S-a uitat la el, apoi la ceas. Mai avea doar o oră până la îmbarcare. Dacă îl ajuta, risca să piardă avionul. Dacă îl lăsa acolo, conștiința n-ar fi lăsat-o în pace.
— Haideți, sprijiniți-vă de mine, — i-a spus hotărâtă. — O să ajungem împreună.
Victor a clipit surprins, dar n-a protestat. S-a sprijinit de brațul ei, și au pornit încet pe trotuar, către stația de taxi. Ana a făcut semn primului șofer liber, explicându-i grăbită că trebuie să ajungă la aeroport cât mai repede.
Pe drum, Victor îi povestea printre oftaturi că se întorsese recent în România după mulți ani petrecuți afară. Voia să-și vadă mama bolnavă, dar afacerile îl țineau departe. Ana îl asculta cu compasiune, fără să știe că lângă ea stă un om extrem de influent, obișnuit ca toți să-l servească, nu să-l ajute.
La aeroport, bărbatul a încercat să-i mulțumească oferindu-i bani. Ana a zâmbit și a dat din cap.
— Nu e nevoie, domnule. A fost doar o mână de ajutor.
A alergat apoi spre ghișeul de check-in, dar era prea târziu — poarta se închisese. A rămas acolo, cu valiza lângă ea, simțind cum inima i se strânge.
Victor, care între timp o urmărea din scaunul cu rotile oferit de personalul aeroportului, a văzut scena. A făcut un semn discret unei angajate, iar la câteva secunde o voce a anunțat la difuzor că zborul va fi întârziat din motive tehnice.
Ana a ridicat privirea, surprinsă. Când s-a uitat spre Victor, el doar i-a făcut cu ochiul.
— Se pare că norocul ține cu cei buni, — i-a spus el, zâmbind.
În avion, locurile lor erau alăturate. Au vorbit tot drumul — despre viață, despre oameni, despre cât de greu e să mai găsești bunătate sinceră. Când au aterizat, Victor a insistat să o ducă el la prietena ei. Pe drum, i-a mărturisit că este proprietarul companiei aeriene și că fără gestul ei, probabil ar fi ratat și el acel zbor important.
Ana a rămas fără cuvinte.
— Nu contează cine sunteți, domnule, — i-a spus ea simplu. — Mie mi-a păsat doar că erați om și aveați nevoie de ajutor.
Victor a zâmbit din nou, privindu-o cu o căldură rară. Apoi i-a oferit o carte de vizită, rugând-o să-l sune dacă va avea vreodată nevoie de ceva.
Peste câteva luni, Ana a primit o scrisoare elegantă, cu sigla unei mari companii. Înăuntru era o invitație la o gală caritabilă, însoțită de un bilet de avion dus-întors și un mesaj scurt:
„Pentru cea care m-a învățat că bunătatea nu cere recompensă.”
Ana a zâmbit. A privit cerul prin fereastra micii sale case și a șoptit:
— Uneori, binele se întoarce în cele mai neașteptate feluri.
Și, cu inima ușoară, a început să-și pregătească din nou valiza.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.