Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Victor rămase câteva clipe în mijlocul holului, privind când spre mine, când spre mătușa lui.
— Ce i-ai spus lui Gheorghe? întrebă el.
Rodica își drese vocea.
— Vai, Victor, acum chiar o să stăm să dezgropăm toate prostiile? Am făcut și eu o glumă.
Din sufragerie, tata se ridică încet.
— Nu trebuie să discutăm despre asta, spuse el. Este ziua Adrianei.
Exact asta făcea mereu.
Încerca să stingă conflictul, chiar și atunci când el fusese cel rănit.
Dar Victor îl opri.
— Ba cred că trebuie, tată Gheorghe.
Apoi se întoarse spre Rodica.
— Ce ai spus?
Rodica oftă teatral.
— Am zis doar că anumite persoane ar trebui să-și cunoască locul. Atât.
— Nu asta ați spus, interveni Alina.
Toți se întoarseră spre ea.
Rodica păli ușor.
— Tu să nu te bagi!
Alina strânse buchetul la piept.
— Eram acolo, mătușă. L-ați făcut „sărăntoc”. Ați râs de hainele lui și ați spus că se ține de familia noastră pentru bani.
Victor se uită spre tatăl meu.
— E adevărat?
Tata ridică din umeri.
— Lasă, Victore. Nu merită.
Maxilarul soțului meu se încordă.
Rodica încercă să profite de tăcere.
— Vezi? Nici măcar el nu face atâta caz! Numai nevastă-ta transformă orice într-o tragedie.
Victor o privi lung.
— Și acum câteva minute ai spus din nou că Gheorghe „nu este de nivelul familiei noastre”?
Rodica ezită.
— Am spus adevărul.
Atunci Victor se schimbă.
Nu ridică vocea.
Nu făcu scandal.
Doar se apropie de ușă și se opri lângă mine.
— În cazul ăsta, Adriana are dreptate.
Zâmbetul Cristinei dispăru.
— Poftim? spuse Rodica.
— Nu ai fost invitată. Și nu intri.
Rodica rămase cu gura întredeschisă.
— Victor, eu sunt mătușa ta!
— Știu.
— Și alegi să mă dai afară pentru tatăl ei?
Victor clătină din cap.
— Nu aleg între tine și Gheorghe. Aleg între a accepta lipsa de respect și a nu o mai accepta.
Rodica arătă spre mine.
— Ea te-a întors împotriva familiei!
— Adriana este familia mea.
Replica lui căzu peste hol și făcu liniște.
Victor continuă:
— La fel și Gheorghe. Este socrul meu și omul care m-a tratat cu respect din prima zi. Nu te-a insultat niciodată. Nu ți-a cerut nimic. Iar tu l-ai umilit doar ca să te simți superioară.
— Eu nu primesc lecții de la tine!
— Atunci nu le primi. Dar regulile casei mele tot trebuie să le respecți.
Rodica izbucni într-un râs nervos.
— Casa ta? Atunci spune-i soției tale să nu-mi mai închidă ușa în nas!
Victor se uită la mine.
Apoi, foarte calm, spuse:
— Este și casa ei. Iar dacă Adriana spune că cineva care i-a insultat tatăl nu este binevenit aici, eu îi respect decizia.
Cristina făcu un pas înainte.
— E ziua ei! Am venit cu un cadou și ne tratați ca pe niște infractoare!
— Cadoul nu șterge ce s-a întâmplat, răspunsei.
Rodica își strânse punga în mână.
— Foarte bine. Dar să nu veniți după mine când o să aveți nevoie de familie.
Din sufragerie se auzi atunci vocea Margaretei, soacra mea.
— Rodica, ajunge.
Toți întoarserăm capul.
Margareta se apropiase de hol.
Rodica păru sincer șocată.
— Și tu?!
— Da, și eu.
Soacra mea se uită spre tata.
— Trebuia să spun asta încă de atunci. Când l-ai insultat pe Gheorghe la masa mea, trebuia să te opresc.
Tata făcu un gest.
— Margareta, nu este nevoie…
— Ba este.
Apoi se întoarse spre sora ei.
— Am tăcut pentru că nu voiam scandal la aniversarea mea. Dar tăcerea mea te-a făcut să crezi că ai avut dreptate.
Rodica nu mai găsi imediat un răspuns.
— V-ați întors toți împotriva mea.
— Nu, spuse Margareta. Doar că, pentru prima dată, nimeni nu mai tace.
Am văzut cum expresia Rodicăi se schimbă.
Furia era încă acolo, dar siguranța dispăruse.
Se uită spre Victor.
— Deci chiar mă lași pe palier?
— Tu ai venit neinvitată.
— Și dacă îmi cer scuze?
Pentru o clipă, am crezut că urma s-o facă.
Dar Rodica se uită spre tata și adăugă:
— Deși nu înțeleg pentru ce ar trebui să-mi cer scuze.
Victor expiră încet.
— Atunci cred că discuția s-a terminat.
Am deschis puțin mai mult ușa, arătând spre scări.
— Seară frumoasă.
Cristina își apucă mama de braț.
— Hai să plecăm.
— Nu mă trage!
Rodica se întoarse încă o dată spre noi.
— O să vă pară rău pentru circul ăsta!
Nimeni nu răspunse.
Cristina o conduse spre lift.
Când ușile acestuia se închiseră, Victor închise ușa apartamentului.
Pentru câteva secunde am rămas cu toții tăcuți.
Apoi tata se apropie de mine.
— N-ar fi trebuit să-ți strici ziua pentru mine.
M-am întors spre el.
— Nu mi-am stricat-o.
— Adriana…
— Tată, toată viața m-ai învățat să nu las pe nimeni să mă calce în picioare. Nu puteam să stau și să accept ca cineva să facă asta cu tine.
Ochii i se umeziră.
Mă îmbrățișă fără să mai spună nimic.
Când m-am desprins, Margareta era lângă noi.
— Gheorghe, îmi pare rău, spuse ea. Și ție, Adriana. Trebuia să intervin atunci.
Tata zâmbi.
— Hai să nu mai lăsăm femeia asta să ne strice și seara de azi.
Victor izbucni în râs.
Tensiunea se risipi aproape instantaneu.
Ne-am întors la masă.
Mai târziu, când invitații plecaseră și strângeam paharele, Victor veni lângă mine.
— De ce nu mi-ai spus că nu ai invitat-o?
— Pentru că era ziua mea și nu voiam să cer permisiunea nimănui pentru lista de invitați.
— Corect.
M-am uitat la el.
— Te-ai supărat?
— Pe tine? Nu.
Se opri puțin.
— M-am supărat pe mine. Știam cum este mătușa Rodica și de prea multe ori am lăsat lucrurile să treacă doar ca să păstrăm „pacea”.
Am zâmbit.
— Se pare că astăzi am avut aceeași lecție.
Victor mă luă de mână.
— Data viitoare nu mai așteptăm până ajunge cineva să fie umilit.
În sufragerie, tata și Margareta râdeau la ceva, iar Alina împărțea ultima bucată de tort.
M-am uitat în jurul meu.
Nu-mi aminteam cadourile primite în seara aceea și nici ce muzică fusese la petrecere.
Dar îmi aminteam perfect momentul în care spusesem:
„Pe dumneavoastră nu v-am invitat.”
Uneori, familia nu înseamnă să deschizi ușa oricui doar pentru că vă leagă același nume.
Uneori, familia înseamnă să știi pentru cine merită să o închizi.