Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Patruzeci și șase de mii de lei.
Am crezut că n-am auzit bine.
— Ce?
Corina mi-a întins telefonul.
Pe extras era un transfer făcut cu o zi înainte.
46.000 de lei.
Din contul în care ea și Sorin strânseseră economiile pentru copil și pentru primele luni după naștere.
Beneficiar:
Doina Matei.
Mama lui Sorin.
La explicația plății apărea:
„Păstrare economii familie.”
M-am uitat la Corina.
— El a făcut asta?
— Are acces la cont.
— Fără să-ți spună?
N-a răspuns.
A început să deruleze înapoi.
Transferuri mai mici.
Contribuțiile ei.
Contribuțiile lui Sorin.
Plățile pentru casă.
Apoi iar cei 46.000.
— De asta punea mai puțin în ultimele luni, a spus.
— Cum adică?
— Cred că pregătea asta.
A deschis aplicația de pe telefonul personal.
A verificat propriul cont.
Apoi mesajele lui Sorin.
Ultimul era încă acolo:
„Mâine îmi dai cardul și PIN-ul și terminăm prostia asta.”
Corina a pus telefonul pe masă.
— Mai întâi au luat economiile comune.
— Corina…
— Apoi voiau și salariul meu.
Vocea ei nu tremura.
Asta mă speria.
— Sună avocata.
— O sun.
— Acum.
A dat din cap.
Dar înainte să apuce, telefonul a început să vibreze.
Sorin.
Ne-am uitat amândouă la ecran.
— Răspunzi?
— Da.
A pornit înregistrarea conversației după ce s-a asigurat că procedează cum îi recomandase avocata și a răspuns.
— Bună.
— Te-ai liniștit?
Corina a închis ochii o secundă.
— Da.
Sorin părea mulțumit.
— Perfect. Atunci vii acasă și terminăm prostia asta.
— Am o întrebare.
— Ce?
— Ce reprezintă cei 46.000 de lei trimiși ieri mamei tale?
Tăcere.
Lungă.
Atât de lungă încât am verificat dacă apelul se întrerupsese.
— Sorin?
— De unde știi?
Corina m-a privit.
Nu „ce 46.000?”
Nu „despre ce vorbești?”
„De unde știi?”
— Am verificat contul.
— De ce ai făcut asta?
Am rămas cu gura întredeschisă.
Corina, în schimb, a răspuns calm:
— Pentru că este și contul meu.
— Nu trebuia să începi să scormonești acum.
— Să scormonesc în propriul meu cont?
— Știi ce vreau să spun.
— Nu. Explică-mi.
Sorin a oftat.
— Banii sunt în siguranță.
— Unde?
— La mama.
— Asta văd.
— Atunci care este problema?
Corina a rămas câteva secunde tăcută.
— Problema este că ai mutat 46.000 de lei din economiile familiei fără să mă întrebi.
— Nu i-am cheltuit.
— Nu asta am spus.
— Mama îi păstrează.
— De ce?
— Pentru noi.
— De ce trebuie să ne păstreze mama ta banii?
— Pentru că tu ai început să cheltui aiurea.
Corina a clipit.
— Pe ce?
— Rochii de gravidă. Lucruri pentru copil. Analize. Comenzi.
— Analizele din sarcină sunt cheltuieli aiurea?
— Nu răstălmăci.
Aceeași expresie.
Mereu aceeași.
— Sterilizatorul?
— L-ai cumpărat prea devreme.
— Din banii mei.
— Suntem căsătoriți, Corina!
— Exact.
Vocea ei a devenit mai rece.
— Atunci de ce economiile noastre sunt acum în contul mamei tale?
N-a răspuns.
— Și de ce, după ce ai mutat banii, ai schimbat yala ca să mă obligi să-i dau și cardul meu?
— Nu are nicio legătură.
— Are absolut toată legătura.
— Mama încearcă să ne ajute!
— Atunci trimiteți cei 46.000 înapoi.
Tăcere.
— Sorin?
— Nu.
Corina și-a strâns buzele.
— De ce?
— Pentru că dacă îi aduc înapoi, în două luni îi cheltui.
Sora mea a rămas nemișcată.
— Înțeleg.
— În sfârșit.
— Nu. Acum chiar înțeleg.
— Ce?
— De ce voiați cardul.
A închis.
Sorin a sunat imediat din nou.
Nu i-a mai răspuns.
Am stat amândouă în bucătărie.
— Ce faci acum?
— Ce trebuia să fac de când a început povestea asta.
A sunat avocata.
I-a trimis extrasul.
Mesajele.
Fotografiile yalei.
Capturile conversațiilor cu rudele.
Și i-a povestit exact ce recunoscuse Sorin la telefon.
Apoi a sunat banca.
A separat tot ce mai putea fi separat în siguranță și a cerut informații despre pașii disponibili pentru contul comun și transferul făcut fără acordul ei.
N-a încercat să mute pe ascuns banii lui Sorin.
N-a golit alte conturi.
N-a făcut nimic din furie.
A documentat.
Atât.
În jurul prânzului a sunat Doina.
Corina s-a uitat la telefon.
— Vrei să răspund eu?
— Nu.
A răspuns.
— Da, mamă Doina?
Vocea femeii se auzea tare.
— Ce scandal ai mai făcut?
— Niciunul.
— Sorin este distrus!
— Îmi pare rău.
— Pentru ce îți pare rău? Pentru că ți-ai lăsat bărbatul și ai plecat noaptea?
Am simțit că-mi urcă sângele în cap.
Corina a rămas calmă.
— Sorin a schimbat yala.
— Pentru că nu se mai putea discuta cu tine!
— Am înțeles.
— Nu, n-ai înțeles nimic. Noi încercăm să vă protejăm familia.
— Atunci trimiteți cei 46.000 de lei înapoi.
Doina a tăcut.
— Ce bani?
Corina aproape a zâmbit.
— Cei transferați ieri în contul dumneavoastră.
— Sunt în siguranță la mine.
— Nu v-am întrebat dacă sunt în siguranță.
— Sorin mi i-a dat.
— Din contul familiei noastre.
— Este fiul meu.
— Știu.
— Are dreptul să-mi dea bani.
— Atunci va explica exact ce parte îi aparținea și ce parte provenea din contribuțiile mele.
Tonul Doinei s-a schimbat.
— Mă ameninți?
— Nu.
— Ba da!
— Vă cer să restituiți banii în contul din care au plecat.
— Sunt banii familiei!
Corina a rămas o secundă tăcută.
— Exact.
Apoi a spus:
— Nu banii dumneavoastră.
Doina a început să vorbească repede.
Despre nerecunoștință.
Despre cum ea îi crescuse pe copii.
Despre faptul că o familie adevărată nu ține banii separat.
Despre femeile din ziua de azi.
Corina a lăsat-o să termine.
Apoi:
— Cardul meu rămâne la mine.
— După ce naști, să vedem cum te descurci singură!
Acolo Corina a închis.
Telefonul a rămas pe masă.
— Ești bine?
Și-a pus palma pe burtă.
— Da.
— Sigur?
— Da.
Apoi s-a uitat la mine.
— Dar nu mă mai întorc.
Nici măcar pentru o secundă n-am încercat s-o conving să se răzgândească.
În după-amiaza aceea, Sorin a început să trimită alte mesaje.
La început furioase.
„Ai implicat avocat pentru o ceartă de familie?”
„Ai înnebunit?”
„Mama doar ține banii.”
Apoi tonul s-a schimbat.
„Hai să discutăm.”
„Îți dau cheia.”
„Nu trebuie să ajungem la separare.”
Și, în final:
„Gândește-te la copil.”
Corina a citit ultimul mesaj de două ori.
Apoi mi-a întins telefonul.
— Vezi?
— Ce?
— Copilul.
— Ce este cu el?
— Acum îl folosește ca să mă întorc.
Și-a pus telefonul jos.
— Ieri nu conta că sunt însărcinată în opt luni când m-a lăsat pe palier.
Asta era.
Nu mai era despre card.
Nici măcar despre cei 46.000 de lei.
Era despre faptul că Sorin crezuse că poate transforma accesul la propria casă într-o pedeapsă.
Dacă Corina asculta, intra.
Dacă nu asculta, rămânea afară.
În următoarele zile, avocata a început demersurile necesare.
Sorin a primit comunicarea că Corina intenționa să se separe.
Atunci a apărut la ușa mea.
Singur.
Nu i-am deschis imediat.
Corina era în sufragerie.
— Vrei să-l vezi?
S-a gândit.
— Da.
Am rămas în apartament, dar le-am lăsat spațiu.
Sorin a intrat.
Părea că nu dormise.
Primul lucru pe care l-a făcut a fost să se uite la burta ei.
— Ești bine?
— Da.
— Copilul?
— Este bine.
A dat din cap.
— Pot să stau?
— Da.
S-a așezat.
— Am adus cheia.
A pus una nouă pe masă.
Corina nici n-a atins-o.
— Nu mai am nevoie de ea.
Sorin a ridicat privirea.
— Este casa ta.
— Ai decis că nu era când m-ai încuiat afară.
— Eram nervos.
— Ai cumpărat un butuc nou, Sorin.
Tăcere.
— Nu a fost o replică spusă la nervi.
— Mama m-a presat.
— Și?
— Și am făcut o prostie.
— Ai făcut mai multe.
Sorin și-a frecat mâinile.
— Banii sunt încă la mama.
— Știu.
— Nu i-a cheltuit.
— Bine.
— Îi aduce înapoi.
Corina l-a privit.
— Toți?
— Da.
— Când?
— Astăzi.
— Bine.
— Atunci te întorci?
Corina a rămas câteva secunde tăcută.
— Nu.
Sorin părea sincer surprins.
— Cum adică?
— Exact așa.
— Dar asta era problema.
— Nu.
— Corina, banii se întorc.
— Banii erau o problemă.
Apoi a arătat spre cheia de pe masă.
— Asta este alta.
— Ți-am adus cheia.
— Nu este despre cheia asta.
Sorin a tăcut.
— Este despre faptul că ai schimbat yala ca să mă obligi să fac ce vrei.
— Am greșit.
— Da.
— Și îmi pare rău.
— Bine.
— Atunci ce mai vrei?
Corina s-a uitat la el.
— Vezi? Tot asta faci.
— Ce?
— Crezi că dacă ai reparat lucrul pe care l-ai stricat, eu sunt obligată să mă întorc la situația de dinainte.
— Suntem căsătoriți.
— Știu.
— Avem un copil pe drum.
— Știu.
— Atunci?
— Atunci trebuia să te gândești la asta înainte să-i spui soției tale însărcinate în opt luni că poate dormi unde vrea până îți dă cardul.
Sorin a lăsat capul în jos.
— N-am vrut să dormi pe stradă.
— Știai că am o soră.
— Exact.
Corina a zâmbit trist.
— Asta nu te ajută.
— De ce?
— Pentru că înseamnă că ai calculat unde mă voi duce.
N-a răspuns.
— Nu m-ai încuiat afară într-un impuls de cinci secunde.
Vocea ei a rămas calmă.
— Ai cumpărat o yală. Ai schimbat-o. Ai plecat. Ai așteptat să ajung acasă și să înțeleg mesajul.
Sorin avea ochii umezi.
— Îmi pare rău.
— Te cred.
— Dar nu mă ierți.
— Nu am spus asta.
— Atunci?
— Poate într-o zi te iert.
Și-a pus palma pe burtă.
— Dar iertarea nu înseamnă că trebuie să mă întorc.
Acolo Sorin a început să plângă.
Nu zgomotos.
A rămas cu coatele pe genunchi și cu fața în palme.
Corina nu s-a dus să-l îmbrățișeze.
Dar nici nu l-a umilit.
A așteptat.
După câteva minute, el a spus:
— Mama mi-a băgat în cap că după ce intri în concediu o să cheltui tot.
Corina a rămas cu ochii la el.
— De ce ai crezut-o?
— Nu știu.
— Ba știi.
Sorin și-a șters fața.
— Pentru că așa am crescut.
— Explică-mi.
— Tata îi dădea ei toți banii.
— Știu.
— Ea plătea tot. Ea decidea tot. Eu am crezut că asta înseamnă că cineva trebuie să țină banii familiei.
— Și de ce nu tu?
A tăcut.
— Sau noi doi?
Nimic.
— De ce mama ta?
— Nu știu.
— De ce salariul meu și nu al tău?
Sorin și-a coborât privirea.
— Pentru că…
S-a oprit.
— Spune.
— Pentru că mama spunea că tu o să devii dependentă de mine după ce naști și că atunci trebuie puse lucrurile în ordine.
Mi s-a făcut greață auzindu-l.
Corina însă nu și-a schimbat expresia.
— Ce lucruri?
— Banii.
— Adică trebuia să învăț cine decide.
Sorin n-a răspuns.
Nu era nevoie.
— Mulțumesc.
A ridicat capul.
— Pentru ce?
— Pentru că ai spus-o.
— Corina…
— Acum știu că nu mi-am imaginat nimic.
Sorin a plecat după aproape o oră.
Cheia a rămas pe masă.
Corina n-a luat-o.
În aceeași după-amiază, cei 46.000 de lei s-au întors în cont.
Asta nu a reparat căsnicia.
Dar a închis o problemă.
În zilele următoare, Corina și-a recuperat lucrurile personale în condiții stabilite dinainte.
Am mers cu ea.
Sorin era acolo.
Doina nu.
Cred că fusese mai bine pentru toată lumea.
Corina și-a luat hainele.
Actele.
Lucrurile pentru copil pe care le cumpărase.
Fotografiile.
Câteva obiecte personale.
Când a ajuns în hol, s-a oprit în fața ușii.
Butucul nou era încă acolo.
Sorin a observat unde se uită.
— Îl schimb înapoi.
Corina a clătinat din cap.
— Lasă-l.
— De ce?
— Ca să-ți amintești.
A ieșit.
N-a fost nevoie de altă replică.
În următoarele săptămâni, Sorin a încercat să repare relația.
Nu prin mama lui.
Nu prin rude.
Le-a spus tuturor să nu o mai contacteze pe Corina în legătură cu banii.
A început consiliere.
Și, pentru prima dată, i-a spus Doinei ceva ce probabil ar fi trebuit să-i spună cu ani înainte:
— Banii Corinei nu sunt ai tăi.
Nu știu dacă era prea târziu.
Nici Corina nu știa.
Dar nu s-a întors doar pentru că el începuse, în sfârșit, să facă lucrurile corect.
Când a venit copilul, Sorin a fost anunțat.
A venit.
Și-a văzut copilul.
Nu s-a produs nicio împăcare miraculoasă.
Nu s-au îmbrățișat și nu au decis că totul fusese o neînțelegere.
Unele lucruri sunt prea mari pentru asta.
După o perioadă, într-o după-amiază, Sorin a venit să vorbească despre cheltuielile copilului.
Avea un dosar.
S-a așezat la masă.
— Am calculat cât pot să pun lunar.
Corina a luat foaia.
— Bine.
— Și vreau să contribuim amândoi într-un cont separat doar pentru copil.
S-a uitat la el.
— La care avem amândoi acces?
— Da.
— Și nimeni altcineva?
Sorin a înțeles.
— Nimeni altcineva.
Corina a dat din cap.
— Bine.
După câteva minute, el a spus