Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Ovidiu, cine este femeia care te întreabă de avansul pentru apartament? l-am întrebat, privindu-l drept în ochi.
Soțul meu și-a băgat telefonul în buzunar.
— O colegă. Nu te privește.
— Și de ce îi promiți ceva după divorț?
— Daciana, abia ai ieșit din operație. Nu cred că este momentul să faci o criză de gelozie.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— Nu fac nicio criză. Te întreb cu cine vorbeai.
A oftat.
— O cheamă Loredana. Suntem împreună de câteva luni.
Am rămas nemișcată.
Unsprezece ani de căsnicie, iar el îmi spunea asta de parcă ar fi anunțat că schimbă furnizorul de internet.
— Și apartamentul?
— Vrem să ne mutăm împreună după divorț.
Am privit chitanțele de pe pătură.
— Deci tu îmi cereai 4.350 de lei pentru operație, în timp ce pregăteai un apartament cu altă femeie?
Ovidiu a ridicat din umeri.
— Ce legătură are una cu alta? Eu nu sunt obligat să-ți plătesc toate cheltuielile.
Am simțit că mi se umplu ochii de lacrimi.
— Ovidiu, nu te-am rugat să-mi plătești operația. Te-am rugat să chemi ambulanța când mi-a fost rău.
A tăcut.
— Și nici atunci nu m-ai crezut.
— Până la urmă te-am dus la spital!
— După ce am leșinat.
S-a uitat spre ușă.
— Nu are rost să discutăm. Eu am venit să rezolvăm partea financiară.
Atunci am înțeles că omul din fața mea nu mai era soțul cu care mă căsătorisem.
Sau poate că fusese așa de mult timp, iar eu refuzasem să văd.
— Bine, Ovidiu. Atunci să rezolvăm.
A părut mulțumit.
— În sfârșit vorbești rezonabil.
Am luat telefonul.
— Ți-am transferat 8.700 de lei. Toată suma pe care ai achitat-o clinicii. Vreau să-mi trimiți factura și dovada plății, ca să fie clar că am suportat eu cheltuiala.
A încuviințat.
— Nicio problemă.
— Și de astăzi nu mai vreau să-mi plătești nimic.
A zâmbit ironic.
— Foarte bine.
— Dar nici tu să nu mai folosești banii mei fără să discutăm.
Zâmbetul i-a dispărut.
— Ce vrei să spui?
— Vreau să verificăm toate conturile și cheltuielile comune înainte de divorț.
Ovidiu a devenit brusc neliniștit.
— Nu avem ce verifica. Fiecare și-a plătit partea.
— Atunci nu ar trebui să fie nicio problemă.
A plecat fără să mai spună nimic.
În aceeași seară am sunat-o pe sora mea, Catrina.
— Poți veni mâine la spital? Am nevoie de ajutor.
A venit dimineața, cu o geantă în care pusese haine curate și câteva lucruri de care aveam nevoie.
Când i-am povestit ce se întâmplase, a rămas fără cuvinte.
— Daciana, omul acesta ți-a cerut bani la câteva ore după operație?
— Da. Și am aflat că are o altă femeie.
Catrina m-a îmbrățișat.
— Vii la mine până te refaci. Nu trebuie să te întorci singură în apartamentul acela.
Am acceptat.
În zilele următoare, am discutat cu o avocată despre divorț și despre bunurile noastre.
I-am arătat documentele bancare și tabelul în care Ovidiu trecuse cheltuielile din ultimii ani.
Avocata a studiat situația.
— Daciana, faptul că soțul tău ținea o evidență a cheltuielilor nu stabilește singur cui aparțin bunurile sau banii. Trebuie să verificăm regimul matrimonial și proveniența sumelor.
Am încuviințat.
— Vreau doar să nu mai fiu păcălită.
— Atunci începem cu extrasele conturilor comune și cu documentele privind locuința.
Apartamentul în care locuiam fusese cumpărat în timpul căsătoriei, prin credit.
Ratele erau achitate din veniturile noastre, iar eu contribuisem constant la cheltuielile familiei.
Dar când am început să verific extrasele, am observat ceva ciudat.
În ultimele șase luni, Ovidiu transferase în mai multe rânduri bani din contul folosit pentru cheltuielile comune către un cont personal.
Sumele nu erau uriașe separat.
1.200 de lei.
1.800 de lei.
2.500 de lei.
Dar împreună depășeau 16.000 de lei.
Am verificat datele.
Unele transferuri fuseseră făcute exact în zilele în care Ovidiu îmi spusese că trebuie să economisim și să renunțăm la anumite cheltuieli.
Am simțit cum îmi fierbe sângele.
În timp ce îmi cerea 18 lei pentru o diferență la factura de curent, el muta mii de lei fără să-mi spună.
Am dus extrasele avocatei.
— Putem cere explicații pentru aceste transferuri, mi-a spus. Dar trebuie să stabilim dacă banii proveneau din venituri comune și cum au fost folosiți. Nu putem presupune automat că fiecare sumă trebuie restituită.
Am înțeles.
Nu voiam să inventez acuzații.
Voiam să aflu adevărul.
După ce m-am refăcut suficient, am stabilit o întâlnire cu Ovidiu și cu avocații noștri.
A venit cu același aer superior.
— Sper că terminăm repede. Am alte lucruri de făcut.
Avocata mea a pus documentele pe masă.
— Înainte de partaj, trebuie clarificate câteva transferuri din contul comun.
Ovidiu a privit extrasele.
Fața i s-a schimbat.
— Ce-i cu astea?
— Sunt transferurile făcute de tine în ultimele șase luni, i-am spus.
— Erau banii mei!
— Atunci arată documentele care dovedesc asta.
A început să se enerveze.
— Daciana, nu ai dreptul să-mi verifici fiecare leu!
L-am privit calm.
— Tu mi-ai cerut jumătate din operație la câteva ore după ce m-am trezit din anestezie. Acum îți cer doar să explici ce ai făcut cu banii din contul comun.
A tăcut.
După câteva minute, a recunoscut că folosise o parte din bani pentru avansul apartamentului în care voia să se mute cu Loredana.
Nu toată suma provenea din contul comun, dar o parte importantă fusese transferată de acolo.
Avocații au consemnat explicațiile și au cerut documentele necesare pentru stabilirea situației patrimoniale.
Ovidiu nu mai râdea.
— Nu credeam că o să faci atâta scandal pentru niște bani.
Am zâmbit trist.
— Nici eu nu credeam că o să-mi pui chitanțele pe pătură după o operație.
A coborât privirea.
Pentru prima dată, nu a mai avut un răspuns.
Au urmat câteva luni de negocieri.
Divorțul a fost finalizat, iar pentru bunurile comune am ajuns la o înțelegere documentată, după ce au fost clarificate contribuțiile și transferurile.
Apartamentul a fost vândut, creditul rămas a fost achitat, iar suma netă a fost împărțită potrivit acordului nostru.
Au fost luate în calcul și sumele folosite din contul comun pentru cheltuieli personale, în măsura în care acestea au fost dovedite și acceptate în calculul final.
Nu am primit o avere.
Dar am primit partea care mi se cuvenea.
Cât despre cei 8.700 de lei, am păstrat dovada transferului și documentele medicale.
Nu i-am mai cerut lui Ovidiu să-mi returneze jumătate.
Plătisem întreaga factură din banii mei și închisesem astfel discuția pe care el o transformase într-o umilință.
După divorț, am închiriat un apartament mic, aproape de serviciu.
Catrina m-a ajutat să-mi mut lucrurile.
În prima seară, am stat pe canapea, cu o cană de ceai în mână.
Era liniște.
Nimeni nu mă întreba cât costase detergentul.
Nimeni nu calcula câtă apă consumasem la duș.
Nimeni nu-mi cerea bani pentru jumătate dintr-o factură.
După câteva săptămâni, Ovidiu mi-a trimis un mesaj.
“Daciana, cred că am exagerat în ziua operației. Îmi pare rău.”
L-am citit de două ori.
Apoi i-am răspuns:
“Îți accept scuzele. Dar nu mai vreau să trăiesc lângă un om care îmi face socoteala când sunt bolnavă.”
Nu mi-a mai scris.
În primăvara următoare, am mers la un control medical.
Totul era bine.
La ieșirea din cabinet, m-am oprit câteva clipe pe hol.
Mi-am amintit de dimineața în care leșinasem înainte să ajungem la notar.
Atunci crezusem că durerea aceea era cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla.
Dar operația trecuse, iar eu mă vindecasem.
Mai greu fusese să accept că unsprezece ani de căsnicie se transformaseră într-un tabel cu datorii.
Am ieșit din clinică și am mers pe jos până acasă.
În drum, mi-am cumpărat un buchet de lalele.
Nu pentru vreo aniversare.
Nu pentru că îmi ceruse cineva iertare.
Ci pentru că îmi făcea plăcere.
Când am ajuns acasă, le-am pus într-o vază, pe masa din sufragerie.
M-am uitat la ele și am zâmbit.
Pentru prima dată după mulți ani, nu mai trebuia să explic nimănui de ce cheltuisem bani pe ceva frumos.
Și nici să împart costul buchetului cu cineva care nu fusese în stare să-mi țină mâna când aveam nevoie.