Partea 2 – Continuarea.
Femeia și-a trecut ușor palma peste una dintre cicatrici.
Apoi m-a privit și a zâmbit.
— Acum șapte ani eram exact ca tine.
Am rămas tăcută.
— Nu intram în apă decât seara, când plaja era aproape goală. Mi-era rușine de fiecare kilogram, de fiecare vergetură și de fiecare urmă de pe corpul meu.
A făcut o pauză.
— Apoi am făcut cancer.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— Au urmat trei operații. Când m-am văzut prima dată în oglindă după ultima intervenție, am plâns ore întregi. Credeam că nu voi mai avea curaj să port vreodată un costum de baie.
Și-a privit din nou cicatricile.
— Dar într-o zi am înțeles ceva.
Corpul acesta nu m-a trădat.
Corpul acesta m-a ținut în viață.
Am simțit cum mi se umezesc ochii.
Pentru prima dată, nu mai vedeam cicatrici.
Vedeam putere.
Dinspre plajă s-a auzit din nou glasul copiilor mei.
— Mami! Hai!
Femeia a zâmbit.
— Știi ce văd copiii tăi când se uită la tine?
Am dat încet din cap.
— Nu văd celulită. Nu văd vergeturi. Nu văd kilograme în plus.
A făcut un pas spre mine.
— Ei văd doar dacă mama lor intră în apă să se joace cu ei.
Cuvintele ei au rupt ceva în mine.
Sau poate au vindecat.
Am inspirat adânc.
Și, pentru prima dată după șase ani, am înotat.
Nu mă mai ascundeam.
Nu-mi mai acopeream abdomenul cu mâinile.
Ioana a venit prima și m-a îmbrățișat.
— Mami! Ce bine că ai venit!
Andrei râdea și mă stropea fără oprire.
Le-am răspuns cu același râs.
De pe șezlong, Marius ne privea încruntat.
Când am ieșit din apă, s-a apropiat.
— Ai început să faci spectacol?
L-am privit liniștită.
Pentru prima dată, cuvintele lui nu m-au mai rănit.
— Nu.
Am terminat cu spectacolul.
S-a uitat nedumerit la mine.
— Ce înseamnă asta?
— Înseamnă că ani întregi m-ai făcut să cred că problema era corpul meu.
Am făcut o pauză.
— Dar problema n-a fost niciodată corpul meu.
A fost felul în care m-ai făcut să mă văd.
A rămas fără răspuns.
Pentru prima dată, nu eu eram cea care se simțea umilită.
El era.
Concediul s-a încheiat două zile mai târziu.
Întoarsă acasă, am făcut primul lucru pe care îl amânasem ani la rând.
Am început terapia.
M-am înscris la înot.
Nu ca să slăbesc.
Ci pentru că îmi plăcea să fiu în apă.
Șase luni mai târziu i-am spus lui Marius că vreau să divorțăm.
M-a privit uimit.
— Pentru o glumă?
Am clătinat din cap.
— Nu.
Pentru toate glumele.
Pentru fiecare comparație.
Pentru fiecare zi în care m-ai făcut să cred că nu mai sunt suficientă.
Astăzi au trecut trei ani.
În fiecare vară merg din nou la mare cu Ioana și Andrei.
Port costum de baie fără să mă mai ascund.
Facem poze.
Râdem.
Ne jucăm în valuri.
Și, de fiecare dată când mă uit în oglindă, îmi amintesc de femeia pe care am întâlnit-o în apa mării, la Eforie.
Nu i-am aflat niciodată numele.
Dar într-o singură dimineață mi-a oferit un dar pe care nu reușise să mi-l ofere nimeni în patruzeci și unu de ani.
Curajul de a-mi privi corpul cu respect.
Și de a-mi trăi viața fără rușine.