Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Tata nu încerca să repare priza.
Am rămas nemișcată.
— Atunci ce făcea?
Mara și-a mușcat buza.
— Trebuia să fie o surpriză pentru ziua ta.
Ziua mea era peste o săptămână.
— Ce surpriză presupune să dispară un metru și jumătate de perete?
Mara a scos telefonul și mi-a arătat o fotografie salvată.
Era o nișă de lectură construită în perete: rafturi pe ambele părți, o banchetă lângă fereastră, sertare pentru cărți și o lampă deasupra.
— Tata voia să-ți facă asta.
M-am uitat din nou la fotografie.
Era superbă.
Și, pentru câteva secunde, furia mea s-a amestecat cu altceva.
Radu știa cât de mult îmi plăcea să citesc. Mă plângeam de ani întregi că nu aveam niciun colț al meu în casă.
— De ce a mințit?
Mara a ridicat din umeri.
— Pentru că a mers prost.
— Ce a mers prost?
— A găsit cablurile.
Mi-am ridicat imediat privirea.
— Ce cabluri?
— Cele din perete. El credea că nu sunt acolo.
— Cum putea să creadă asta?
Mara a făcut o grimasă.
— S-a uitat la niște filmulețe.
Am închis ochii o secundă.
— A chemat vreun electrician?
— Nu.
— A oprit curentul înainte să înceapă?
Tăcerea ei mi-a fost suficientă.
— Mara.
— Nu de la început.
M-am ridicat.
— Și tu ai fost lângă el?
— Doar la început. După ce a văzut firele, m-a trimis sus.
Mi s-a făcut frig.
Nu mai era vorba despre un cadou prost executat.
— Și ți-a spus să nu-mi spui?
— A zis doar să nu stric surpriza.
— După ce desfăcuse deja peretele?
Mara a dat încet din cap.
Am coborât.
Radu a înțeles imediat.
A oprit aspiratorul.
— Ți-a spus.
— Da.
— Laura, înainte să te enervezi…
— Sunt deja enervată.
— Voiam să-ți fac ceva frumos.
— Atunci de ce m-ai mințit?
— Pentru că ai venit cu trei zile mai devreme decât mă așteptam și totul era vraiște. Am intrat în panică.
— Și ai implicat-o pe Mara în minciuna ta.
— N-am implicat-o în nicio minciună.
Mara coborâse în urma mea.
— Tată, mi-ai spus să nu-i spun.
Radu s-a întors spre ea.
— Pentru că era cadoul ei!
— Nu te apăra cu asta, i-am spus.
— Cu ce să mă apăr? Am vrut să-i fac soției mele un cadou. Dumnezeule, Laura, te porți de parcă aș fi făcut ceva împotriva ta.
Acolo s-a schimbat discuția.
Până atunci eram furioasă pentru perete.
Acum eram furioasă pentru că Radu chiar credea că intenția lui bună ștergea tot ce făcuse după.
— Ai tăiat un perete fără să știi ce este în el.
— Am verificat.
— Cum?
N-a răspuns.
— Cu filmulețele?
— Am folosit și detectorul.
— Ești electrician?
— Nu.
— Constructor?
— Nu.
— Atunci de ce ai decis că poți desface instalația unei case după niște filmulețe?
S-a încruntat.
— N-am desfăcut nicio instalație.
— Pentru că ai avut noroc.
— Laura, exagerezi.
— Nu. Și mai ales nu accept să-i ceri copilului nostru să mă mintă ca să acoperi o prostie.
— Nu i-am cerut să mintă!
— Atunci de ce ai răspuns tu în locul ei când am întrebat dacă știe ce s-a întâmplat?
Radu a tăcut.
— De ce îi făceai semne la masă?
Din nou, nimic.
Mara s-a așezat pe canapea.
— Eu i-am spus să-l sune pe unchiul Cătălin.
M-am întors spre ea.
Fratele meu era electrician.
— I-ai spus?
— Da.
M-am uitat la Radu.
— Aveai un electrician la un telefon distanță?
— Cătălin nu știe să țină un secret.
Pentru o secundă nu am știut dacă să râd sau să urlu.
— Deci ai preferat să desfaci singur un perete cu instalație electrică pentru că fratele meu mi-ar fi stricat surpriza?
— Când o spui așa…
— Exact așa s-a întâmplat.
În dimineața următoare am chemat un constructor și un electrician.
Radu a vrut să protesteze când i-am spus că nu mai atinge nimic până nu vin ei.
N-am negociat.
Electricianul a verificat cablurile și apoi s-a uitat la Radu.
— Ați avut noroc.
Radu și-a băgat mâinile în buzunare.
— N-am tăiat nimic.
— Tocmai asta este partea cu norocul.
Constructorul ne-a confirmat că peretele nu era de rezistență, dar instalația trebuia redirecționată de un profesionist dacă voiam nișa.
Apoi ne-a dat costul.
Radu a rămas cu ochii pe deviz.
— Atât?
— Atât, a spus constructorul.
M-am uitat la soțul meu.
— Surpriză.
Mara și-a acoperit gura ca să nu râdă.
În acea seară, Radu a venit la mine în bucătărie.
De data aceasta nu s-a mai apărat.
— Am făcut o prostie.
— Mai multe.
— Mai multe.
S-a așezat în fața mea.
— Când am văzut firele, mi-am dat seama că m-am băgat unde nu trebuia. Și când ai venit acasă, mi-a fost rușine să-ți spun.
— Puteai să-mi spui adevărul.
— Știu.
— Și mai ales puteai să nu o pui pe Mara între noi.
A dat din cap.
— Acolo am greșit cel mai rău.
Asta aveam nevoie să aud.
Nu că intenția fusese frumoasă.
Știam deja asta.
Aveam nevoie să înțeleagă că un cadou nu îți dă dreptul să faci ceva periculos și apoi să transformi copilul în păstrătorul minciunii tale.
A doua zi, constructorul ne-a întrebat dacă vrem să închidă peretele sau să termine proiectul.
M-am uitat la fotografia aleasă de Radu și Mara.
Încă îmi plăcea.
— Terminăm nișa.
Radu a ridicat surprins capul.
— Serios?
— Profesioniștii termină nișa. Tu plătești factura.
Mara a început să râdă.
Radu a oftat.
— Mi se pare corect.
Două săptămâni mai târziu aveam rafturile, bancheta și colțul de lectură pe care nu știusem că mi-l doream atât de mult.
Radu pusese câteva dintre cărțile mele preferate pe raft.
Mara alesese perna.
Iar eu am instituit o regulă nouă în casă.
Surprizele erau în continuare permise.
Florile, mesele în oraș, excursiile și cadourile nu necesitau aprobare.
Dar orice surpriză care implica rigips, cabluri electrice, țevi sau expresia „am văzut eu cum se face pe internet” trebuia anunțată în prealabil.
Radu a susținut că regula fusese inventată special pentru el.
— Evident că a fost, i-am spus. Tu ești motivul pentru care există.
Și n-a mai avut niciun argument.
Cel mai important însă s-a întâmplat cu Mara.
I-am spus foarte clar că, indiferent ce surpriză pregătește vreodată unul dintre noi pentru celălalt, nimeni nu are voie să-i ceară să mintă pentru un adult.
Radu i-a spus același lucru.
Și și-a cerut scuze.
În prima seară în care m-am așezat singură în nișa terminată, am deschis o carte și m-am uitat la peretele care, cu trei săptămâni înainte, avea o gaură uriașă în el.
Cadoul era frumos.
Intenția fusese frumoasă.
Dar lecția îl costase pe Radu exact cât scria pe factura constructorului și a electricianului.
Iar de atunci, când vrea să-mi facă o surpriză, se limitează la lucruri care nu necesită oprirea curentului.