CONTINUAREA – La spital, medicii au internat-o imediat pe Elena.
După ce au consultat-o, doctorul m-a chemat într-un cabinet.
Avea chipul grav.
— Soția dumneavoastră are o infecție postoperatorie care s-a agravat. Este deshidratată și foarte slăbită.
A făcut o pauză.
— Dacă mai rămânea câteva zile în starea aceea, lucrurile puteau deveni mult mai complicate.
Am simțit că-mi fuge pământul de sub picioare.
M-am întors în salon.
Elena adormise, iar Matei dormea liniștit lângă ea.
Abia atunci am deschis din nou aplicația camerelor de supraveghere.
Prima înregistrare era din dimineața de după plecarea mea în Germania.
Mama și sora mea intrau în bucătărie.
Au deschis frigiderul.
Au început să scoată unul câte unul toate alimentele pe care le comandasem pentru Elena.
Supa.
Carnea.
Fructele.
Vitaminele.
Laptele recomandat pentru copil.
Le puneau în lăzi frigorifice.
Râdeau.
— La hotel totul costă o avere, spunea Andreea.
— Lasă că acasă găsim noi altceva pentru ea, a răspuns mama.
Am simțit cum îmi tremură mâinile.
Am pornit următoarea filmare.
Elena încerca să pregătească un biberon.
Matei plângea.
Mama a intrat în bucătărie.
I-a luat cutia de lapte din mâini.
— Nu mai risipi laptele acesta scump. Copilul crește și cu formula ieftină.
— Dar medicul…
— Medicul nu plătește cumpărăturile.
Elena a rămas tăcută.
Era prea slăbită ca să se certe.
Am închis pentru o clipă ochii.
Nu-mi venea să cred că femeia care mă crescuse putea face așa ceva.
Dar ultima înregistrare avea să mă lovească și mai tare.
Mama a intrat în dormitorul nostru.
S-a dus direct la sertarul unde păstram plicul cu banii pentru recuperarea Elenei.
L-a deschis.
A scos aproape toți banii.
Andreea a privit-o surprinsă.
— Dacă observă?
Mama a zâmbit.
— Nu va observa.
Are încredere în mine.
Am salvat imediat toate filmările.
Le-am trimis avocatului meu.
Apoi am depus o plângere și am pus la dispoziția autorităților toate înregistrările.
În același timp, am blocat definitiv toate cardurile suplimentare pe care le aveau mama, sora mea și cumnatul meu.
Niciunul dintre ei nu știa încă faptul că mă întorsesem în țară.
Câteva ore mai târziu, telefonul a sunat.
Era administratorul hotelului din Poiana Brașov.
— Domnul Andrei?
— Da.
— Familia dumneavoastră încearcă să plece fără să achite mai multe servicii. Ne-au spus că veți plăti dumneavoastră.
— Nu voi plăti nimic.
Vă rog să luați legătura cu Poliția. Eu am depus deja o sesizare și voi trimite toate documentele necesare.
Administratorul a rămas câteva clipe în tăcere.
— Înțeleg.
La nici o oră după aceea, mama m-a sunat.
Pentru prima dată după mulți ani, vocea ei nu mai era autoritară.
Era speriată.
— Andrei, trebuie să fie o neînțelegere.
Nu răspundeam.
— De ce ai blocat cardurile?
— Pentru că banii aceia erau pentru Elena și Matei.
Nu pentru vacanța voastră.
— Ascultă-mă…
— Nu.
De unsprezece zile soția mea operată stătea flămândă într-un apartament înghețat.
Iar nepotul tău nu mai avea nici laptele recomandat de medic.
Ce explicație ai pentru asta?
La celălalt capăt al firului s-a făcut liniște.
Nu a găsit niciuna.
Ancheta care a urmat a confirmat ceea ce arătau camerele.
Banii trimiși pentru îngrijirea Elenei fuseseră folosiți în alte scopuri.
O parte dintre cheltuielile făcute cu cardurile mele nu aveau nicio legătură cu familia mea.
Restul au fost recuperate pe parcursul cercetărilor.
Dar niciun ban nu putea șterge ceea ce se întâmplase.
După externare, Elena s-a întors într-un apartament complet schimbat.
Am schimbat yala.
Am retras toate cheile de rezervă.
Am închis accesul oricui nu era binevenit.
Frigiderul era plin.
Camera lui Matei era pregătită.
Iar în casa noastră era, pentru prima dată după mult timp, liniște.
Într-o seară, în timp ce îl legănam pe Matei înainte să adoarmă, Elena m-a privit și m-a întrebat încet:
— Îți este dor de mama ta?
Am rămas câteva secunde pe gânduri.
— Îmi este dor de mama pe care credeam că o am.
Nu de femeia pe care am văzut-o în acele înregistrări.
Elena mi-a strâns mâna.
L-am privit pe băiețelul nostru dormind liniștit.
Și atunci am înțeles că, uneori, cel mai greu lucru pe care îl poate face un om nu este să renunțe la bani.
Ci să accepte că oamenii pe care i-a iubit cel mai mult au încetat, de mult, să fie familia pe care credea că o are.