Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Cătălin s-a apropiat de monitor și a rămas nemișcat. Pe ecran se vedea Daniela, soția lui, intrând în biroul administrației cu o mapă sub braț.
— Asta e Daniela… Dar ce caută aici?
Domnul Pavel a pornit înregistrarea. Nora mea s-a apropiat de ghișeu, a scos câteva hârtii și le-a întins angajatei. Apoi a arătat ceva pe telefon.
— Ieri, la ora 10:42, doamna a depus această cerere, a explicat administratorul. A susținut că mama dumneavoastră este bolnavă și că a împuternicit-o să se ocupe de locul de veci.
— Eu nu sunt bolnavă! am izbucnit. Și nu i-am dat nicio împuternicire!
Cătălin a luat cererea de pe birou. S-a uitat la semnătură, apoi la mine.
— Mamă, asta nu e semnătura ta.
— Știu, fiule. Tocmai de aceea te-am chemat.
Administratorul a continuat:
— Cererea a fost oprită pentru verificări. Nu s-a modificat nimic în evidențele noastre. Dar mai este ceva ce trebuie să știți.
A deschis un alt document.
— Doamna Daniela a venit însoțită de o femeie care s-a prezentat drept viitoarea beneficiară a dreptului de concesiune. Din discuție am înțeles că exista deja o înțelegere financiară între ele.
— Cine era femeia? a întrebat Cătălin.
— Nu o cunosc. Dar avem datele pe care le-a lăsat și imaginile de supraveghere. Le vom pune la dispoziția poliției, dacă va fi nevoie.
Cătălin și-a trecut mâna prin păr.
— Nu-mi vine să cred că nevastă-mea a făcut asta…
M-am apropiat de el.
— Cătălin, eu vreau să fiu înmormântată lângă tatăl tău. Asta am hotărât împreună acum douăzeci de ani. Nu vreau ca Daniela să decidă ce se întâmplă cu mine după ce mor.
Fiul meu avea ochii umezi.
— Mamă, nu știe nimeni mai bine decât mine cât l-ai iubit pe tata. Îți promit că nu se atinge nimeni de locul acela.
Am cerut administratorului o copie a cererii și confirmarea că dreptul de concesiune rămăsese neschimbat. Mi-a explicat că documentele suspecte vor fi păstrate pentru verificări și că orice sesizare va putea fi analizată de autorități.
Când am ieșit, Cătălin s-a oprit lângă mormântul tatălui său.
A privit locul liber de lângă el.
— Tata mi-a spus odată că vrea să rămâneți împreună și după moarte. Eram tânăr și am râs. Acum înțeleg.
A îngenuncheat și a îndreptat florile de pe mormânt.
— Iartă-mă, mamă, că n-am luat în serios ce mi-ai spus despre Daniela.
— Nu vreau să te desparți de nevastă pentru mine, Cătălin. Dar nici nu pot să trăiesc în propria casă cu frica că cineva îmi umblă prin acte.
— Nu te mai las singură cu problema asta.
Ne-am întors acasă împreună.
Daniela era la etaj. Când ne-a auzit intrând, a coborât grăbită.
— Ce faceți amândoi? Cătălin, nu trebuia să fii la serviciu?
Fiul meu a pus copia cererii pe comoda din hol.
— Explică-mi asta.
Daniela s-a uitat la hârtie și a încremenit.
— De unde o ai?
— De la administrația cimitirului. Am văzut și filmarea. Tu ai depus cererea?
— Cătălin, lasă-mă să-ți explic…
— Ai semnat în locul mamei?
— Nu e chiar așa!
— Daniela, te întreb ceva simplu. Ai semnat tu?
Nora mea a început să plângă.
— Da! Dar voiam doar să văd dacă se poate face transferul! Nu s-a vândut nimic!
Am simțit cum îmi tremură mâinile.
— Și de ce ai folosit semnătura mea?
— Pentru că știam că n-o să fiți de acord!
Cătălin a făcut un pas înapoi.
— Deci știai că faci ceva împotriva voinței ei și ai făcut-o oricum.
— Aveam nevoie de bani! a izbucnit Daniela. Mama nu mai poate plăti chiria, proprietarul vrea să vândă apartamentul și trebuie să plece!
— Și ce legătură are locul de veci al părinților mei cu chiria mamei tale?
Daniela și-a șters obrajii.
— Găsisem o femeie interesată să preia locul. Mi-ar fi dat 15.000 de lei. Cu banii aceia puteam să-i plătesc mamei avansul pentru altă locuință.
— Și dacă nu se aproba transferul? am întrebat.
— Credeam că o să rezolv…
Cătălin a lovit cu palma în comoda din hol.
— Tu chiar ai crezut că poți să vinzi locul unde mama vrea să fie îngropată lângă tata?!
— Nu l-am vândut! Doar am încercat!
— Și asta ți se pare puțin?
Daniela a început să plângă și mai tare.
— Eu am vrut doar să-mi ajut mama! Voi aveți o casă întreagă, iar ea riscă să rămână pe drumuri!
Atunci mi-am amintit de măsurătorile din dormitorul meu.
— Daniela, de asta voiai să mă muți în camera mică de sus? Ca să-i dai mamei tale dormitorul meu?
Nora mea și-a coborât privirea.
Cătălin s-a întors brusc spre ea.
— Ce dormitor?
— Nu voiam s-o las pe mama fără adăpost, a șoptit Daniela. Mă gândeam că poate ar putea sta aici, la parter. Doar pentru o vreme.
— În camera mamei mele? a întrebat Cătălin.
— Are șaptezeci și unu de ani! Ce nevoie mai are de atâta spațiu?
Am simțit că mi se rupe ceva în suflet.
— Daniela, eu te-am primit în casa asta acum nouă ani. N-am cerut chirie, nu ți-am cerut bani pentru renovări. Și tu ai hotărât să-mi iei întâi locul de veci, apoi dormitorul?
— Nu voiam să vă fac rău…
— Atunci de ce n-ai venit să-mi ceri ajutorul? De ce ai ales să-mi falsifici semnătura?
N-a mai răspuns.
Cătălin s-a așezat pe treapta scării.
— Daniela, nu pot să cred că ai făcut toate astea fără să-mi spui.
— Mi-a fost frică să nu mă refuzi.
— Și ai preferat să ne minți pe amândoi.
Am respirat adânc.
— Ascultați-mă bine. Eu nu vreau să mă cert cu nimeni pentru casa mea. Dar de astăzi nu mai accept ca Daniela să locuiască aici.
Nora a ridicat capul.
— Cum adică? Mă dați afară?
— Îți cer să-ți găsești altă locuință. Nu te scot în stradă astăzi, dar nu mai putem continua așa. Vom stabili un termen rezonabil și vom face lucrurile legal.
Daniela s-a întors spre soțul ei.
— Cătălin, spune-i ceva! Sunt nevasta ta!
Fiul meu a privit-o lung.
— Tocmai pentru că ești nevasta mea, mă doare atât de tare. Ai făcut planuri cu casa mamei, cu mormântul tatei și cu banii pe care credeai că-i obții. Iar eu n-am știut nimic.
— Și acum mă părăsești?
— Acum îți spun că nu mai putem locui aici. Despre noi doi vom discuta separat. Dar nu-ți mai permit să te folosești de mama.
Daniela a urcat la etaj plângând.
În zilele următoare, Cătălin a căutat un apartament de închiriat. I-a spus Danielei că, dacă vrea să continue căsnicia, trebuie să accepte să locuiască separat de mine și să-și asume ce făcuse.
Eu am depus o plângere privind semnătura falsificată și am predat documentele pe care le aveam. Nu știam cât avea să dureze verificarea, dar voiam ca nimeni să nu mai poată folosi actele mele fără acord.
Daniela a plecat din casă împreună cu Cătălin, după ce au găsit o locuință. Nu am împiedicat-o să-și ia lucrurile și nici nu i-am cerut bani pentru anii petrecuți acolo.
Dar i-am cerut un singur lucru.
— Daniela, să nu mai hotărăști niciodată în locul meu ce fac cu viața mea, cu casa mea sau cu mormântul meu.
A dat din cap, fără să mă privească.
După ce au plecat, am încuiat poarta și am intrat în dormitorul meu.
Pe comodă era fotografia lui Gheorghe, în rama veche de lemn.
Am luat-o în mâini.
— Gheorghe, am păstrat locul nostru, i-am șoptit. N-o să ne despartă nimeni nici acum.
În duminica următoare, Cătălin a venit să mă ducă la cimitir. Am dus flori și am curățat împreună locul de lângă mormânt.
— Mamă, îmi pare rău că ai trecut prin toate astea, mi-a spus.
— Important e că ai aflat adevărul, fiule.
S-a uitat spre locul liber.
— Și să știi că, atunci când va veni vremea, o să respect întocmai ce ai hotărât tu și tata.
Am pus mâna pe piatra rece și am privit numele lui Gheorghe.
Nu-mi doream să plec din lumea asta prea curând. Mai aveam ani de trăit, flori de îngrijit și dimineți în care să beau cafeaua în curtea mea.
Dar voiam să știu că, atunci când va veni ziua, nimeni nu va transforma ultima noastră promisiune într-o afacere.
Și, pentru prima dată după multe săptămâni, am plecat de la cimitir liniștită.