În curte se făcuse liniște.
Domnul Lupu ținea documentul în mână și privea calm spre invitați.
— Acum mulți ani, am găsit un portofel în timp ce lucram.
Mama lui Dinu a oftat ironic.
— Și ce legătură are asta?
— Are mai multă legătură decât credeți.
A desfăcut cu grijă hârtia îngălbenită.
— În portofel se aflau aproape 150.000 de lei, acte importante și toate economiile unui om în vârstă.
Invitații ascultau fără să scoată un cuvânt.
— L-am dus la poliție și l-am înapoiat proprietarului.
Apoi a ridicat documentul.
— Acesta este certificatul de recunoștință pe care l-am primit atunci.
Lângă el se afla o fotografie veche.
În imagine apărea un bătrân elegant alături de domnul Lupu.
— Omul acela mi-a spus ceva ce nu am uitat niciodată. Mi-a spus că omul care rămâne cinstit atunci când poate fura este mai bogat decât mulți milionari.
Curtea era complet tăcută.
— Din salariul meu am crescut o familie. Din salariul meu mi-am trimis fata la școală. Din salariul meu am construit tot ce vedeți aici.
Apoi s-a întors spre Maria.
— Și nu mi-a fost niciodată rușine să muncesc.
Ochii fetei s-au umplut de lacrimi.
— Nici nu ar trebui să-ți fie, tată.
Dinu s-a ridicat și s-a apropiat de socrul său.
I-a strâns mâna cu respect.
— Eu sunt mândru că fac parte din familia dumneavoastră.
Apoi s-a întors spre mama lui.
— Dacă cineva trebuie să aleagă între bani și caracter, eu aleg caracterul.
Femeia și-a coborât privirea.
Pentru prima dată, nu mai avea niciun argument.
Rudele care plecaseră s-au întors încet în curte.
Rușinea li se citea pe chip.
Mama lui Dinu s-a apropiat de părinții Mariei.
— Am greșit.
Vocea îi tremura.
— Vă rog să mă iertați.
Domnul Lupu a închis cutia de lemn.
— Nu trebuie să vă fie rușine că ați greșit. Important este să învățați ceva din asta.
Apoi s-a uitat spre tinerii căsătoriți.
— Trăiți frumos și nu uitați niciodată că munca cinstită nu umilește pe nimeni.
Aplauzele au izbucnit în toată curtea.
Muzica a început din nou.
Oamenii s-au ridicat la dans.
Iar Maria a simțit că, pentru prima dată în acea zi, putea să zâmbească din nou.
Soarele cobora încet peste sat.
La poartă, mașina de gunoi strălucea în lumina serii.
Iar tatăl ei, omul pe care unii îl judecaseră fără să-l cunoască, devenise persoana pe care toți o respectau.