Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
Ioana a desfăcut plicul.
Victor a întins mâna, dar era prea târziu.
Înăuntru era contractul prin care vândusem garsoniera mea din Constanța și dovada avansului pentru un apartament cu două camere din București, cumpărat pe numele Ioanei.
Garsoniera fusese singurul lucru rămas de la părinții mei.
O ținusem douăzeci și doi de ani.
Cu două luni înainte o vândusem.
Ioana știa doar că vreau să-i dau “ceva pentru casă”.
Nu știa ce.
Victor știa.
Cu câteva săptămâni înainte, când discutaserăm despre ce mai plătea fiecare pentru nuntă, îi spusesem că nu mai puteam pune bani în plus fiindcă vândusem garsoniera și folosisem banii pentru avansul apartamentului Ioanei.
“Nu-i spune încă”, îmi spusese atunci. “Las-o să aibă surpriza după nuntă.”
Crezusem că vorbește ca un tată.
Acum Ioana citea actele cu mâinile tremurând.
“Ți-ai vândut garsoniera?”
“Da.”
“Garsoniera bunicii?”
“Da.”
“Dar mergeai acolo în fiecare vară.”
“Știu.”
Victor a intervenit.
“Foarte frumos. Dar nu schimbă nimic.”
Ioana s-a întors spre el.
“Tu știai?”
“Da.”
“Știai că mama mi-a cumpărat apartamentul?”
Victor n-a răspuns.
Ioana s-a apropiat de el.
“Și tot mi-ai spus că mama a pus doar optsprezece mii la nuntă pentru că restul banilor ei sunt mai importanți decât mine?”
M-am uitat la Victor.
Asta nu știam.
“Tu i-ai spus așa ceva?”
Victor și-a îndreptat sacoul.
“Am spus că eu am suportat cea mai mare parte din eveniment. Ceea ce este adevărat.”
“Nu asta te-am întrebat”, a spus Ioana.
Daniela s-a ridicat de la masă.
“Acum chiar vreți să faceți procesul contribuțiilor? Victor a plătit aproape toată nunta.”
Ioana s-a uitat la ea.
“Și pentru asta mama trebuie să stea lângă bucătărie?”
“Nu stă lângă bucătărie. Are un loc foarte bun.”
“Și tu dansezi cu mine?”
Daniela și-a netezit rochia.
“Așa este programul.”
“Nu te-am întrebat ce scrie în program. Te-am întrebat dacă ai acceptat să dansezi cu mine în locul mamei mele.”
Daniela a tăcut.
Victor a răspuns:
“Eu am decis.”
Ioana și-a șters obrazul.
“Tată, mută locurile înapoi.”
“Nu.”
“Atunci scoate momentul cu părinții din program.”
“Nu.”
“Este nunta mea.”
“Pe banii mei.”
De data aceasta nu mai șoptise.
Replica s-a auzit până aproape de intrarea în salon.
Andrei tocmai venise să vadă de ce întârziam.
Ioana s-a întors spre el.
“Tata spune că nu achită ultima tranșă dacă mama stă la masa familiei și dansează cu mine.”
Andrei s-a uitat la Victor.
“Cât mai este?”
Victor a râs.
“Nu vă permiteți.”
“Cât?”
“Douăzeci și opt de mii.”
Andrei și-a scos telefonul.
“Avem nouă mii în cont.”
Ioana i-a pus mâna peste telefon.
“Nu.”
“Ioana…”
“Nu vreau să începem căsnicia cu nouăsprezece mii de lei datorie pentru o petrecere.”
Victor a zâmbit.
“În sfârșit gândești.”
Ioana s-a uitat la el.
Apoi și-a scos voalul lung și l-a pus pe spătarul unui scaun.
“Atunci petrecerea se termină aici.”
Victor a rămas nemișcat.
“Ce?”
“Cununia s-a făcut. Avem fotografiile. Nu mai vreau petrecerea.”
“Nu fi ridicolă.”
“Nu mai plătești nimic.”
Daniela s-a ridicat brusc.
“Nu poate face asta.”
Ioana s-a întors spre coordonatoarea salonului.
“Vă rog să opriți intrarea invitaților și să chemați managerul.”
Victor a prins-o de cot.
Andrei i-a dat mâna jos imediat.
“Nu o atingeți.”
Victor s-a uitat la el.
“Vezi cum vorbești cu mine.”
“Atunci nu o mai apucați.”
În următoarele douăzeci de minute, petrecerea pentru care se pregătiseră aproape un an s-a terminat înainte să înceapă.
Restaurantul a păstrat avansul deja achitat. Formația a cerut suma prevăzută pentru anularea în ziua evenimentului. Florile, tortul și decorurile erau deja plătite.
Ioana și Andrei au pierdut aproape toate economiile pe care le aveau pentru a acoperi ce rămăsese în sarcina lor.
Cei 18.000 de lei pe care îi promisesem pentru restaurant nu mai puteau salva petrecerea. I-am folosit ca să acopăr o parte din ce datorau după anulare.
Apartamentul a rămas al Ioanei.
Petrecerea, nu.
Victor nu și-a cerut scuze.
Cât invitații ieșeau nedumeriți din salon, le spunea deja câtorva rude că eu o întorsesem pe Ioana împotriva lui.
Unii l-au crezut.
Mama lui Victor a plecat fără să-mi spună un cuvânt.
Două dintre rudele lui au trecut pe lângă Ioana fără s-o îmbrățișeze.
În parcare, Victor a venit după noi.
Daniela era la câțiva pași în spatele lui.
“Pentru asta o să mă faceți de râs în fața a o sută de oameni?”
Ioana s-a întors.
“Nu eu ți-am ales condiția.”
“Am băgat o avere în nunta asta.”
“Știu.”
“Și așa îmi mulțumești?”
Ioana și-a strâns actele apartamentului la piept.
Victor a arătat spre restaurant.
“Eu am plătit nunta asta.”
Ioana s-a uitat o clipă spre ușile salonului, pe unde încă ieșeau invitații.
Apoi s-a uitat la tatăl ei.
“Da. Și ai preferat s-o pierzi decât s-o lași pe mama să stea lângă mine.”