Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
Maria s-a oprit în capătul holului.
Purta halatul peste pijama și încă părea pe jumătate adormită.
— Tată? Ce cauți aici?
Apoi l-a văzut pe Mihai.
— Domnule Mihai?!
Privirea ei a coborât spre plicul din mâna lui.
— Ce se întâmplă?
Costin s-a întors spre tatăl său.
— Da. Și eu aș vrea să știu.
Mihai a oftat.
— Intrăm cu toții și vorbim.
— Nu. Vorbim aici. Acum.
Victoria și Mihai s-au privit.
Gestul acela a fost suficient.
Maria a înțeles prima.
— Voi doi…?
Victoria și-a strâns halatul în jurul ei.
— Suntem împreună.
Costin a rămas cu gura întredeschisă.
— Poftim?!
— De aproape șase luni, continuă Mihai.
— Șase luni?!
Maria s-a așezat pe marginea patului.
— Mamă, tu ai o relație cu tatăl lui Costin?
— Da.
— Și n-ați găsit niciun moment în șase luni să ne spuneți?
Victoria oftă.
— Am vrut. De multe ori.
— Atunci de ce vă întâlniți pe ascuns, la miezul nopții?
Mihai ridică plicul.
— Pentru că în seara asta n-am venit doar pentru Victoria.
Se uită la fiul lui.
— Am venit pentru tine.
Costin simți din nou acel nod în stomac.
— Ce este în plic?
Mihai îl întinse spre Maria.
Costin făcu imediat un pas.
— Tată…
— Ajunge, spuse Mihai.
Vocea lui nu mai era blândă.
— Ai avut șase luni să-i spui singur.
Maria se uită la soț.
— Să-mi spună ce?
Costin închise ochii.
Acum înțelegea.
Cu șase luni în urmă făcuse cea mai mare prostie financiară din viața lui.
Un fost coleg îl convinsese să investească într-o afacere care trebuia să aducă „profit sigur”.
Costin pusese aproape toate economiile lui.
Apoi mai luase și un credit.
Afacerea se prăbușise.
Pierduse aproape 25.000 de lei.
Iar Mariei nu-i spusese nimic.
Împrumutase bani de la tatăl său ca să acopere ratele și îi promisese că va rezolva totul înainte ca soția lui să afle.
— Costin? întrebă Maria. Despre ce vorbește?
Nu mai avea unde să fugă.
— Am pierdut niște bani.
— Ce înseamnă „niște bani”?
— Douăzeci și cinci de mii de lei.
Maria îl privea fără să clipească.
— Din banii noștri?
— O parte.
— Și restul?
— I-am împrumutat de la tata.
În cameră se făcu liniște.
Maria se ridică.
— De șase luni îmi spui că trebuie să economisim pentru că au crescut cheltuielile.
Costin coborî privirea.
— Știu.
— Am renunțat la concediu.
— Știu.
— Am amânat schimbarea mașinii.
— Maria…
— Și tu știai? se întoarse ea spre mama ei.
Victoria dădu încet din cap.
Atunci Costin înțelese.
Toate observațiile.
Toate reproșurile.
„Maria muncește și ea.”
„Nu văd de ce trebuie să strângă după tine.”
„Dacă Maria ar ști tot ce știu eu…”
— De asta te-ai purtat așa cu mine? întrebă el.
Victoria îl privi direct.
— Parțial.
— Și nu puteai să-mi spui?
— Tatăl tău m-a rugat să nu mă bag. Mi-a spus că ai promis că îi vei spune singur Mariei.
Mihai interveni:
— I-am dat termen până astăzi.
Costin arătă spre plic.
— Și ăla?
Maria îl deschise.
Înăuntru erau câteva extrase, dovada împrumutului și o foaie scrisă de mână.
Dar mai era ceva.
O fotografie veche.
Costin o ridică.
În fotografie erau Mihai și Victoria, mult mai tineri, alături de alți oameni, la o petrecere.
— Vă cunoșteați?
Victoria zâmbi slab.
— Cu mult înainte să vă cunoașteți voi.
Cu aproape treizeci de ani în urmă, lucraseră pentru scurt timp în aceeași întreprindere.
Fiecare își făcuse apoi propria familie și pierduseră legătura.
Se reîntâlniseră întâmplător anul trecut, la aniversarea lui Costin și a Mariei.
Amândoi erau singuri de ani buni.
La început băuseră doar o cafea.
Apoi încă una.
Și, fără să-și propună, începuseră să se caute.
— De ce ați ascuns asta? întrebă Maria.
Mihai zâmbi jenat.
— Pentru că mi-am imaginat exact reacția pe care tocmai a avut-o Costin.
— Tată, te întâlnești cu soacra mea!
Victoria își încrucișă brațele.
— Iar eu mă întâlnesc cu tatăl ginerelui meu. Crezi că pentru mine sună mai normal?
Maria pufni.
Costin încercă să rămână serios.
N-a reușit.
Dar Maria nu terminase cu el.
— Voi doi puteți să vă iubiți, să vă căsătoriți sau să vă mutați împreună. Este viața voastră.
Apoi s-a întors spre Costin.
— Noi doi însă avem altă problemă.
Zâmbetul lui dispăru.
— Știu.
— Nu mă interesează că ai pierdut bani. Oamenii greșesc. Mă interesează că ai hotărât singur că eu nu trebuie să știu.
Costin n-a încercat să se apere.
Pentru prima dată în seara aceea, Victoria nu-l critică.
Mihai nu interveni.
— Îmi pare rău, spuse Costin. Mi-a fost rușine.
— Data viitoare să-ți fie rușine împreună cu mine.
Costin ridică privirea.
Maria avea ochii umezi, dar zâmbea puțin.
— Asta înseamnă că există o dată viitoare?
— Înseamnă că mâine dimineață îmi arăți toate actele. Absolut toate.
— Da.
— Și nu mai ascunzi nimic.
— Nimic.
Victoria tuși discret.
— Acum că am rezolvat problema asta…
Costin se întoarse spre ea.
— N-am rezolvat nimic cu dumneata.
— Ce mai ai?
— Trei săptămâni m-ai făcut leneș, dezordonat și incapabil.
— Nu te-am făcut eu. Doar am observat.
Maria izbucni în râs.
Mihai își acoperi gura.
Până și Costin începu să râdă.
— Tată, mult succes.
— Mulțumesc, fiule. O să am nevoie.
A doua dimineață, cei patru s-au așezat la aceeași masă.
De data aceasta nu mai existau secrete.
Costin i-a arătat Mariei toate datoriile. Au făcut împreună un plan și, în lunile următoare, au reușit să le achite.
Victoria s-a mutat înapoi în apartamentul ei imediat după terminarea renovării.
Dar Mihai a început să apară tot mai des acolo.
Un an mai târziu, cei doi au anunțat că se căsătoresc.
Costin aproape s-a înecat cu cafeaua.
— Deci tata se căsătorește cu soacra mea?
Maria zâmbi.
— Exact.
— Asta înseamnă că Victoria devine mama mea vitregă?
Victoria ridică satisfăcută sprânceana.
— Exact.
Costin se uită disperat spre tatăl lui.
— Te rog, mai gândește-te.
Toată masa izbucni în râs.
Iar Victoria se aplecă spre el.
— Să știi că după nuntă o să am și mai multe păreri despre cum îți lași pantofii.
— Știam eu că povestea asta nu se termină bine pentru mine.
Dar adevărul era altul.
În seara în care Costin deschisese acea ușă, fusese convins că descoperise o trădare.
De fapt, descoperise două secrete.
Unul îi arătase că tatăl și soacra lui mai aveau dreptul la iubire, indiferent cât de complicată părea situația.
Celălalt îl obligase să înțeleagă ceva despre propria căsnicie:
uneori nu greșeala distruge încrederea, ci secretul pe care îl construiești în jurul ei.
Iar de atunci, în familia lor complicată, regula devenise simplă:
mai bine un adevăr incomod spus la masă decât încă un secret descoperit după miezul nopții.