Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Acum spune-le să plece, dacă poți — a repetat Carmen.
M-am uitat la ea.
Atunci am înțeles că nu era o neînțelegere. Nu presupusese că voi fi de acord.
Mizase pe faptul că nu voi putea refuza după ce îi va aduce la poartă.
Simona s-a întors spre mama ei.
— Mi-ai spus că Elena știe.
— Și ar fi știut dacă fratele tău nu amâna discuția.
— Mi-ai spus că este stabilit!
— Pentru că trebuia să fie stabilit. Suntem familie.
Marius a pus cutia jos.
— Carmen, noi am predat apartamentul pentru că ne-ai spus că putem veni aici.
— Și puteți.
— Nu poți hotărî tu asta — am spus.
Radu s-a apropiat de mine.
— Elena, ascultă-mă. Am greșit că n-am vorbit cu tine înainte.
— Nu ai uitat să vorbești cu mine. Ai promis ceva și ai sperat că, atunci când vor ajunge aici, n-o să mai pot spune nu.
— N-am vrut să se ajungă așa.
— Dar s-a ajuns.
Simona a început să plângă.
Nu teatral. Pur și simplu îi curgeau lacrimile și părea mai degrabă furioasă decât neajutorată.
— Și noi unde mergem acum?
N-am avut un răspuns imediat.
Asta era partea pe care Carmen o calculase bine.
Puteam închide poarta.
Casa era a mea.
Dar Simona și Marius luaseră o decizie proastă pe baza unei promisiuni făcute de mama și fratele ei. Iar copiii nu aveau nicio vină.
Radu a văzut că ezit.
— Lasă-i măcar o lună. Între timp găsim ceva.
Carmen a intervenit imediat:
— Exact. O lună, două, cât va fi nevoie.
M-am uitat la ea.
— Tu chiar nu te poți opri, nu?
— Eu încerc să-mi ajut fiica.
— Cu casa mea.
— Cu casa în care locuiește și fiul meu!
— Mamă, termină — a spus Radu.
— Nu termin nimic! Ai cinci camere și ea vă ține pe toți la poartă de parcă ați fi niște străini.
Apoi s-a întors spre Simona.
— Descarcă lucrurile. N-o să vă lase în drum.
Marius n-a mișcat.
Dar Carmen a apucat o geantă din dubă și a trecut cu ea prin poartă.
A lăsat-o în curte.
— Gata. Au intrat.
M-am uitat la geantă, apoi la ea.
Acolo se terminase orice urmă de îndoială.
Nu era vorba numai despre ajutor.
Era o luptă pentru cine decidea în casa mea.
Am luat geanta și i-am pus-o înapoi lângă dubă.
— Lucrurile nu intră.
— Elena! — a izbucnit Radu.
M-am întors spre el.
— Ai ceva de spus?
S-a uitat la sora lui.
— Nu putem să-i lăsăm fără nimic în seara asta.
— Nici eu nu vreau asta. Dar problema pe care ai creat-o tu nu se rezolvă mutând-o peste mine.
A tăcut.
— În noaptea asta pot dormi aici — am continuat. — Ca invitați. Mâine începeți să căutați o soluție.
Carmen a râs.
— Și unde vrei să găsească apartament într-o zi?
— Nu am spus că trebuie să găsească într-o zi.
— Atunci?
M-am uitat la Radu.
— Tu și mama ta le-ați promis o locuință. Voi doi veți plăti cazarea temporară până găsesc una.
Carmen a rămas cu gura întredeschisă.
— Eu?
— Da.
— Eu trăiesc din pensie!
— Atunci nu trebuia să oferi gratuit casa altcuiva.
— Radu, spune-i ceva!
Soțul meu părea prins între noi.
Și pentru prima dată nu l-am ajutat să iasă din situație.
— Elena, putem discuta în casă?
— Putem. Dar răspunsul nu se schimbă.
Simona și-a șters obrajii.
— Nu vreau să intru.
Ne-am întors spre ea.
— Simona…
— Nu, Radu. Mama m-a mințit. Tu mi-ai spus că o să fie bine fără să fi vorbit cu soția ta. Iar eu am fost suficient de proastă încât să predau cheia.
Marius i-a pus mâna pe umăr.
— Luăm o cameră undeva pentru noaptea asta.
— Cu ce bani? — a întrebat Carmen.
— Cu ai noștri, pentru început.
Radu a coborât privirea.
— Nu. Plătesc eu.
M-am uitat la el.
— Din banii tăi personali.
A înțeles imediat de ce precizasem.
— Da.
Carmen aproape a sărit.
— Cum adică din banii lui? Este sora lui! Sunteți căsătoriți!
Am simțit cum îmi urcă furia.
— Exact. Suntem căsătoriți. De aceea trebuia să discutăm înainte ca el să ofere casa în care locuim.
Carmen a făcut un pas spre mine.
— Ai grijă, Elena. Dacă îl pui să aleagă între tine și familie…
— Nu eu l-am pus să aleagă. Tu ai făcut-o când ai venit cu duba la poartă.
Radu a ridicat capul.
— Mamă, ajunge.
— Poftim?
— Ajunge.
— După tot ce am făcut pentru voi?
— Tocmai asta este problema. De fiecare dată când cineva îți spune nu, începi să enumeri ce ai făcut pentru el.
Carmen s-a uitat la fiul ei de parcă ar fi pălmuit-o.
— Deci acum sunt eu vinovată pentru tot?
— Nu. Eu sunt vinovat că te-am lăsat să crezi că poți promite în numele nostru.
Pentru prima dată, Radu nu se mai ascundea în spatele mamei lui.
Dar asta nu ștergea ce făcuse.
Simona și Marius au plecat la o pensiune în acea seară. Radu a plătit primele nopți.
Duba a rămas închisă.
Nicio cutie nu a intrat în casa mea.
Când poarta s-a închis după ei, Carmen a pornit spre camera de oaspeți.
— Măcar eu sper că mai am voie să dorm aici.
— În seara asta, da.
S-a întors încet.
— Ce înseamnă asta?
— Înseamnă că mâine te întorci acasă.
— Reparațiile mele nu sunt terminate.
— Atunci mergi la Simona sau găsești altă soluție. Nu mai poți rămâne aici după ce ai încercat să mă pui în fața faptului împlinit.
— Mă dai afară?
— Îți retrag invitația de a locui temporar în casa mea.
Carmen s-a uitat spre Radu.
— Și tu accepți?
Radu a rămas câteva secunde tăcut.
— Da.
A doua zi dimineață și-a dus mama acasă.
Nu s-a întors după două ore, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
A stat mult în mașină în fața porții.
Când a intrat, eu eram în bucătărie.
— Simona și Marius au găsit o garsonieră mare mobilată pentru o lună. Nu e ideală, dar pot sta acolo până găsesc ceva.
— Bine.
— Eu plătesc jumătate din chiria primei luni. Mama plătește cealaltă jumătate.
Am ridicat privirea.
— A acceptat?
— Nu. Am insistat.
S-a așezat în fața mea.
— Elena, știu că am greșit.
N-am spus nimic.
— Am crezut că dacă îi spun mamei că o să discut cu tine, câștig timp. După aceea i-am spus Simonei că o să fie bine. Când am văzut duba la poartă, am înțeles ce făcusem.
— Ai mizat și tu pe faptul că voi ceda.
A dat din cap.
— Da.
Nu încerca să se scuze, iar asta era singurul motiv pentru care încă îl ascultam.
— Nu problema Simonei aproape ne-a distrus căsnicia — i-am spus. — Problema este că ai luat o decizie despre casa mea și despre viața mea, apoi ai lăsat presiunea să ajungă până la poartă ca să-mi fie mai greu să spun nu.
— Știu.
— Nu, Radu. Acum știi. Atunci ai considerat că e mai ușor să-mi ceri iertare după decât să-mi ceri acordul înainte.
A rămas tăcut.
Nu l-am iertat în dimineața aceea.
Și nici lucrurile dintre noi nu au revenit imediat la normal.
Radu a rămas în casă, dar pentru o vreme încrederea dintre noi a fost serios afectată. A preluat singur consecințele promisiunii făcute surorii lui și nu i-a mai permis mamei sale să decidă în numele nostru.
Simona și Marius s-au mutat în locuința temporară, iar relația mea cu ei nu s-a rupt. Ei fuseseră mințiți aproape la fel de mult ca mine.
Cu Carmen, însă, lucrurile s-au schimbat definitiv.
Nu a mai primit cheie de la casa noastră și nu a mai rămas la noi peste noapte. Ne-am văzut în continuare la mesele de familie, dar relația a rămas rece.
În ziua în care duba a venit la poartă, Carmen nu și-a mutat fiica în casa mea.
În schimb, a pierdut exact lucrul pe care încercase să-l obțină prin presiune: accesul liber la casa și la deciziile noastre.