre promisiunile mele?
Sofia reflectă. Era adevărat — Mihail fusese întotdeauna respectuos, chiar și ca bătrân. Nu-i ceruse niciodată favoruri conjugale, nu încercase să o atingă împotriva voinței ei.
— Îmi dai timp să mă gândesc? întrebă ea, încă copleșită de revelație.
— Desigur. Poți rămâne în aripa de est a casei cât timp dorești. Voi sta departe dacă asta îți dorești. Singura mea rugăminte este să nu spui nimănui adevărul pentru moment, cel puțin până hotărăști ce vrei să faci.
Sofia se îndreptă spre ușă, apoi se opri și se întoarse.
— De ce mi-ai arătat adevărul chiar în noaptea nunții? De ce nu ai continuat mascarada?
Mihail zâmbi trist.
— Pentru că am văzut cum plângeai la altar. Mi-am dat seama că sacrificiul tău era prea mare, iar eu nu puteam trăi știind că te fac să suferi în fiecare zi. Poate că testul meu a fost crud, dar nu sunt un monstru, Sofia.
În zilele următoare, Sofia a rămas în camerele ei, coborând doar pentru mese, pe care le lua singură. Mihail îi respecta spațiul, trimițându-i doar câte un bilet ocazional pentru a se asigura că are tot ce îi trebuie.
Între timp, familia ei primise deja ajutorul promis. Tatăl ei fusese operat cu succes de cei mai buni chirurgi, fratele ei fusese înscris la facultatea de medicină, iar părinții ei se mutaseră într-o casă nouă, liberă de datorii.
După o săptămână, Sofia îi trimise un mesaj lui Mihail, cerându-i să se întâlnească în grădină. Îl găsi așezat pe o bancă, citind.
— Ai luat o decizie? întrebă el, închizând cartea.
Sofia se așeză lângă el, privind spre rozele care înfloreau în grădină.
— Da. Vreau să divorțăm.
Mihail încuviință, încercând să-și ascundă dezamăgirea.
— Înțeleg. Voi contacta avocatul meu mâine.
— Dar, continuă Sofia, după aceea, mi-ar plăcea să ies la o cină cu tine. Ca două persoane care se întâlnesc pentru prima dată. Fără minciuni, fără roluri, fără obligații.
Mihail o privi surprins.
— Ce vrei să spui?
— Vreau să spun că nu pot continua această căsătorie bazată pe o minciună, dar sunt dispusă să încep ceva nou, ceva adevărat. Poate că mi-ai arătat latura ta generoasă și respectuoasă ca „bătrânul Mihail”, dar vreau să cunosc bărbatul real. De la zero.
Un zâmbet larg se răspândi pe fața lui.
— Îmi pare rău pentru tot, Sofia. Îmi pare sincer rău. Și da, mi-ar plăcea foarte mult să te cunosc, de la zero.
Un an mai târziu, într-o zi însorită de vară, Sofia stătea din nou în fața oglinzii, într-o rochie albă. De data aceasta, ochii ei străluceau de fericire autentică, iar buchetul din mâinile ei nu tremura. Maria intră în cameră, zâmbind.
— Ești gata, Sofia? Sunt toți nerăbdători să te vadă.
Sofia dădu din cap, privind în oglindă nu doar propria reflexie, ci și drumul parcurs. Acest bărbat, Mihail cel adevărat, o cucerise pas cu pas, cu răbdare și sinceritate. Învățaseră împreună să aibă încredere, să construiască ceva real peste fundația șubredă a începuturilor lor.
— Da, sunt gata. De data aceasta, chiar sunt.
Când pășiră împreună spre altar pentru a reînnoi jurămintele, de data aceasta din iubire, nu din sacrificiu, Sofia realiză că uneori drumul spre fericire poate începe cu o minciună, dacă aceasta este urmată de un angajament neobosit față de adevăr.
Iar când Mihail o sărută, toți invitații văzură în ochii Sofiei nu lacrimi de tristețe, ci strălucirea unei fericiri autentice, câștigate prin înțelegere și iertare.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.