Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
Sorin n-a lăsat cumpărăturile jos.
— Ioana, nu știu ce ți-a spus Carmen, dar…
— Mi-a spus că vă culcați împreună.
A tăcut.
— De aproape două luni.
Tot nimic.
Carmen și-a șters obrazul.
— Spune-i adevărul.
Sorin s-a întors spre ea.
— Ți-am spus să taci!
M-am ridicat.
— Nu mai ridici vocea la nimeni în casa asta. Mai ales acum.
S-a uitat la mine.
— N-a fost cum crezi.
— Perfect. Atunci spune-mi cum a fost.
— A fost o greșeală.
Carmen a râs printre lacrimi.
— O greșeală de două luni?
— Tu să nu vorbești!
— De ce? Ca să-i spui iar că eu am început?
Sorin a încremenit.
M-am întors spre Carmen.
— Asta ți-a spus?
— Da.
— Carmen!
— Ce mai contează?
Ea și-a lăsat mâna de pe troller.
— Prima dată a venit în camera mea.
Sorin a aruncat punga pe un scaun.
— Minți!
— Nu mint!
— Tu m-ai provocat săptămâni întregi!
Am ridicat palma.
— Gata.
Amândoi au tăcut.
— Nu mă interesează care dintre voi a făcut primul pas. Era soțul meu. Tu erai prietena mea. După prima dată, amândoi știați exact ce faceți.
Niciunul nu m-a contrazis.
M-am uitat la Sorin.
— De ce mă certai când îi găseam chirie?
— Ce?
— De fiecare dată când îi trimiteam un anunț, îmi spuneai s-o las în pace. Când voiam să-i plătesc garanția, m-ai făcut să mă simt ca o nenorocită care își aruncă prietena în stradă.
— Încercam să…
— Ce încercai?
Carmen a răspuns înaintea lui.
— Nu voia să plec.
Am întors capul spre ea.
— De unde știi?
— Pentru că mi-a spus.
Sorin a făcut un pas înainte.
— Carmen, termină!
— Nu mai am nimic de protejat.
Apoi s-a uitat la mine.
— În seara în care i-ai arătat garsoniera aceea de lângă metrou, mi-a spus să nu o iau.
M-am uitat la Sorin.
— Tu i-ai spus să refuze garsoniera?
— Nu în felul ăsta.
— În ce fel?
— I-am spus că nu trebuie să se grăbească.
Carmen a clătinat din cap.
— Mi-ai spus: “Mai stai. Ioana o să se liniștească.”
Am simțit că-mi vine să răstorn masa.
Nu pentru că mă înșelase.
Asta știam deja.
Ci pentru că îmi aminteam seara aceea.
Eu stătusem aproape o oră pe site-uri de anunțuri.
Eu vorbisem cu proprietarul.
Eu îi spusesem lui Carmen:
— Dacă nu ai garanția, ți-o dau eu. Important e să ai din nou locul tău.
Și în timp ce eu încercam s-o ajut să plece demn din casa mea, soțul meu o convingea să rămână ca să poată continua aventura.
— Când a început?
Carmen mi-a spus data.
Am calculat.
— Cu trei zile înainte de ziua mea?
Și-a coborât privirea.
M-am întors spre Sorin.
— De ziua mea mi-ai adus florile alea la birou.
— Ioana…
— Și seara am venit acasă, iar voi îmi făcuserăți cina.
Carmen plângea.
— Îmi pare rău.
— Ați stat amândoi la masă cu mine.
N-am țipat.
Nici nu mai puteam.
— Iar eu v-am mulțumit.
Sorin s-a apropiat.
— Știu că am făcut ceva îngrozitor. Dar putem rezolva.
— Noi?
— Da.
— Și Carmen?
A ezitat.
— Carmen pleacă.
M-am uitat la el.
Apoi la ea.
Și atunci am înțeles de ce avea bagajul făcut.
— Asta i-ai spus și ei astăzi?
Carmen a răspuns:
— Da.
Sorin și-a dus mâinile la cap.
— Dumnezeule…
— Spune-mi exact.
Carmen a tras aer în piept.
— I-am spus că nu mai pot continua și că ori îi spune el, ori îți spun eu.
— Și?
— Mi-a spus că n-o să-și distrugă familia pentru mine. Că eu oricum trebuia să plec la un moment dat și că cel mai bine e să dispar fără să afli nimic.
M-am uitat la Sorin.
— Deci asta era familia pe care o protejai.
— Nu asta am vrut să spun.
— Ba exact asta ai spus. Voiai să plece amanta și să rămână soția care nu știe nimic.
— Am făcut o greșeală!
— Ai făcut o alegere. De zeci de ori.
A încercat să mă atingă.
M-am retras.
— Nu pune mâna pe mine.
S-a oprit.
Carmen și-a luat trollerul.
— Eu plec.
— Da.
S-a uitat la mine.
— Ioana, știu că nu am dreptul să-ți cer…
— Nu ai.
A început să plângă din nou.
— O să-ți dau banii înapoi.
— Nu despre cei două mii de lei e vorba.
— Știu.
— Nu. Nu cred că știi.
M-am apropiat de ea.
— Ai dormit sub acoperișul meu. Ai mâncat la masa mea. Când n-aveai bani, ți-am dat. Când sora mea mi-a spus că profiți de mine, m-am certat cu ea pentru tine. Și când eu plecam la muncă, tu te culcai cu soțul meu în casa în care te primisem.
Carmen nu mai spunea nimic.
— Nu o să te iert.
A dat din cap.
— Înțeleg.
— Și după seara asta nu mai vreau să mă cauți.
Și-a luat geanta.
A plecat.
Sorin a rămas.
Când ușa s-a închis, s-a întors spre mine.
— Putem vorbi acum doar noi doi?
— Sigur.
A părut că prinde speranță.
— Bine.
— Unde dormi în seara asta?
Fața i s-a schimbat.
— Ioana…
— La fratele tău? La un hotel? Nu mă interesează. Dar aici nu dormi.
— Este și casa mea.
— Știu.
— Atunci nu mă poți da afară.
— Ai dreptate.
Am luat telefonul și geanta.
— Atunci plec eu în seara asta.
A venit după mine.
— Și mâine?
M-am întors.
— Mâine mă întorc să discutăm despre cum ne separăm.
— Nu poți hotărî asta acum.
— Ba da.
— După paisprezece ani arunci totul pentru…
M-am oprit.
— Termină propoziția.
— N-am vrut să spun…
— Pentru ce, Sorin? Pentru două luni în care te-ai culcat cu cea mai bună prietenă a mea în casa noastră?
— Putem repara.
— Nu vreau.
Asta l-a făcut să tacă.
Nu “nu știu”.
Nu “am nevoie de timp”.
Nu “poate”.
— Nu vreau să repar căsnicia asta.
Am plecat.
În următoarele săptămâni, Sorin a încercat aproape toate explicațiile posibile.
Că se simțise ignorat.
Că eu lucram prea mult.
Că apropierea de Carmen “se întâmplase”.
Că ea fusese vulnerabilă.
Că și el fusese vulnerabil.
La un moment dat mi-a spus chiar:
— Dacă ai fi fost mai mult acasă, poate nu ajungeam aici.
Atunci am încetat să mai discut despre împăcare.
— Tocmai mi-ai explicat că m-ai înșelat pentru că eu eram la muncă?
— Nu asta am vrut să spun.
— Dar asta ai spus.
Am cerut divorțul.
Nu a fost o amenințare.
Și nu l-am retras când Sorin a început să-mi promită că se schimbă.
Cu Carmen n-am mai vorbit.
Mi-a trimis după câteva luni cei 2.000 de lei pe care i-i împrumutasem și un mesaj lung.
Nu i-am răspuns.
Faptul că îmi spusese adevărul în ultima seară nu ștergea cele aproape două luni în care mă mințise.
Iar Sorin și Carmen nu au rămas împreună.
Aventura lor se terminase înainte ca eu să aflu, în momentul în care Carmen înțelesese că el nu avea de gând să-și părăsească soția pentru ea.
Dar nici asta nu m-a făcut să mă simt mai bine.
Câteva luni mai târziu, divorțul nostru s-a încheiat.
Eu și Sorin ne-am separat definitiv.
Nu l-am primit înapoi.
Cu Carmen nu am reluat niciodată prietenia.
Sora mea m-a întrebat odată dacă regret că o primisem în casă.
— Nu.
— Cum să nu?
— Pentru că eu am făcut atunci ce credeam că e bine. Ei sunt cei care au ales ce să facă după.
Și asta a rămas adevărul cel mai simplu din toată povestea.
Am ajutat o femeie pe care o consideram sora mea.
Ea s-a culcat cu soțul meu.
El a încercat s-o țină în casa noastră ca să poată continua aventura.
Când au fost descoperiți, i-am scos pe amândoi din viața mea.
Sorin nu a mai fost soțul meu.
Carmen nu a mai fost prietena mea.
Iar eu nu m-am mai întors niciodată la niciunul dintre ei.