Partea 2 – Continuarea 👉 La ora 20:37, Laurențiu și Teodora erau deja instalați într-un club exclusivist din nordul Bucureștiului. Salonul privat fusese rezervat pe un abonament pe care Laurențiu îl folosise ani întregi fără să plătească vreodată un leu din buzunarul lui.
Chelnerii îl salutau pe nume. Managerul îi strânse mâna respectuos.
— Bine ați revenit, domnule Laurențiu.
El zâmbi larg, ca un om convins că lumea îi aparține.
— În seara asta sărbătorim un nou început.
Teodora ridică paharul de șampanie și începu să filmeze totul pentru rețelele sociale.
— În sfârșit lângă un bărbat adevărat, spuse ea zâmbind către cameră.
Laurențiu comandă fără să privească prețurile.
Stridii.
Caviar.
Friptură Wagyu.
O șampanie rară.
Deserturile cele mai scumpe din meniu.
Totul venea unul după altul, iar el părea hotărât să demonstreze tuturor că divorțul îl făcuse și mai puternic.
La final, managerul îi propuse discret un serviciu rezervat clienților VIP.
— Dacă doriți, avem și câteva bijuterii aduse special pentru această seară.
Teodora aproape că aplaudă.
Pe tavă apăru un colier spectaculos cu safire și diamante.
— Dumnezeule… este superb!
Consultantul zâmbi politicos.
— Valoarea lui este de șase sute patruzeci de mii de lei.
Teodora îl privi pe Laurențiu.
— E prea mult?
El râse sigur pe el.
— Pentru femeia pe care o iubesc? Nimic nu este prea mult.
Scoase cardul negru și îl întinse consultantului fără cea mai mică ezitare.
În aceeași clipă, telefonul meu vibră.
Tranzacție respinsă.
Am ridicat privirea spre tata.
El nici măcar nu părea surprins.
— Acum începe.
În club, consultantul încercă din nou.
Același rezultat.
— Îmi cer scuze, domnule, dar plata nu poate fi autorizată.
Laurențiu zâmbi forțat.
— Mai încercați o dată.
Terminalul afișă din nou același mesaj.
Tranzacție respinsă.
Scoase imediat un alt card.
Respins.
Încă unul.
Respins.
În câteva secunde, telefonul lui începu să vibreze neîncetat.
Acces revocat la contul companiei.
Abonamentul clubului a fost dezactivat la solicitarea titularului.
Toate drepturile de utilizare au fost anulate.
Teodora îl privi nedumerită.
— Laurențiu… ce înseamnă asta?
Pentru prima dată în acea seară, zâmbetul lui dispăru.
Managerul se apropie cu aceeași politețe impecabilă.
— Îmi pare rău, domnule. Toate serviciile utilizate în această seară sunt înregistrate pe numele doamnei Elena Marinescu. Titularul a retras accesul imediat după pronunțarea divorțului. Va trebui să achitați integral nota prin altă metodă de plată.
În jurul lor se făcu liniște.
Câteva persoane întoarseră discret capul.
Laurențiu își căută portofelul.
Avea câteva sute de lei.
Nota depășea șaptezeci de mii.
Telefonul meu începu să sune.
Laurențiu.
L-am lăsat.
Sună din nou.
Și încă o dată.
Tata își sorbi liniștit cafeaua.
— Dacă răspunzi acum, îi faci un cadou pe care nu-l merită.
Am apăsat butonul de respingere.
După câteva minute am primit un mesaj de la avocat.
„Toate drepturile de utilizare au fost revocate conform acordului de divorț. Procedura s-a încheiat fără probleme.”
Am lăsat telefonul pe masă.
Nu simțeam bucurie.
Nu simțeam răzbunare.
Simțeam doar o liniște pe care nu o mai cunoscusem de ani întregi.
Atunci tata a rupt tăcerea.
— Ți-am spus să schimbi codurile PIN nu pentru că mă temeam că-ți va lua banii.
L-am privit mirată.
— Atunci de ce?
A zâmbit pentru prima dată în ziua aceea.
— Pentru că unii oameni nu pleacă atunci când se termină iubirea. Pleacă doar atunci când li se închide robinetul din care au trăit.
Și abia atunci am înțeles că, în dimineața aceea, tata nu-mi salvase doar conturile.
Îmi salvase viitorul.