Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Nu, i-am spus.
Adrian s-a oprit în ușa bucătăriei.
— Ce?
— Nu îți transfer salariul meu.
— Nici măcar nu vrei să încerci?
— Nu există nimic de încercat. Dacă vrem un cont comun pentru cheltuielile casei, discutăm și contribuim amândoi. Dar nu îți dau ție tot salariul ca să-mi dai apoi bani de buzunar.
A râs disprețuitor.
— Știam că aici ajungem.
— Unde?
— La faptul că, de când câștigi mai mult, te crezi mai importantă.
Asta a fost prima dată când a spus-o.
În următoarele săptămâni însă, problema n-a dispărut.
Adrian a început să mă întrebe când intră salariul.
Cât am economisit.
De ce comandasem o pereche de pantofi.
De ce plătisem o cină cu două colege.
Într-o seară mi-a spus că își luase pe credit o consolă scumpă.
— De ce ai făcut asta acum?
— O plătim în câteva luni.
— “O plătim”?
— Tu câștigi suficient.
Atunci am înțeles că refuzul meu nu schimbase ideea lui. Doar îl împiedicase să o pună în practică.
Am făcut ceva foarte simplu.
Am sunat-o pe mama lui.
— Vreau să vă întreb direct. Aveți nevoie de mai mulți bani luna aceasta?
A părut surprinsă.
— Nu. De ce?
— Adrian mi-a spus că pensia și medicamentele nu vă mai ajung.
— Medicamentele sunt plătite. Iar cei 800 de lei pe care mi i-ai trimis au fost mai mult decât suficienți.
Am rămas tăcută.
— Elena, ce s-a întâmplat?
— Nimic. Voiam doar să verific.
În seara aceea l-am așteptat pe Adrian.
— Am vorbit cu mama ta.
Fața i s-a schimbat.
— De ce?
— Spune că nu ți-a cerut mai mulți bani.
— Nu trebuie să-mi ceară. Știu eu de ce are nevoie.
— Atunci de ce mi-ai cerut întreg salariul?
— Ți-am explicat.
— Nu. Mi-ai dat un pretext.
A trântit cheile pe comodă.
— Bine. Vrei adevărul?
— Da.
— M-am săturat să mă simt ca ultimul om în casa asta.
— Pentru că eu câștig mai mult?
— Pentru că tu hotărăști tot!
— Ce hotărăsc singură?
N-a găsit imediat un răspuns.
— Ai salariul mai mare. Ai funcția mai bună. Când ieșim cu oamenii, toată lumea întreabă de proiectele tale. Eu ce sunt?
— Soțul meu.
— Exact. Soțul tău. Și tot eu ajung să mă simt de parcă trebuie să-ți cer voie.
M-am apropiat de masă.
— Eu nu ți-am cerut niciodată salariul.
— Pentru că nu ai nevoie de el!
— Nici tu nu ai nevoie de al meu.
A rămas tăcut.
Apoi a spus:
— În familia mea, bărbatul conduce.
— Atunci nu despre mama ta era vorba.
— Nu numai.
— Era despre faptul că nu suporți că eu câștig mai mult.
A ridicat vocea.
— Era despre respect!
— Respectul nu înseamnă să-mi iei salariul.
— Dacă ai avea încredere în mine, nu te-ar deranja.
— Dacă tu m-ai respecta, nu mi l-ai cere.
Discuția aceea n-a rezolvat nimic.
Două zile mai târziu, Adrian mi-a spus că nu renunță la ideea lui.
Eu i-am spus că nici eu nu voi accepta vreodată.
Am încercat să stabilim un sistem simplu: fiecare contribuia proporțional la cheltuielile comune, iar restul banilor rămâneau personali.
A refuzat.
— Nu vreau să trăiesc ca doi colegi de apartament.
— Nici eu nu vreau să trăiesc ca un copil care cere bani de la soț.
A urmat o lună în care aceeași ceartă revenea aproape săptămânal.
Mihai îl încuraja.
Adrian devenea tot mai convins că eu încerc să-l “dominez” doar pentru că refuzam să fiu controlată.
Într-o seară mi-a spus:
— Dacă banii tăi sunt mai importanți decât căsnicia, poate ar trebui să ne oprim aici.
L-am privit.
— Nu banii sunt mai importanți.
— Atunci dovedește.
— Tocmai ai făcut din salariul meu condiția pentru căsnicia noastră.
A tăcut.
— Dacă asta este condiția ta, ne oprim.
De data aceea nu mai era o amenințare aruncată într-o ceartă.
Ne-am separat.
Adrian a rămas responsabil pentru consola și celelalte cumpărături făcute de el.
Eu nu i-am cerut niciun leu din salariu și nu i-am dat acces la al meu.
Câteva luni mai târziu am început divorțul.
Mama lui m-a sunat o singură dată.
— Îmi pare rău că m-a băgat în povestea asta, mi-a spus. Eu nu i-am cerut niciodată salariul tău.
— Știu.
— Poate își revine.
— Poate. Dar nu mai este problema mea.
Eu și Adrian am divorțat.
Nu pentru că eu câștigam mai mult.
Și nici pentru că el câștiga mai puțin.
Am divorțat pentru că, atunci când diferența dintre veniturile noastre l-a făcut să se simtă mic, a încercat să rezolve problema făcându-mă pe mine mai mică.