Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am ajuns în fața blocului și l-am sunat pe Bogdan, fratele meu.
— Pot să stau câteva zile la tine?
Tonul lui s-a schimbat imediat.
— Ce s-a întâmplat?
I-am povestit.
Când am ajuns la partea cu apartamentul, m-a întrerupt.
— Daniel ți-a spus că este proprietarul?
— Da.
— Elena, apartamentul este încă al fundației.
Am rămas tăcută.
Știam că Daniel îl luase printr-un program al fundației administrate de Bogdan, dar în toți anii aceia el îmi spusese că formalitățile pentru cumpărare fuseseră aproape terminate.
Nu fuseseră.
Daniel avea un contract și o opțiune de cumpărare.
Nu devenise niciodată proprietar.
— Atunci de ce mi-a spus că e casa lui?
— Asta trebuie să-l întrebi pe el.
M-am mutat temporar la Bogdan și, în dimineața următoare, i-am trimis lui Daniel un singur mesaj:
“Vreau lucrurile mele. Pentru restul vom comunica prin avocați.”
M-a sunat imediat.
— Ai vorbit cu fratele tău?
— Da.
— Nu are niciun drept să se bage în căsnicia noastră.
— Nici nu se bagă.
— Atunci spune-i să nu se atingă de contract.
— Contractul tău?
A tăcut.
— Daniel, Oana știe că apartamentul nu este al tău?
Mi-a închis.
În aceeași seară m-a sunat ea.
— Elena, îmi pare rău că te contactez.
— Ce vrei?
— Daniel mi-a spus că apartamentul este proprietatea lui. Mi-a spus că l-a cumpărat cu ani în urmă.
— Nu este.
S-a lăsat liniștea.
— Mi-a spus și că tu știai de mine.
Am închis ochii.
— Nu știam.
— Mi-a spus că sunteți despărțiți de aproape un an.
— Azi-noapte am aflat că exiști.
N-a mai spus nimic câteva secunde.
— Înțeleg.
A închis.
Daniel n-a plecat din apartament imediat.
Dimpotrivă.
Când a primit notificarea privind situația contractuală, a început să lupte.
A susținut că plătise ani întregi, că investise în renovări și că avea dreptul să finalizeze cumpărarea.
Viorica m-a sunat furioasă.
— Vrei să lași o femeie însărcinată pe drumuri?
— Eu n-am adus-o în apartament.
— Copilul nu are nicio vină!
— N-am spus că are.
— Atunci oprește tot!
— Nu eu stabilesc drepturile lui Daniel asupra apartamentului. Contractul va fi tratat exact cum este scris.
— Bogdan face ce îi spui tu!
— Nu i-am cerut să inventeze nimic. I-am cerut doar să nu mai ignore situația.
Daniel m-a sunat după ea.
— Vrei să mă distrugi.
— Nu. Vreau să divorțez de tine.
— Pentru o greșeală?
— Ai o femeie însărcinată cu tine, Daniel.
— Între noi se terminase de mult.
— Atunci trebuia să-mi spui înainte să înceapă între voi.
A încercat apoi altceva.
— Dacă renunți la divorț, putem discuta.
Am râs.
— Despre ce?
— Despre apartament. Despre noi. Oana poate pleca.
Acolo am înțeles cât de puțin conta oricare dintre noi pentru el.
— Oana este însărcinată cu copilul tău.
— O să-mi asum copilul.
— Atunci asumă-ți și femeia pe care ai adus-o în casa noastră.
— Elena…
— Eu nu mai sunt una dintre variante.
Am închis.
Oana a plecat singură câteva zile mai târziu.
Nu pentru mine.
Pentru ea.
A aflat că Daniel îi ascunsese datorii, că apartamentul nu era al lui și că povestea despre căsnicia noastră “terminată de un an” fusese o minciună.
Nu știu dacă s-au împăcat ulterior.
Nici nu m-a mai interesat.
Problema apartamentului a durat mai mult.
Daniel a contestat încetarea contractului și a cerut să-i fie recunoscute sumele investite.
Nu a fost scos cu valizele în stradă într-o seară.
A primit notificările și termenele prevăzute de procedură.
Investițiile pe care le putea dovedi au fost analizate separat.
Dar faptul că locuise acolo ani întregi și spusese tuturor că este proprietar nu îl făcea proprietar.
În cele din urmă, a trebuit să elibereze apartamentul.
Eu nu m-am întors.
Nu-l mai consideram casa mea.
Am rămas o perioadă la Bogdan, apoi mi-am închiriat un apartament aproape de spital.
Divorțul a continuat separat.
Viorica a mai încercat o singură dată să mă provoace.
Ne-am întâlnit la clinica unde venea la control.
Când m-a văzut pe hol, s-a oprit.
— Acum probabil o să te răzbuni și aici.
M-am uitat la ea.
— Nu.
— Nu?
— Aici sunteți pacientă. Ce s-a întâmplat între noi nu schimbă tratamentul dumneavoastră.
Pentru prima dată n-a avut replică.
Am chemat un coleg să-i preia consultația, tocmai pentru ca problema personală dintre noi să rămână în afara cabinetului.
Câteva luni mai târziu, divorțul meu de Daniel s-a încheiat.
El nu a păstrat apartamentul.
Eu nu l-am luat.
Locuința a rămas proprietatea celui căruia îi aparținuse juridic și înainte ca Daniel să înceapă să o numească “a lui”.
Daniel a rămas tatăl copilului Oanei și responsabil pentru alegerile lui.
Viorica a continuat să primească îngrijirea medicală de care avea nevoie.
Iar eu mi-am continuat munca.
În seara în care mă dăduseră afară, Daniel fusese convins că îmi luase casa, căsnicia și locul din familia lui dintr-o singură mișcare.
Căsnicia, într-adevăr, se terminase.
Dar casa nu fusese niciodată a lui ca să mi-o poată lua.