— Doamna dirigintă…
Vocea bărbatului tremura.
Elena l-a privit atent.
Apoi ochii i s-au mărit.
— Andrei?
Bărbatul a zâmbit.
— Da, doamna profesoară. Andrei Popescu. Promoția 2005.
Înainte să mai apuce să spună ceva, din celelalte mașini au început să coboare oameni.
Zeci de oameni.
Bărbați și femei între 35 și 40 de ani.
Unii în halate medicale.
Alții în costume elegante.
Unii veneau direct de la birou.
Alții își aduseseră și copiii.
Fiecare avea în mână un buchet de flori.
Doamna Elena nu înțelegea ce se întâmplă.
— Ce faceți aici?
Andrei și-a șters discret ochii.
— Am aflat că astăzi ieșiți la pensie.
— Dar…
— Și n-am vrut să vă lăsăm să plecați așa.
Unul câte unul, foștii elevi au început să se apropie.
— Dumneavoastră m-ați convins să dau la Medicină.
— Pe mine m-ați ajutat când voiam să renunț la școală.
— Mi-ați cumpărat prima carte când nu aveam bani.
— Mi-ați spus că pot reuși chiar dacă toți ceilalți râdeau de mine.
Doamna Elena plângea.
Nu mai încerca să ascundă lacrimile.
Andrei i-a întins buchetul.
— Pentru fiecare lecție.
O fostă elevă i-a oferit altul.
— Pentru fiecare încurajare.
Apoi încă unul.
Și încă unul.
În câteva minute, brațele femeii erau pline de flori.
Pe trotuar se adunaseră trecători.
Profesorii ieșiseră și ei din școală.
Actualii elevi se opriseră mirați.
Priveau fără să înțeleagă.
Cum o profesoară atât de modestă era tratată ca o vedetă.
Ca o regină.
Andrei a făcut un pas în față.
— Știți de ce am venit toți?
Elena a clătinat din cap.
— Pentru că astăzi nu se pensionează doar o profesoară.
Astăzi se pensionează omul care ne-a schimbat viața.
Liniștea care a urmat a fost copleșitoare.
Apoi foștii elevi au început să aplaude.
Unul după altul.
Tot mai tare.
Tot mai mulți.
Iar în mijlocul lor, doamna Elena plângea și zâmbea în același timp.
Pentru că în acel moment a înțeles ceva.
Poate că uneori recunoștința nu vine atunci când o aștepți.
Poate vine după ani.
Poate după decenii.
Dar atunci când ai lăsat o urmă adevărată în sufletele oamenilor, ei nu uită.
Iar în ziua în care credea că pleacă singură și uitată, zeci de foști elevi i-au demonstrat exact contrariul.
Nu fusese uitată niciodată.