Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
Doina își ridică bărbia.
Era convinsă că tocmai găsise omul care avea să mă pună la punct.
— Fiul meu muncește de dimineața până seara din cauza ei! spuse. Are două locuri de muncă. Plătește rate, facturi, totul. Iar ea se plimbă prin hoteluri cu alți bărbați și cheltuie banii familiei.
Bărbatul cărunt o ascultă până la capăt.
— Două locuri de muncă?
— Da.
— Și cine v-a spus asta?
— Radu. Fiul meu. Soțul ei.
Bărbatul dădu încet din cap.
— Alexandru Ionescu.
Doina întinse automat mâna.
— Doina Popa.
— Eu am fondat compania aceasta acum douăzeci și șapte de ani.
Mâna ei rămase suspendată.
— Dumneavoastră sunteți proprietarul?
— Principalul acționar.
Doina își reveni repede.
— Atunci trebuie să știți ce fel de angajată aveți.
— Irina nu este angajata mea.
Doina se uită spre mine.
Alexandru continuă:
— Irina este directorul executiv al companiei și deține o parte din acțiuni.
Fața Doinei se schimbă.
— Dar Radu mi-a spus că…
— Și mai este ceva, spuse Alexandru. Irina este fiica mea.
Doina nu mai scoase niciun cuvânt.
Tata arătă spre directorul financiar.
— Iar bărbatul despre care vorbiți tocmai a participat împreună cu fiica mea la o întâlnire cu reprezentanții unei bănci. Mașina în care i-ați văzut aparține companiei.
— Eu… n-aveam de unde să știu.
— Exact, am spus. Nu știați.
Doina mă privi.
— Radu mi-a spus că te întreține.
— Apartamentul în care locuim este al meu. Eu plătesc rata. În ultimele patru luni am plătit aproape toate cheltuielile.
— Nu se poate.
— Și i-am trimis bani lui Radu de mai multe ori.
Doina păli.
— Pentru ce?
— Asta vreau și eu să aflu.
Am plecat de la birou mai devreme în ziua aceea.
Nu voiam să discut cu Radu la telefon.
Când am intrat în apartament, era deja acasă.
Doina venise și ea.
— Ce i-ai spus mamei tale despre mine? am întrebat.
— Irina, pot să explic.
— Explică.
Doina îl privea fix.
— Ai două locuri de muncă?
Radu tăcu.
— Răspunde-mi, spuse ea.
— Nu.
— Atunci unde lucrezi?
Altă tăcere.
Mi-a fost suficient.
Am verificat în aceeași zi ceea ce puteam verifica fără să-i accesez conturile sau documentele personale.
Radu plecase de la compania IT cu patru luni înainte.
Exact perioada în care începuse să-mi ceară bani.
— În fiecare dimineață plecai cu laptopul.
— Lucrez la un proiect al meu.
— Cu ce bani?
— Cu economiile mele.
— Și cu banii pe care ți-i trimiteam eu?
Nu răspunse.
Doina se întoarse spre el.
— Tu mi-ai spus că Irina îți cheltuie salariul.
Radu își trecu mâna prin păr.
— Mamă, nu asta am spus.
— Mi-ai spus că muncești la două servicii!
— Pentru că nu voiam să-ți explic tot.
— Mi-ai spus că ea pleacă la hoteluri cu bărbați!
Atunci Radu ridică vocea.
— Am spus că merge la hoteluri cu colegi! Tu ai tras concluziile!
Am încremenit.
Doina făcu un pas înapoi.
— Mi-ai spus că nu știi ce face acolo.
— Și nu știam!
— Radu, am spus, știai foarte bine cu ce mă ocup.
S-a întors spre mine.
— Tu nu înțelegi cum este să fii căsătorit cu tine.
— Atunci explică-mi.
— Toată lumea știe cine ești. Ce funcție ai. Cine e tatăl tău. Cât câștigi. Eu eram mereu „soțul Irinei”.
În sfârșit ieșea adevărul.
Renunțase la serviciu pentru a încerca să pornească o afacere online împreună cu un fost coleg.
Nu-mi spusese pentru că știa că l-aș fi întrebat cât investea și din ce bani.
Proiectul consumase economiile lui în câteva luni.
Apoi începuseră transferurile mele.
— Și mamei tale ce i-ai spus?
Radu tăcu.
Doina răspunse în locul lui.
— Că banii se duc pe cheltuielile Irinei.
Radu se întoarse furios.
— Nu te-am pus să mergi la serviciul ei!
Doina rămase cu gura întredeschisă.
— Poftim?
— Eu nu ți-am spus să intri acolo și s-o faci curvă în fața tuturor!
Pentru prima dată în ziua aceea, mi s-a făcut aproape milă de ea.
Aproape.
— Deci asta faci? întrebă Doina. Acum este vina mea?
— Ai exagerat tot!
— Pentru că tu mi-ai spus luni întregi că te distruge!
— Pentru că mă întrebai mereu de ce nu avem bani!
— Și în loc să-mi spui că ți-ai dat demisia, ai făcut-o pe nevastă-ta vinovată?
Radu nu mai avea răspuns.
Atunci am înțeles mecanismul.
Nu inventase o singură minciună mare.
Făcuse ceva mai calculat.
Îi dăduse mamei lui câte o bucată.
Că eu veneam târziu.
Că mergeam la hoteluri.
Că ieșeam cu bărbați din companie.
Că el muncea enorm.
Că eu cheltuiam.
Știa foarte bine ce poveste avea să construiască Doina din toate acele bucăți.
Iar cât timp ea mă considera problema, nimeni nu-l întreba pe el unde îi dispăruseră serviciul și banii.
— Pleci în seara asta, i-am spus.
Radu mă privi speriat.
— Irina…
— Nu pentru că nu mai ai serviciu. Nu pentru că afacerea ta a eșuat. Pentru că ai folosit reputația mea ca să ascunzi ceea ce făceai.
— Putem repara.
— Nu.
Doina se apropie de el.
Pentru o clipă am crezut că avea să-i ia apărarea.
— Unde sunt banii pe care ți i-a dat?
Radu se întoarse spre ea.
— Mamă…
— Te-am întrebat unde sunt.
— În proiect.
— Atunci proiectul tău te va întreține.
Și-a luat geanta.
Înainte să plece, s-a uitat la mine.
— Irina, ceea ce am făcut astăzi…
— Nu pot să vă spun că este în regulă.
— Știu.
A plecat fără să mai spună nimic.
Radu și-a strâns lucrurile în seara aceea.
Două săptămâni mai târziu am început procedura de divorț.
Nu mi-am recuperat toți banii pe care îi investise fără să-mi spună, iar faptul că unele transferuri îi fuseseră făcute voluntar a însemnat că pierderea financiară a rămas, în parte, a mea.
Doina nu a mai venit la companie.
Relația mea cu ea a rămas rece și distantă.
Iar Radu a fost nevoit să-și susțină singur proiectul sau să se întoarcă la un serviciu adevărat. Eu nu i-am mai finanțat nici afacerea, nici minciunile.
Căsnicia noastră s-a încheiat.
Nu pentru că soacra mea mă făcuse de râs în fața colegilor.
Ci pentru că, în ziua aceea, am aflat cine îi pusese în mână toate minciunile cu care venise să mă distrugă.