Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Gabriela mi-a luat foaia din mână și a apropiat-o de ochi.
— Elena, ce înseamnă suma asta? De ce apare numele lui Sorin aici?
M-am așezat pe marginea canapelei. Era o adeverință de la firma de transport, emisă cu două luni înainte. Sorin solicitase încetarea contractului de muncă, iar documentul confirma plata ultimelor drepturi salariale și a unor bonusuri restante.
— Gabriela, bărbatul nostru nu mai lucrează de două luni.
Femeia a rămas cu gura căscată.
— Cum adică? Mie mi-a spus că pleacă în curse în fiecare săptămână!
— Și mie. Ultima dată mi-a cerut 12.000 de lei pentru o reparație la camion.
Gabriela și-a dus mâna la frunte.
— Iar mie 15.000 de lei pentru o datorie la firmă. Mi-a spus că, dacă nu plătește, îi opresc salariul.
Am întors documentul. Era menționată și suma de 46.800 de lei, reprezentând drepturi salariale și bonusuri achitate la încetarea contractului.
— Deci a primit aproape 47.000 de lei și tot ne-a cerut bani amândurora!
Gabriela a început să plângă.
— Elena, eu am făcut un credit de nevoi personale ca să-l ajut. Mi-a jurat că îmi dă banii înapoi când se pensionează.
Am simțit că-mi fierbe sângele.
— Și eu am scos bani din economiile noastre. Credeam că îl ajut să nu-și piardă serviciul.
Gabriela s-a ridicat și a început să se plimbe prin cameră.
— Douăzeci de ani, Elena! Douăzeci de ani am trăit cu omul ăsta! Alina îl știe de tată, Mara îl iubește ca pe ochii din cap. Cum a putut?
— Eu îl aștept de treizeci și cinci de ani să vină acasă din curse, Gabriela. Îi spălam hainele și îi pregăteam bagajul, iar el pleca la tine.
Ne-am privit câteva clipe. Niciuna nu mai avea putere să plângă.
— Ce facem acum? m-a întrebat.
Am privit fotografia de pe perete. Sorin zâmbea între Gabriela și Alina, exact cum zâmbea în fotografiile de familie de la mine de acasă.
— Peste patru zile împlinește șaizeci de ani. Mie mi-a spus că va fi plecat în cursă. Ție ce ți-a spus?
— Că vine aici să sărbătorim. Am comandat tortul și am invitat câțiva prieteni.
Am respirat adânc.
— Atunci nu schimba nimic. Doar că la aniversarea lui o să vin și eu.
Gabriela m-a privit lung.
— Vrei să-l confruntăm împreună?
— Da. Dar fără scandal în fața Marei. Fetița n-are nicio vină.
Am stabilit să ne întâlnim înainte de petrecere și să vorbim cu Sorin într-o cameră separată. Alina a acceptat să o ducă pe Mara la o prietenă până se lămurea situația.
În ziua aniversării, am ajuns la Gabriela cu o oră înaintea lui Sorin.
Aveam în geantă extrasele mele bancare, dovada transferului de 12.000 de lei și câteva mesaje în care îmi ceruse bani pentru presupusele reparații.
Gabriela pregătise și ea documentele.
La ora șase, s-a auzit cheia în ușă.
Sorin a intrat vesel, cu un buchet de flori în mână.
— La mulți ani mie! Unde sunt fetele mele?
Apoi m-a văzut.
Buchetul i-a căzut din mână.
— Elena?! Ce cauți aici?
M-am ridicat încet.
— Am venit să-ți urez la mulți ani, Sorin. Treizeci și cinci de ani de căsnicie merită măcar atât.
S-a uitat spre Gabriela.
— Ce înseamnă asta?
Gabriela a făcut un pas înainte.
— Înseamnă că știm tot. Despre Elena, despre Andrei, despre cele două familii și despre banii pe care ni i-ai cerut.
Sorin s-a sprijinit de tocul ușii.
— Gabriela, lasă-mă să-ți explic…
— Nu mie, Sorin. Nouă amândurora.
Am scos fotografia de la nunta noastră și am pus-o pe comodă.
— Uite, Sorin. Aici aveam douăzeci și trei de ani. Tu aveai douăzeci și cinci. Mi-ai promis că vom îmbătrâni împreună.
Apoi Gabriela a pus lângă ea o fotografie de la aniversarea Alinei.
— Iar aici mi-ai promis mie că sunt singura femeie din viața ta.
Sorin s-a uitat când la una, când la cealaltă.
— Nu am vrut să rănesc pe nimeni.
Am izbucnit într-un râs amar.
— Atunci ce-ai vrut? Să ai două case, două femei care să te aștepte și două conturi din care să scoți bani?
— Elena, lucrurile sunt complicate…
— Nu sunt complicate, Sorin. Sunt minciuni.
Gabriela a ridicat adeverința de la firma de transport.
— De ce ne-ai spus că încă lucrezi, dacă ai încetat contractul acum două luni?
Sorin a încremenit.
— De unde ai documentul ăsta?
— L-ai lăsat în sertarul meu. L-am găsit când căutam actele pentru credit.
— Aveam nevoie de timp să-mi pun lucrurile în ordine…
— Și de 15.000 de lei de la mine? l-a întrerupt Gabriela.
— Și de 12.000 de lei de la mine? am adăugat.
Sorin s-a așezat pe scaun.
— Am avut niște probleme cu banii.
— Ce probleme? am întrebat. Ai primit 46.800 de lei când ai plecat de la firmă!
A tăcut mult timp.
Apoi a recunoscut că folosise o parte din bani pentru a acoperi datorii mai vechi și pentru a întreține cele două gospodării. Restul îi cheltuise, convins că va reuși să recupereze totul din alte câștiguri.
— Și acum ce voiai să faci? l-a întrebat Gabriela.
Sorin a coborât privirea.
— Voiam să rămân aici. Să nu mai plec.
Am simțit că mi se strânge inima.
— Deci după treizeci și cinci de ani, aveai de gând să mă lași singură în Pitești, fără să-mi spui adevărul?
— Elena, mă gândeam cum să-ți explic…
— Nu te gândeai cum să-mi explici. Te gândeai cum să pleci fără să pierzi ce mai puteai lua de la mine.
Gabriela și-a șters lacrimile.
— Sorin, eu te-am iubit douăzeci de ani. Te-am primit în casa mea, te-am ajutat când spuneai că ai probleme. Dar nu pot să mai trăiesc cu un om care m-a mințit în fiecare zi.
— Gabriela, te rog…
— Nu. De astăzi nu mai locuiești aici.
Sorin s-a întors spre mine.
— Elena, măcar tu ascultă-mă. Suntem căsătoriți de treizeci și cinci de ani!
L-am privit fără să clipesc.
— Tocmai de aceea nu mai am ce asculta. Ai avut treizeci și cinci de ani să-mi spui adevărul.
Am luat geanta.
— Vreau să divorțăm. Și vreau să lămurim toate bunurile și economiile noastre. Nu o să te las să pleci cu ce am muncit amândoi, ca și cum n-aș fi existat.
Sorin a început să plângă.
— O să rămân singur…
Gabriela s-a apropiat de ușă.
— Nu noi te-am lăsat singur, Sorin. Tu ai ales să ne pierzi pe amândouă.
Am plecat împreună cu Gabriela din cameră. Petrecerea nu a mai avut loc. Ea a anunțat invitații că aniversarea se anulează, fără să le dea explicații.
În zilele următoare, am discutat cu un avocat despre divorț și despre banii transferați lui Sorin. Gabriela a păstrat documentele privind împrumutul făcut pentru el și a început demersurile pentru recuperarea sumei.
Nu știam cât vom reuși să recuperăm. Dar nu mai eram dispuse să acceptăm promisiuni fără dovezi.
Cel mai greu a fost să-i spun fiului nostru, Andrei.
A venit de la București și m-a ascultat fără să mă întrerupă.
— Mamă, eu nu știu ce să spun. Tata a avut o altă familie tot timpul ăsta?
— Da, fiule. Și ai o soră vitregă, Alina.
Andrei și-a acoperit fața cu palmele.
— Și o fetiță de șapte ani care îl crede cel mai bun bunic din lume…
— Mara nu trebuie să plătească pentru ce a făcut tatăl tău.
Andrei a încuviințat.
— Ai dreptate, mamă. Ea n-are nicio vină.
După câteva săptămâni, Alina m-a sunat.
— Doamnă Elena, știu că e greu, dar aș vrea să-l cunosc pe Andrei. Este fratele meu, chiar dacă tata ne-a mințit pe toți.
Am vorbit cu fiul meu. A acceptat să se întâlnească cu ea, fără Sorin.
Când i-am văzut pe cei doi stând unul lângă altul, am observat cât de mult semănau.
Amândoi aveau ochii lui Sorin.
Gabriela era lângă mine.
— Elena, nu știu cum ai putut să fii atât de calmă, mi-a spus.
— N-am fost calmă. Am fost distrusă. Dar dacă ne certam între noi, Sorin ar fi avut încă o minciună de spus.
M-a prins de mână.
— Îți mulțumesc că ai venit la mine, nu împotriva mea.
Am privit-o pe Mara, care alerga spre mama ei, fără să înțeleagă toate lucrurile care se schimbaseră în jurul ei.
— Noi două am pierdut același bărbat, Gabriela. Dar copiii noștri nu trebuie să piardă șansa de a fi o familie.
Nu m-am împăcat cu Sorin. Am mers mai departe cu divorțul și cu lămurirea banilor noștri.
Iar Gabriela nu l-a mai primit în casa ei.
În ziua în care fetița aceea îmi sunase la poartă, crezusem că viața mea se sfârșise.
Dar, privind-o acum pe Mara lângă Andrei și Alina, am înțeles că adevărul nu-mi luase familia. Îmi arătase doar cine făcea cu adevărat parte din ea.