— Cum vă numiți? a repetat femeia.
— Andreea… a răspuns vânzătoarea nesigură.
— Perfect. Atunci sper să vă amintiți această zi.
Abia acum femeia fusese recunoscută de managerul magazinului.
Era Camelia Marinescu.
Una dintre cele mai importante cliente ale centrului comercial.
Managerul a ieșit imediat din birou.
— Bună seara, doamnă Marinescu!
Dar Camelia nu și-a luat ochii de la vânzătoare.
— Am asistat la tot.
La absolut tot.
Andreea a început să se bâlbâie.
— Nu am vrut să…
— Ba da. Ai vrut.
Privirea femeii s-a îndreptat spre Maria.
— Copiii nu trebuie umiliți niciodată.
Mai ales pentru că provin din familii modeste.
Întreg magazinul devenise tăcut.
Toată lumea asculta.
Camelia a luat rochița roz de pe suport.
— Aceasta este mărimea potrivită?
Maria a dat timid din cap.
— Bun.
Apoi s-a întors către manager.
— Vreau această rochie.
Și încă zece ținute pentru această fetiță.
Cele mai frumoase pe care le aveți.
Ochii Mariei s-au mărit.
Tatăl ei rămăsese fără cuvinte.
Dar surpriza nu se terminase.
Camelia a continuat:
— Însă înainte de orice, vreau să discutăm despre comportamentul angajaților dumneavoastră.
Managerul devenise vizibil stânjenit.
Mai mulți clienți filmaseră deja incidentul.
După câteva minute de discuții, situația a fost analizată chiar în magazin.
Iar comportamentul vânzătoarei nu mai putea fi justificat.
Andreea a început să plângă.
Încerca să se scuze.
Încerca să explice.
Dar răul fusese făcut.
În cele din urmă, managerul a decis încetarea colaborării.
Pentru câteva secunde nimeni nu a spus nimic.
Apoi Camelia s-a întors spre Maria.
— Hai să vedem dacă rochița îți vine.
Fetița a intrat în cabină.
Câteva minute mai târziu a ieșit.
Era radiantă.
Zâmbea din nou.
Iar tatăl ei avea lacrimi în ochi.
— Nu știu cum să vă mulțumesc…
Camelia i-a pus mâna pe umăr.
— Nu mie trebuie să-mi mulțumești.
Mulțumește-ți pentru că nu ai renunțat la visul ei.
Omul și-a plecat capul emoționat.
Înainte să plece, Camelia s-a aplecat spre Maria.
— Să nu uiți niciodată ceva.
— Ce anume?
— Valoarea unui om nu se vede în hainele pe care le poartă.
Se vede în suflet.
Maria a zâmbit.
Și pentru prima dată în acea seară, lacrimile de pe obraji nu mai erau de tristețe.
Erau de fericire.