În data de 8 februarie este prăznuit Sfântul Teodora Stratilat.
Cine a fost Sfântul Teodor Stratilat
Sfântul Teodor Stratilat s-a născut între sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea. La acea vreme, la domnie se afla împăratul Liciniu, cel care era împotriva creștinilor, motiv pentru care a decis să-i ucidă pe cei 40 de mucenici din Sevastia, alături de creștinii care refuzau să se închine idolilor. În momentul în care împăratul a aflat că și Sfântul Teodor Stratilat era creștin și convertea păgâni la creștinism, a mers să-i ceară să jerfească idolilor.
Odată ajuns acolo, împăratul a adus cu sine și mai multe statui de aur și argint, pentru că Sfântul Teodor Stratilat i-a transmis că își dorește ca prima dată să se închine lor în casa sa, iar mai târziu să le jertfească în fața celor din cetate. Cu toate acestea, Sfântul Teodor Stratilat le-a distrus și a împărțit aurul și argintul oamenilor care se aflau la nevoie. Acesta a fost și motivul pentru care a fost supus la nenumărate chinuri.
La distanță de cinci zile de când a fost întemnițat, Sfântul Teodor Stratilat a fost răstignit exact ca Hristos, strigând către acesta:” Doamne, ai zis mai înainte: Eu sunt cu tine, iar acum pentru ce m-ai lăsat? Vezi Doamne, că fiarele cele sălbatice m-au chinuit pentru Tine. Luminile ochilor mei sunt scoase, mi se rănește fața, mi se sfărâmă dinții, iar oasele pe cruce mi se frâng. Pomenește-mă, Doamne, pe mine, cela ce rabd cruce pentru Tine, fier, foc și piroane; de acum, primește duhul meu, ca să mă duc din viața aceasta„.
În ciuda faptului că după cele spuse, acesta nu a mai reacționat, toți au crezut că este mort. Cu toate acestea, îngerul Domnului l-a coborât de pe cruce noaptea și l-a vindecat. Acesta a fost un alt motiv pentru care nenumărați păgâni s-au convertit la creștinism. La scurt timp, Sfântul Teodor Stratilat a trecut la cele veșnice, odată ce împăratul Liciniu a poruncit să îi fie tăiat capul. În ceea ce-l privește pe Sfântul Proroc Zaharia, acesta a fost unul dintre profeții provenit din „perioada postexilică “. Astfel, Sfântul Proroc Zaharia a fost cel care a încurajat poporul să ridice cât mai repede Templul Domnului, având de-a lungul timpului, cu până la opt viziuni legate de reconstruirea Templului din Ierusalim, printre care se află și cea în care Ierusalimul era înconjurat de un zid ca o funie, care simboliza protecția lui Dumnezeu.