Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Ce i-ai spus? am întrebat.
Dan s-a uitat la mine.
Aveam încă urme de cremă în păr.
Apoi s-a întors spre mama lui.
— I-am spus că petrecerea ei s-a terminat.
Lidia a făcut un pas spre el.
— Sunt mama ta!
— Știu foarte bine cine ești.
— Și mă dai afară pentru ea?
Dan a respirat adânc.
— Nu.
A arătat spre masa cu tortul.
— Te rog să pleci pentru ceea ce tocmai ai făcut.
Lidia s-a uitat în jur.
Zeci de oameni o priveau.
— A fost o glumă!
— Cristina a fugit plângând la baie.
— Pentru că dramatizează totul!
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
Aceeași poveste.
Ea făcea ceva.
Eu reacționam.
Iar problema devenea reacția mea.
Dan însă n-a cedat.
— Tocmai ai umilit-o intenționat la aniversarea ei, în fața familiei, a prietenilor și a copiilor noștri.
— Era o tradiție!
Din apropiere s-a auzit vocea surorii lui Dan.
— Mamă, ce tradiție?
Lidia s-a întors.
— Nu te băga.
— Ba chiar vreau să știu.
Sora lui s-a ridicat.
— La ziua mea n-ai făcut asta niciodată.
Lidia n-a răspuns.
Un văr de la masa alăturată a spus:
— Nici la a mea.
Cineva din spate:
— Eu nici măcar n-am auzit de tradiția asta.
Lidia și-a strâns geanta.
— Nu trebuie să vă explic vouă tradițiile familiei mele.
Dan a lăsat încet microfonul pe masă.
— Nu.
A făcut un pas spre ea.
— Dar trebuie să respecți o limită foarte simplă.
Lidia a râs nervos.
— Ce limită?
Dan s-a uitat spre mine.
— Cristina ți-a spus clar că vrea să-și organizeze singură aniversarea.
Apoi din nou spre mama lui.
— Nu ți-a plăcut că nu te-a ascultat. Și ai hotărât s-o pedepsești.
— Ce prostii!
— Nu sunt prostii.
— Femeia asta te-a întors împotriva mea!
Acolo s-a făcut din nou liniște.
Pentru că replica aceea o mai auzisem.
Nu chiar în cuvintele astea.
Dar ideea fusese mereu aceeași.
Dacă Dan nu era de acord cu mama lui, eu trebuia să fiu cauza.
Soțul meu s-a uitat la ea.
— Nu Cristina m-a întors împotriva ta.
Lidia a clipit.
— Atunci ce?
— Comportamentul tău.
N-am mișcat.
Dan a continuat:
— M-a obligat să văd ceea ce am