Puțini știu că la mică distanță de orașul Buzău se află o biserică unde până nu demult veneau mii de pelerini în căutarea miracolului vindecării.
Locația este cunoscută încă din perioada interbelică și a fost redescoperită după Revoluția din ’89.
Credincioșii vin mereu aici pentru a lua apă sfințită
Biserica se află la mai puțin de 20 de kilometri de oraşul Buzău, în inima Bărăganului și este cunoscută pentru izvorul tămăduitor.
Izvorul tămăduitor de la Smeeni este cunoscut încă din perioada interbelică și a fost redescoperit imediat după Revoluție.
Aici vin în fiecare an, în prima vineri după Paște, atunci când Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii, sute de credincioși pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei. Aceasta este cunoscută și sub numele de Aghiasma mică, scrie realitatea.net.
Oamenii, în mare parte vârstnici, vin mereu cu sticle si bidoane din plastic la îndemână pentru a duce acasă apa sfinţită de la izvorul despre care ştiu că vindecă boli.
În urmă cu peste două decenii, când mii de oameni se îmbrânceau ca să prindă o picătură din apa miraculoasă.
Atunci, imediat după Revoluție, vestea că apa din acest izvor poate vindeca orice boală s-a răspândit în întreaga ţară, iar locul a fost asaltat de mii de pelerini.
Locul a înflorit cu banii strânşi din donaţiile credincioşilor. Ulterior aici a fost construită și biserica și a fost amenajat un loc de popas.
Izvorul era menționat încă din 1926
În urmă cu zeci de ani, nu era mai nimic aici, își aduc aminte oamenii în vârstă din localitate. Era doar un loc împrejmuit în jurul unui tub de fântână, dar se știa că apa de aici vindecă numeroase boli grave.
Despre izvor, presa naţională scria încă din 1926 de efectele miraculoase.
Totul ar fi pornit de la o legendă conform căreia un tânăr orb, ce se îndrepta cu tatăl sau către oraş, a căpătat vederea atunci când s-a oprit în acest loc şi s-a spălat pe faţă cu această apă.
I-a spus tatălui său că poate vedea lumina zilei, iar din acel moment s-a răspândit vestea că izvorul de la Smeeni este unul care face minuni.
Vestea despre izvorul miraculos de la Smeeni a ajuns în toate colţurile ţării, iar la scurt timp localitatea s-a transformat în loc de pelerinaj pentru oameni bolnavi sau pentru rudele unor oameni răpuşi de suferinţe şi care sperau în rolul divin al apei.