Am simțit cum mi se strânge inima.
Am luat-o în brațe și i-am șters lacrimile.
— Cine ți-a spus asta, iubita mea?
Ioana și-a frământat mânecile pijamalei și a răspuns cu voce tremurată:
— L-am auzit pe tata vorbind cu unchiul Mihai. Spunea că o femeie care nu se trezește devreme, nu gătește și nu ține casa curată n-o să fie iubită niciodată… și n-o s-o ia nimeni de soție.
A ridicat încet privirea spre mine.
— Eu sunt tot fată… Mi-a fost frică să nu mă mai iubească și pe mine dacă nu fac totul bine.
În clipa aceea mi-am dat seama cât de adânc pot răni niște cuvinte rostite fără să te gândești că un copil ascultă.
Am strâns-o și mai tare în brațe.
— Ascultă-mă bine, Ioana. Tata te iubește pentru că ești fiica lui. Nu pentru că faci clătite, nu pentru că speli vase și nici pentru că faci ordine. Nu trebuie să muncești ca să meriți iubirea nimănui.
Fetița a izbucnit în plâns.
În seara aceea, după ce Ioana a adormit, l-am chemat pe Radu în bucătărie.
— Trebuie să vorbim.
I-am povestit tot ce îmi spusese fiica lui.
La început, a rămas fără reacție.
— Nu se poate… Eu n-am vrut să spun asta.
— Știu că n-ai vrut. Dar exact asta a înțeles ea.
Chipul lui s-a schimbat.
S-a așezat încet pe un scaun și și-a acoperit fața cu palmele.
— Dumnezeule… eu doar glumeam cu fratele meu…
— Pentru tine a fost o glumă. Pentru Ioana a devenit o teamă cu care se trezește în fiecare dimineață la cinci ca să ne pregătească micul dejun.
Radu nu a dormit aproape deloc în noaptea aceea.
A doua zi dimineață s-a trezit înaintea fiicei lui.
Când Ioana a coborât somnoroasă în bucătărie și s-a îndreptat spre taburet, l-a găsit pe tatăl ei pregătind clătite.
S-a oprit nedumerită.
— Tati… ai uitat? Eu trebuia să fac micul dejun…
Radu a lăsat spatula jos, s-a așezat în genunchi în fața ei și a luat-o de mâini.
— Nu, prințesa mea. Tu trebuie doar să fii copil.
Ioana l-a privit fără să înțeleagă.
El a continuat cu lacrimi în ochi:
— Vreau să mă asculți foarte bine. Nu trebuie să gătești, să speli vase sau să faci curățenie ca să te iubesc. Te-am iubit în ziua în care te-ai născut și o să te iubesc în fiecare zi din viața mea, chiar dacă n-ai mai face niciodată niciun lucru prin casă.
Fetița a început să plângă.
— Chiar dacă stric ceva?
— Chiar dacă verși laptele.
— Chiar dacă ard clătitele?
Radu a zâmbit.
— Atunci le ardem împreună.
Ioana s-a aruncat în brațele lui și l-a îmbrățișat atât de tare, încât am simțit că în clipa aceea dispăruse toată frica pe care o purtase în suflet.
Din dimineața aceea, în casa noastră s-a schimbat o regulă.
În weekend, micul dejun îl pregăteam împreună.
Eu făceam cafeaua.
Radu întorcea clătitele.
Iar Ioana avea cea mai importantă misiune dintre toate.
Să guste prima și să spună dacă sunt bune.
Pentru că un copil are nevoie de iubire, de joacă și de siguranță.
Nu de teama că trebuie să o merite.