Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
A doua zi am ajuns la cafenea cu zece minute mai devreme.
Daria rămăsese la mama mea. Nu voiam să stea la masă și să asculte adulții discutând dacă merită sau nu să păstreze propriul cadou.
În geantă aveam tableta.
Și un dosar.
Cătălin a intrat împreună cu Simona.
— Bun, hai să terminăm repede, a spus el, așezându-se.
Am scos tableta și am pus-o pe masă.
Simona s-a uitat imediat la ea.
— Vezi? Exact despre asta vorbeam. Pentru un copil de zece ani este exagerat de scumpă.
N-am răspuns.
Am scos dosarul și l-am așezat lângă tabletă.
Cătălin s-a încruntat.
— Ce-i asta?
— Condiția mea.
Am deschis dosarul.
— Ai șase luni restante la pensia alimentară.
Zâmbetul i-a dispărut.
— Laura, nu începe iar…
— Nu încep nimic. Facem exact ce ai cerut tu.
Am împins spre el prima foaie.
— Vrei să luăm înapoi lucrurile pentru care ai plătit? Perfect. Atunci, înainte să iei tableta, achiți ce îi datorezi Dariei.
Simona s-a întors spre el.
— Ce pensie restantă?
Cătălin și-a încleștat maxilarul.
— Nu are legătură cu tableta.
— Ba are foarte mare legătură. Pentru că ieri mi-ai explicat cât de importante au devenit „obiectivele voastre financiare”. Așa că mi-am permis să încep cu obligațiile tale financiare față de propriul copil.
Am mai pus o foaie pe masă.
— Și încă 620 de lei.
— Pentru ce?
— Husa, tastatura și aplicațiile cumpărate de Daria din banii primiți de ziua ei. Le-a cumpărat pentru tableta despre care tatăl ei i-a spus că este a ei.
Simona a oftat.
— Mi se pare absurd. Noi vrem doar tableta.
M-am uitat la ea.
— Atunci o puteți lua.
Cătălin m-a privit suspicios.
— După ce plătesc toate astea?
— Nu. Mai există ceva.
Am tras tableta spre mijlocul mesei.
— După ce achiți ce îi datorezi, mergem împreună la Daria.
— Pentru ce?
— Ca să i-o iei tu.
N-a răspuns.
— Te așezi în fața ei, o privești în ochi și îi spui: „Daria, ți-am făcut cadou tableta de ziua ta, dar soția mea consideră că am cheltuit prea mult pe tine, așa că am venit s-o iau înapoi.”
Simona s-a îndreptat în scaun.
— Eu n-am spus „am cheltuit prea mult pe ea”.
— Atunci care este diferența?
— Laura, a intervenit Cătălin.
— Nu. Tu ai vrut tableta. Eu am acceptat. Asta este condiția.
Pentru prima dată de când venise, Cătălin nu s-a mai uitat la mine.
Se uita la tabletă.
După câteva secunde, a întrebat:
— A auzit chiar tot ieri?
— Destul.
— Ce a spus după?
Am ezitat.
— M-a întrebat dacă a făcut ceva rău.
Cătălin a ridicat privirea.
— De ce ar crede asta?
— Pentru că are zece ani. Tatăl ei îi face un cadou, apoi îl cere înapoi. Ce explicație crezi că își găsește un copil?
A rămas tăcut.
Simona s-a întors spre el.
— Cătălin, am discutat acasă despre asta. Nu înțeleg de ce…
— Ajunge, a spus el.
Ea a încremenit.
— Poftim?
— Am spus că ajunge.
Și-a trecut mâna peste față.
— Tableta rămâne la Daria.
— Serios?
— Da.
— După ce am stabilit împreună că…
Cătălin s-a întors spre ea.
— Am stabilit că am făcut o cheltuială prea mare. Nu că merg la copilul meu să-i iau cadoul din brațe.
Simona s-a ridicat.
— Fă ce vrei.
Și-a luat geanta și a plecat.
Cătălin a rămas la masă.
Nu părea furios.
Părea rușinat.
— Restanțele… a spus el. Nu pot să le plătesc pe toate astăzi.
— Nici nu ți-am cerut o minune. Ți-am cerut să începi să-ți respecți obligațiile.
A dat din cap.
— Îți trimit o parte astăzi. Pentru restul stabilim un plan.
Apoi a împins tableta spre mine.
— Du-i-o.
— Nu.
S-a uitat nedumerit la mine.
— Du-i-o tu.
În după-amiaza aceea a venit singur.
Daria era în sufragerie când a intrat.
Tableta se afla pe masă.
Cătălin s-a așezat lângă ea.
— Daria, tata a făcut ieri o prostie.
Ea nu spunea nimic.
— Tableta este a ta. Ți-am dat-o de ziua ta și nimeni nu ți-o ia.
— Nici Simona?
Întrebarea l-a lovit.
— Nici Simona.
Daria și-a privit mâinile.
— Atunci de ce ai vrut-o înapoi?
Cătălin a rămas câteva secunde fără cuvinte.
Aș fi putut interveni.
N-am făcut-o.
Era răspunsul lui de dat.
— Pentru că am lăsat o problemă dintre adulți să ajungă la tine. Și n-ar fi trebuit.
Daria l-a privit.
— Ai fost supărat pe mine?
— Nu. Deloc.
— Atunci bine.
A luat tableta de pe masă.
Copiii au uneori o capacitate de a ierta pe care adulții n-o merită.
Dar asta nu înseamnă că uită.
În săptămâna următoare, Cătălin mi-a virat prima parte din restanțe.
Apoi încă una.
N-a devenit peste noapte tatăl perfect.
Nici eu n-am început să cred în miracole.
Dar a început să vină când spunea că vine.
A început să o sune pe Daria fără să-i amintesc eu.
Iar într-o zi a venit s-o ia la film și i-a spus să-și ia tableta cu ea dacă vrea.
Daria s-a uitat spre mine.
— Pot?
— Este a ta. Nu trebuie să mă întrebi pe mine.
A zâmbit și a băgat-o în rucsac.
Înainte să plece, Cătălin a rămas o clipă în ușă.
— Laura…
— Da?
— Condiția ta n-a fost niciodată despre bani, nu?
— Nu.
— Știu.
Am privit spre Daria, care îl aștepta pe hol.
— Voiam doar să te oblig să te uiți la persoana de la care încercai să iei tableta.
Cătălin a dat încet din cap.
Apoi s-a dus la fiica lui.
Și tableta a rămas acolo unde fusese din prima zi.
La copilul căruia îi fusese dăruită.