Andrei a râs scurt.
— Normal că banca deține datoria. Ai început să inventezi povești doar ca să nu pleci?
— Atunci spune-mi numele băncii.
A deschis gura.
Dar niciun cuvânt n-a mai ieșit.
— Exact asta credeam.
Am scos telefonul și am deschis un document.
L-am întors spre el.
— Firma care a cumpărat toate creditele societății tale se numește Nova Capital Invest SRL.
Andrei a citit numele fără să înțeleagă.
— Și?
— Eu sunt asociatul unic.
În clipa aceea, cana de cafea i-a scăpat Biancăi din mână și s-a făcut țăndări pe gresie.
— Ce glumă proastă este asta? a izbucnit Andrei.
— Nu este nicio glumă.
Banca nu ți-a șters datoria.
A vândut-o.
Iar eu am cumpărat-o.
Acum nu mai datorezi niciun leu băncii.
Îmi datorezi mie.
Bucătăria a amuțit.
Soacra mea s-a apropiat.
— Ana… încetează. Nu poți face așa ceva.
— Ba da.
Și deja am făcut-o.
Exact atunci s-a auzit soneria.
Am zâmbit.
— Au sosit.
Andrei s-a întors spre ușă.
În casă au intrat un executor judecătoresc și avocatul meu.
Executorul s-a apropiat calm.
— Domnul Andrei Dumitrescu?
— Da…
— Vă înmânez notificarea oficială prin care sunteți informat că noul creditor declară scadența anticipată a creditului și începe procedura de executare a bunurilor aduse drept garanție pentru împrumut.
Fața lui Andrei s-a albit.
— Nu… nu este posibil…
Executorul a continuat fără să ridice tonul.
— Dacă suma nu este achitată în termenul legal, societatea dumneavoastră va intra în executare, iar bunurile garantate vor fi valorificate.
Bianca s-a uitat speriată la Andrei.
— Stai puțin…
Tu mi-ai spus că firma merge foarte bine.
Andrei n-a răspuns.
Ținea hârtiile în mână și tremura.
Bianca și-a luat geanta.
— M-ai mințit.
A trecut pe lângă mine fără să mai spună nimic și a ieșit pe ușă.
Soacra mea a făcut un pas spre mine.
— Îți bați joc de fiul meu!
Executorul i-a răspuns calm.
— Doamnă, nimeni nu își bate joc de nimeni. Noi doar punem în aplicare documente perfect legale.
Socrul meu și-a lăsat privirea în pământ.
A pus încet cutia jos.
— Maria… ajunge.
Apoi s-a uitat la Andrei.
— Ai distrus o familie pentru o aventură.
Și tot tu ai crezut că ești deștept.
Andrei a venit spre mine.
Nu mai era omul care îmi întinsese actele de divorț cu câteva minute înainte.
Avea ochii în lacrimi.
— Ana… te rog…
Anulăm divorțul.
O dau afară pe Bianca.
Merg unde vrei tu.
La psiholog.
În concediu.
Oriunde.
Doar nu-mi lua firma.
L-am privit câteva secunde.
— Când ai pus lucrurile mele în saci de gunoi…
…nu te-ai gândit nicio clipă că și eu plâng.
Când ai adus-o pe Bianca în casa mea…
…nu te-ai gândit că și eu sufăr.
Când mi-ai întins actele de divorț la mai puțin de douăzeci și patru de ore după ce ți-am salvat afacerea…
…ai crezut că nu voi avea niciodată puterea să mă ridic.
Ai greșit.
Am luat actele lui de divorț.
Le-am rupt încet în bucăți.
Apoi am scos un alt dosar.
— Acesta este divorțul cerut de mine.
Avocatul meu l-a depus încă de ieri.
Andrei s-a prăbușit pe un scaun.
Pentru prima dată, înțelegea că pierduse tot.
O lună mai târziu, divorțul era în desfășurare.
Firma lui Andrei intrase în insolvență după ce nu și-a putut achita obligațiile.
Bianca îl părăsise la doar câteva zile după ce aflase că nu mai avea nici bani, nici afacere.
Soacra mea nu mi-a mai trecut niciodată pragul.
Într-o dimineață, mi-am făcut cafeaua în aceeași cană din care Bianca băuse atât de sfidător.
M-am așezat lângă fereastră și am privit curtea.
Casa era din nou liniștită.
Atunci am înțeles că cei 750.000 de lei nu reprezentaseră cea mai mare pierdere din viața mea.
Cea mai mare pierdere ar fi fost să rămân lângă un om care mă trădase.
Iar cea mai bună investiție pe care am făcut-o vreodată nu a fost în firma lui.
A fost în libertatea mea.