Simona Halep scapă de suspendare – Președintele Federației Române de Tenis rupe tăcerea

Președintele Federației Române de Tenis a transmis public că nu o va suspenda pe Simona Halep.

Asta cel puțin nu o va face până când la dosarul sportivei nu va apărea și cea de-a doua probă a analizei.

George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, a venit cu un anunț clar în ceea ce privește situația campioanei Simona Halep, după ce a fost depistată pozitivă la testul de dopaj.

„Departe de mine gândul că Simona ar putea face aşa ceva, mai ales că a avut o carieră strălucită şi bazată pe muncă. În perioada în care Simona a început ascensiunea şi bătea toate vedetele care dominau tenisul mondial, era verificată cam de 20 de ori pe an.

Deci puţin probabil ca cineva să gândească că la rangul ei ar putea să se dopeze. Ea întotdeauna a fost o sportivă care a jucat şi a câştigat corect. Eu exclud varianta dopajului.

Din punctul meu de vedere situaţia nu este clară. Până nu apare a doua probă, până nu va fi verificat, să se vadă exact ce s-a întâmplat, nu putem lua noi o hotărâre sau o decizie definitivă”, a transmis George Cosac, potrivit radioconstanta.ro.

El a făcut o paralelă cu un alt caz de dopaj, cel al Laurei Coman, depistată pozitiv la o substanţă, care s-a dovedit ulterior că se afla în corpul sportivei într-o cantitate mult prea mică pentru a putea fi considerat dopaj.

„Acum trei patru ani, când eram preşedintele clubului Dinamo, la fel a căzut ca un trăsnet informaţia că Laura Coman, marea noastră campioană de la tir, că ar fi fost prinsă dopată undeva în America de Sud.

Şi până la urmă au constatat că era vorba de mâncare, de ceea ce mâncase ea, un T-bone care era contaminat. Cantitatea era infimă, nu era o cantitate foarte mare care să influenţeze performanţă. Eu cred că şi la Simona este ceva asemănător”, a mai spus George Cosac.