Femeia blondă a făcut câțiva pași spre patul meu și mi-a zâmbit emoționată.
În clipa aceea am recunoscut-o.
Era Bianca.
Prima iubire a lui Radu.
Femeia despre care îmi mărturisise, cu ani în urmă, că n-o uitase niciodată cu adevărat.
Am simțit cum tot salonul începe să se învârtă.
M-am uitat direct la soțul meu.
— Ai știut cine este… tot timpul?
Radu nici măcar nu a încercat să nege.
— Da.
Un singur cuvânt.
Atât.
— Și m-ai lăsat să port copilul ei fără să-mi spui?
— Nu era important cine este, a răspuns el rece. Important era să-i ajutăm.
Am izbucnit.
— Nu era important?!
Soacra mea a intervenit imediat.
— Andreea, nu face o scenă acum. Copilul se naște în câteva minute.
Am întors capul spre ea.
— O scenă? M-ați mințit nouă luni și eu sunt cea care face o scenă?
Bianca părea stânjenită.
— Îmi pare rău… n-am vrut să te rănesc.
Dar următoarele cuvinte ale soacrei m-au făcut să uit până și durerile nașterii.
— Bianca a vrut dintotdeauna copii, dar n-a vrut să-și distrugă sănătatea și nici corpul. Tu ai dus deja două sarcini fără probleme. Era cea mai sigură soluție.
Am rămas fără aer.
Nu eram pentru ei o persoană.
Eram doar un trup.
Un incubator.
Atât.
M-am uitat spre Radu.
Așteptam măcar un gest.
O urmă de regret.
N-am primit nimic.
— Andreea, s-a terminat. Copilul se naște acum. După aceea fiecare își vede de viață.
În clipa aceea am înțeles că nu mai aveam un soț.
Aveam în față un străin.
Am cerut asistentei să-i scoată pe toți din salon.
După câteva minute am rămas doar eu și Radu.
L-am privit în ochi.
— După ce nasc…
…depun actele de divorț.
Pentru prima dată a părut speriat.
— Nu vorbi prostii.
— Nu sunt prostii.
M-ai manipulat.
M-ai mințit.
M-ai făcut să-mi sacrific nouă luni din viață fără să-mi spui cine este femeia pentru care o fac.
Ai profitat de faptul că te iubeam.
Nu voi mai rămâne o zi lângă tine.
N-a mai avut ce să spună.
Puțin mai târziu au început contracțiile finale.
Am adus pe lume un copil nevinovat, care nu avea nicio vină pentru minciunile adulților.
L-am ținut câteva clipe în brațe, i-am sărutat fruntea și l-am încredințat asistentei.
— Aveți grijă de el.
Este iubit.
Dar nu este copilul meu.
O săptămână mai târziu eram deja în biroul unui avocat.
Am cerut divorțul.
Am obținut custodia copiilor noștri și partea care mi se cuvenea din bunurile dobândite în timpul căsătoriei.
Radu a încercat luni întregi să mă convingă să mă întorc.
Flori.
Mesaje.
Scuze.
Promisiuni.
Nu mai însemnau nimic.
Într-o zi mi-a trimis un mesaj.
„Bianca și Mihai au botezat copilul. Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut.”
L-am șters fără să răspund.
Poate că ei primiseră copilul pe care și-l doreau.
Dar eu primisem ceva mult mai important.
Libertatea de a nu mai trăiesc lângă oameni care confundau iubirea cu manipularea.