Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Mamă Florica, uitați-vă aici, mi-a spus Lenuța, întinzându-mi ultima foaie.
Am privit tabelul imprimat. Erau trei coloane, fiecare cu câte un nume.
Florica. Lenuța. Rareș.
Sub numele meu scria: “Pensie – 2.650 lei. Contribuție lunară posibilă – 1.500 lei.”
Sub numele Lenuței apărea salariul ei și o sumă pe care Costel intenționa să o folosească pentru plata datoriilor.
Dar când am ajuns la ultima coloană, mi s-a făcut rău.
— Lenuța, de ce apare și alocația copilului aici?
Nora mea a început să plângă.
— Pentru că voia să folosească și banii lui Rareș. Am găsit în laptop un plan prin care urma să ne spună că avem restanțe la întreținere și la bancă, ca să-i dăm tot ce putem.
M-am așezat pe banca de lângă poartă.
— Doamne, Costele… ce-ai ajuns să faci?
Lenuța s-a așezat lângă mine.
— Mamă Florica, eu nu știam nimic. El îmi spunea că banii sunt puțini pentru că au crescut toate cheltuielile. Eu îi dădeam aproape tot salariul, iar el îmi spunea că plătește facturile.
— Și cât datorează?
A desfăcut încă o foaie.
— Din ce am reușit să verific, aproape 38.000 de lei. Are împrumuturi de la două persoane și plăți repetate către platforme de pariuri.
Mi-am acoperit fața cu mâinile.
— Dar eu i-am dat trei mii de lei! Și cumpăram mâncare din pensia mea!
— Știu. Și am adus banii aceia înapoi.
Mi-a întins un plic.
L-am deschis.
Erau 3.000 de lei.
— Lenuța, de unde îi ai?
— Din economiile mele personale. I-am pus deoparte înainte să mă întorc la serviciu.
Am împins plicul spre ea.
— Nu pot să-i iau. Ai copil mic.
— Vă rog, luați-i. Nu este vina dumneavoastră că soțul meu v-a mințit.
Am privit-o lung.
— Dar tu de ce faci asta?
Lenuța și-a șters lacrimile.
— Pentru că, atunci când m-am măritat cu Costel, dumneavoastră m-ați primit în familie ca pe o fată. Nu vreau să vă pierd din cauza minciunilor lui.
Atunci am început să plâng și eu.
Ne-am îmbrățișat pe banca din curte, două femei care se supăraseră una pe alta fără să știe că același om le mințise pe amândouă.
După ce ne-am liniștit, Lenuța mi-a spus că nu venise doar să-mi aducă banii.
— Mamă Florica, eu nu mai pot să trăiesc așa. Dar nici nu vreau să fac scandal fără să știu exact ce avem de făcut.
Am intrat în casă și am pus toate hârtiile pe masă.
Am citit împreună transferurile, mesajele și socotelile făcute de Costel.
Apoi am hotărât să discutăm cu un avocat, ca să înțelegem ce drepturi avem și cum ne putem proteja banii.
Lenuța și-a deschis un cont în care să primească salariul, fără să-i mai dea lui Costel acces la el.
Eu am decis să nu-i mai transfer niciun leu.
Am păstrat dovezile plăților pe care i le făcusem și am cerut extrasele bancare pentru perioada în care locuisem la ei.
După trei zile, Lenuța i-a spus lui Costel că trebuie să vină la mine.
— De ce? a întrebat el.
— Pentru că mama ta vrea să discute despre cei 4.800 de lei.
A venit duminică după-amiază.
Când a intrat în sufrageria mea, ne-a găsit pe amândouă așezate pe canapea.
Pe masă erau hârtiile.
Costel a zâmbit.
— Aha! V-ați împăcat, în sfârșit?
Lenuța nu i-a răspuns.
Eu am împins spre el foaia pe care mi-o dăduse cu o săptămână înainte.
— Costele, am venit și eu cu o socoteală.
A râs.
— Ce socoteală, mamă?
— Trei luni de îngrijit copilul, gătit, spălat și făcut curățenie. Trei mii de lei transferați în contul tău. Cumpărături făcute din pensia mea. Și patru mii opt sute de lei pe care ai avut nerușinarea să mi-i ceri.
Zâmbetul i-a dispărut.
— Mamă, iar începi?
Lenuța a pus în fața lui extrasele bancare.
— Nu mama ta începe, Costel. Tu trebuie să termini cu minciunile.
Fiul meu a încremenit.
— De unde ai astea?
— Din evidențele pe care le-ai lăsat pe laptop. Și din conturile la care am acces legal. Am verificat și facturile pe care spuneai că le plătești.
Costel s-a înroșit.
— Mi-ai umblat prin lucruri?
— Am căutat o factură și am descoperit că banii familiei se duc la pariuri. Asta vrei să discutăm? Că ți-am văzut socotelile sau că ai vrut să iei și alocația copilului?
Costel a lovit cu palma în masă.
— Nu înțelegeți! Eram aproape să recuperez tot!
M-am ridicat.
— Costele, asta spui de fiecare dată când pierzi bani. Că data viitoare îi recuperezi.
— Mamă, nu te băga!
— M-am băgat destul când ți-am crescut copilul și ți-am dat din pensia mea. Acum mă bag ca să-mi apăr bătrânețea.
Lenuța a scos o altă foaie.
— Am discutat cu un avocat. Nu voi mai acoperi datoriile tale din salariul meu. Trebuie să clarificăm toate obligațiile financiare ale familiei și să stabilim cum protejăm banii necesari pentru Rareș.
Costel s-a uitat la ea speriat.
— Vrei să divorțezi?
— Vreau să nu mai fiu mințită. Și vreau să știu că fiul nostru are din ce trăi.
A început să plângă.
— Lenuța, jur că mă las de pariuri!
Ea l-a privit fără să clipească.
— Ai mai jurat. De data asta nu-mi ajung vorbele.
Eu am pus în fața lui ultima hârtie.
Era o socoteală făcută de mine, cu ajutorul Lenuței.
Nu era o factură și nici o datorie inventată.
Era lista banilor pe care îi primise de la mine și a cheltuielilor pe care le făcusem pentru familia lui.
— Costele, nu-ți cer salariu pentru că mi-am îngrijit nepotul. Am făcut-o din dragoste. Dar cei 3.000 de lei pe care ți i-am transferat pentru facturi vreau să-mi spui unde s-au dus.
A coborât privirea.
— I-am pierdut.
— Și cei 4.800?
— Voiam să plătesc o parte dintr-o datorie. Dacă nu dădeam banii, omul acela mă tot suna.
M-am așezat încet.
— Și ai preferat să-ți umilești mama decât să recunoști că ai o problemă?
Costel a început să plângă.
— Mi-a fost rușine.
— Rușinea nu te-a împiedicat să-mi ceri bani, i-am răspuns. Doar să-mi spui adevărul.
În ziua aceea, nu l-am iertat.
I-am spus că nu-i mai dau bani și că nu mai accept să fiu făcută vinovată pentru greșelile lui.
Lenuța i-a cerut să caute ajutor specializat pentru jocurile de noroc și să fie sincer cu privire la toate datoriile.
Costel a acceptat să meargă la consiliere, dar i-am spus amândouă că încrederea se va întoarce numai dacă schimbarea se vede în fapte.
În lunile următoare, Lenuța a rămas atentă la banii familiei. Costel a început un program de sprijin pentru dependența de jocuri de noroc și a făcut un plan realist de plată a datoriilor, fără să mai ceară bani de la mine.
Nu a fost simplu.
Au existat certuri, reproșuri și zile în care Lenuța s-a gândit serios să plece.
Dar a încetat să mai ascundă problemele și a început să ceară ajutor când nu știa cum să le rezolve.
Eu am rămas în casa mea.
În fiecare miercuri, Lenuța venea cu Rareș să mă viziteze.
Uneori îl lăsa câteva ore la mine, cât avea treabă.
Nu-i ceream bani.
Și nici ea nu-mi cerea să gătesc sau să fac curățenie.
Într-o după-amiază, când Rareș se juca pe covor, Lenuța mi-a spus:
— Mamă Florica, dacă nu găseam tabelul acela, poate și acum aș fi crezut că dumneavoastră ne-ați părăsit din răutate.
Am privit-o.
— Iar eu aș fi crezut că tu ai vrut să mă dai afară.
Ne-am luat de mână.
— Ce bine că am aflat adevărul, a șoptit ea.
Am zâmbit.
— Da, mamă. Dar să nu uiți niciodată: când doi oameni se ceartă din cauza vorbelor unui al treilea, cel mai bine este să vorbească între ei.
Rareș a venit spre noi cu o mașinuță în mână.
— Buni, te joci cu mine?
L-am luat în brațe.
— Cum să nu, puiul bunicii!
În clipa aceea, mi-am dat seama că nu mai aveam nevoie să locuiesc trei luni în casa fiului meu ca să fiu aproape de nepot.
Puteam să-l iubesc, să-l ajut și să mă bucur de el fără să-mi sacrific pensia sau demnitatea.
Iar Costel învățase, în sfârșit, că există datorii pe care nu le poți acoperi cu bani.
Încrederea mamei și a soției lui era una dintre ele.