Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Adriana este cea mai bună prietenă a dumneavoastră de patruzeci de ani, nu?
Mariana m-a privit suspicios.
— Da. Și?
M-am întors spre Adriana.
— Doamnă Adriana, Mariana locuiește singură într-un apartament cu trei camere.
Adriana a clipit.
— Poftim?
— Are dormitorul ei, o cameră de oaspeți și o bibliotecă.
Mariana a intervenit imediat:
— Natalia, nu este treaba ta cum îmi organizez eu casa.
— Nu. Dar devine treaba mea când vă organizați casa păstrând camerele dumneavoastră libere și oferind dormitorul meu altcuiva.
Adriana și-a întors încet privirea spre prietena ei.
— Ai cameră de oaspeți?
Mariana a făcut un gest vag.
— Cameră de oaspeți… e mult spus.
— Am fost la tine anul trecut. Ai canapea extensibilă acolo.
— Da, dar nu este potrivită pentru tine.
— De ce?
— Pentru spatele tău.
Adriana a arătat spre ușa mea.
— Și de aceea Natalia trebuie să-și lase patul?
— Ea și Andrei sunt tineri.
— Iar tu ești prietena mea.
Mariana s-a înroșit.
— Tocmai pentru că sunt prietena ta am vrut să ai condiții bune.
— În casa altcuiva.
— Nu este casa altcuiva. Este casa fiului meu.
Andrei a ieșit atunci din hol.
— Apartamentul este al Nataliei, mamă.
Mariana s-a întors spre el.
— Nu începe și tu.
— Tu ai dat cheia unei persoane fără să ne întrebi.
— Adriana nu este “o persoană”. O cunosc de patruzeci de ani.
— Noi nu.
— Și ce voiai să fac? S-o las o lună printre instalatori?
Adriana și-a lăsat ghiveciul cu ficus pe podea.
— Puteai să mă primești la tine.
Mariana a oftat.
— Adriana, hai să nu facem acum o dramă.
— Nu fac nicio dramă. Te întreb de ce m-ai trimis aici.
— Pentru că la mine nu este practic.
— Ce nu este practic?
Mariana a ezitat.
— Avem programe diferite.
— Ce înseamnă asta?
— Tu te trezești la șase dimineața.
— Da.
— Și începi să umbli prin bucătărie.
Adriana o privea fără să clipească.
— Continuă.
— Eu am nevoie de somn. Știi că am probleme cu tensiunea.
— Deci asta era.
— Nu numai asta.
— Ce altceva?
Mariana și-a netezit sacoul.
— Natalia este mai tânără. Are energie. Poate să te ajute cu mâncarea, cu rufele, cu drumurile. Pentru ea nu este un efort atât de mare.
Adriana a rămas câteva secunde tăcută.
— Mie mi-ai spus că Natalia a propus singură să stau aici.
Mariana n-a răspuns.
— Ai spus că ea a insistat, a continuat Adriana. Mi-ai spus că dormitorul era deja pregătit.
— Am vrut să evit discuțiile inutile.
— Cu alte cuvinte, m-ai mințit.
— Nu te-am mințit. Am simplificat situația.
— Și cheia?
Adriana a ridicat-o.
— Mi-ai spus că Natalia ți-a dat-o pentru mine.
M-am uitat spre Mariana.
Asta nici eu nu știam.
— I-ai spus asta?
— Doar nu conta de unde venea cheia!
Andrei a făcut un pas înainte.
— Ba contează.
A întins mâna.
— Adriana, te rog să-mi dai cheia.
Ea i-a pus-o imediat în palmă.
Andrei s-a întors spre mama lui.
— Și pe a ta.
— Poftim?
— Cheia apartamentului nostru.
— Sunt mama ta.
— Știu.
— Și dacă aveți o urgență?
— Te sunăm noi.
Mariana s-a uitat spre mine.
— Tu l-ai pus să facă asta.
Andrei a răspuns înaintea mea:
— Nu. Tu ai dat cheia mai departe fără să ne întrebi.
— După tot ce fac pentru voi…
— Tocmai asta este problema, mamă. Ai vrut să faci ceva pentru Adriana folosind casa noastră și timpul Nataliei.
Mariana a început să protesteze.
Adriana a ridicat o mână.
— Ajunge.
A apucat mânerul celui mai mare troler.
— Adriana, unde pleci? a întrebat Mariana.
— La tine.
Mariana a rămas nemișcată.
— Cum adică la mine?
— Exact cum ai spus tu. Oamenii trebuie să se ajute.
— Dar eu tocmai ți-am explicat că…
— Ai trei camere.
— Biblioteca nu se poate folosi.
— Nu-mi trebuie biblioteca. Dorm în camera de oaspeți.
— Adriana, canapeaua aceea…
— Este excelentă. Ai spus chiar tu asta când ai cumpărat-o.
Mariana s-a uitat disperată spre Andrei.
El nu a intervenit.
Adriana a ridicat ficusul.
— Și nu-ți face griji pentru regimul meu. Îmi gătesc singură.
Apoi i-a întins Marianei mânerul sacoșei mari în carouri.
— Ia asta.
— De ce eu?
— Pentru că nu am voie să ridic greutăți. Ai uitat?
Pentru prima dată în dimineața aceea, Andrei a râs.
Mariana nu.
Cele două au pornit spre lift cu valizele și ficusul.
Înainte să intre, Adriana s-a întors spre mine.
— Natalia, îmi pare rău. Dacă aș fi știut că nu m-ați invitat, nu aș fi venit niciodată.
— Știu.
Ușile liftului s-au închis.
Andrei încă ținea cele două chei în palmă.
— Una era a mamei, a spus el. Cealaltă era copia pe care i-o dăduse Adrianei.
— Nu mai există a treia?
— O să schimbăm oricum butucul.
De data aceasta n-am avut nimic împotrivă.
Mariana nu și-a mai primit cheia.
Adriana a stat la ea aproape o lună, până când lucrările din apartamentul ei s-au terminat.
Iar eu și Andrei n-am dormit nicio noapte pe canapeaua din birou.
Dormitorul nostru a rămas al nostru.
Singurele lucruri care s-au mutat în dimineața aceea au fost cele trei valize, sacoșa în carouri și ficusul.
Direct la persoana care promisese atât de generoasă casa altora.