Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am luat documentul din mâna lui Bogdan, în timp ce Sorin încerca să-mi explice ceva.
— Lavinia, te rog, nu trage concluzii înainte să vorbim!
— Atunci lasă-mă să citesc!
Pe prima pagină apărea numele unei firme despre care nu auzisem niciodată. Sorin era trecut ca administrator și asociat unic.
Mai jos, la rubrica privind garanțiile propuse, era menționat spațiul meu comercial din Sibiu, cel închiriat farmaciei.
Iar la final apărea numele meu, în calitate de posibil garant ipotecar.
Am ridicat privirea.
— Sorin, ce este asta?
— O variantă de finanțare. Nu e nimic definitiv.
— Dar tu mi-ai spus că luăm creditul pentru atelier!
— Și asta intenționam să facem.
Bogdan a intervenit:
— Atunci de ce solicitantul este firma ta, iar atelierul Laviniei nu apare nicăieri în planul de investiții?
Sorin s-a înroșit.
— Pentru că așa mi-a recomandat consultantul!
M-am uitat din nou la documente.
Firma lui Sorin urma să împrumute 480.000 de lei. Banii erau destinați achiziționării unor utilaje și acoperirii unor obligații comerciale.
— Ce obligații comerciale? l-am întrebat.
Sorin a ezitat.
— Niște plăți către furnizori.
— Ai furnizori? Tu mi-ai spus că firma nici măcar nu funcționează încă!
Bogdan a scos din dosar o altă hârtie.
— Lavinia, firma lui Sorin există de aproape doi ani. A avut activitate, dar și datorii.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— Doi ani? Noi ne-am cunoscut acum paisprezece luni!
Sorin și-a trecut mâna prin păr.
— Nu ți-am spus pentru că voiam să închid problemele vechi.
— Ce probleme?
A tăcut.
— Sorin, te întreb pentru ultima oară. Ce datorii ai?
— Aproape 190.000 de lei.
Am rămas cu documentul în mână.
— Și voiai să garantez eu un împrumut de 480.000 de lei ca să-ți plătești datoriile?
— Nu numai pentru asta! Voiam să cumpăr utilaje, să dezvolt afacerea și să câștigăm împreună!
Bogdan a clătinat din cap.
— Atunci de ce i-ai ascuns Laviniei că firma este numai a ta?
Sorin s-a întors furios spre el.
— Pentru că tu te bagi în orice! De când m-am însurat cu sora ta, mă tratezi ca pe un hoț!
— Nu te-am făcut hoț. Te-am întrebat de ce vrei să pui proprietatea ei garanție pentru datoriile tale.
Am ridicat mâna.
— Destul! Amândoi!
S-au oprit.
M-am așezat la birou și am privit actele.
— Bogdan, de unde ai documentele?
— Sorin a prezentat proiectul unui fost coleg de-al meu, care lucrează în consultanță pentru investiții. Colegul mi-a spus că firma lui caută finanțare. Eu am cerut să discut direct cu Sorin, dar m-a evitat. Ieri am primit, cu acordul celui care le întocmise, copiile propunerilor pe care Sorin le distribuise potențialilor parteneri.
M-am uitat spre soțul meu.
— Deci nu era un secret doar pentru mine. Era un secret față de mine.
Sorin n-a răspuns.
Am închis dosarul.
— Nu semnez nimic.
— Lavinia, dacă pierd finanțarea, firma mea se duce de râpă!
— Atunci trebuia să-mi spui adevărul înainte să mă ceri de soție.
A tresărit.
— Ce legătură are căsnicia noastră cu asta?
M-am ridicat.
— Vreau să-mi răspunzi la o întrebare. M-ai iubit vreodată sau ai văzut doar atelierul și spațiul comercial?
— Cum poți să spui așa ceva?
— Pentru că de opt luni îmi vorbești aproape zilnic despre ce pot să garantez, ce pot să vând și ce bani pot să investesc.
Sorin s-a uitat spre ușă.
— Nu e corect.
— Atunci spune-mi ceva despre noi care să nu aibă legătură cu banii.
A rămas tăcut.
Bogdan a făcut un pas înapoi și ne-a lăsat să vorbim.
— Lavinia, am ținut la tine, a spus Sorin în cele din urmă. Dar da, când te-am cunoscut, știam că ai o situație financiară bună. Și m-am gândit că împreună am putea avea o viață mai ușoară.
Am simțit că mi se taie respirația.
— Te-ai gândit la o viață mai ușoară pentru noi sau pentru tine?
— Pentru amândoi!
— Atunci de ce toate riscurile erau ale mele?
Nu mi-a răspuns.
În ziua aceea, Sorin a plecat de la atelier fără să mai insiste.
Eu am rămas cu Bogdan în birou.
— Îmi pare rău, Lavinia, mi-a spus.
— Pentru ce?
— Pentru că n-am găsit o cale să-ți spun mai devreme.
M-am uitat la el.
— Mi-ai spus. Dar eu n-am vrut să te ascult.
Bogdan mi-a strâns umărul.
— Nu te învinovăți pentru că ai avut încredere în soțul tău. Important e ce faci de acum.
A doua zi, am mers la un avocat specializat în drept comercial și la un notar.
Am verificat situația spațiului comercial, a atelierului și a eventualelor sarcini înscrise asupra proprietăților.
Nu exista nicio ipotecă nouă și nu fusese semnat vreun contract de garanție.
Avocatul mi-a explicat că, în condițiile regimului nostru matrimonial și ale documentelor de proprietate, Sorin nu putea constitui singur o ipotecă asupra bunurilor mele.
Dar mi-a recomandat să nu semnez nicio împuternicire și să verific atent orice solicitare financiară.
Am anunțat instituția care analiza finanțarea că nu îmi dădusem acordul pentru a garanta creditul.
În săptămânile următoare, Sorin a încercat să mă convingă să ne împăcăm.
Îmi trimitea flori, mesaje și promisiuni.
— Lavinia, putem începe de la zero. Renunț la credit!
Dar când i-am cerut să-mi arate situația completă a datoriilor, a început din nou să evite răspunsurile.
Într-o seară, ne-am întâlnit la apartamentul în care locuiserăm împreună.
— Sorin, vreau să divorțăm, i-am spus.
A rămas nemișcat.
— Pentru niște acte?
— Nu pentru acte. Pentru că mi-ai ascuns datorii, ai încercat să mă faci să garantez un împrumut fără să-mi explici riscurile și m-ai mințit de la început.
— Dar eu te iubesc!
— Poate că tu crezi asta. Dar dragostea nu înseamnă să pui viitorul celuilalt în pericol ca să-ți rezolvi propriile probleme.
Sorin a început să plângă.
Nu m-am bucurat.
Îl iubisem cu adevărat și mă durea să accept că omul lângă care voiam să îmbătrânesc nu fusese sincer cu mine.
Dar hotărârea era luată.
Am început procedurile de divorț și am clarificat, cu ajutor juridic, bunurile și obligațiile fiecăruia.
Sorin a fost nevoit să-și rezolve datoriile fără să folosească proprietățile mele drept garanție.
Eu mi-am continuat activitatea la atelier.
Nu am deschis un al doilea punct de lucru. Am preferat să investesc treptat în utilajele de care aveam nevoie, din profitul firmei, fără să risc spațiul comercial moștenit de la părinți.
Bogdan venea din când în când să mă ajute cu probleme tehnice.
Într-o după-amiază, l-am găsit în atelier, verificând o mașină de șlefuit.
— Ce faci aici? l-am întrebat.
— Încerc să văd de ce face zgomotul ăsta.
Am zâmbit.
— Bogdan, îți mulțumesc.
S-a întors spre mine.
— Pentru mașina de șlefuit?
— Pentru că n-ai renunțat la mine când eu nu voiam să te ascult.
A lăsat unealta jos.
— Lavinia, ești sora mea. Nu trebuie să-mi mulțumești pentru asta.
L-am îmbrățișat.
Câteva luni mai târziu, am primit o comandă importantă pentru mobilierul unui mic hotel din Sibiu.
Era primul contract mare pe care îl semnam după divorț.
Am citit fiecare pagină, am discutat termenele și am verificat condițiile de plată.
Apoi am semnat.
Nu pentru că cineva mă grăbea.
Nu pentru că un bărbat îmi promitea că vom deveni bogați.
Ci pentru că înțelegeam exact ce îmi asumam.
Când am ieșit din birou, am privit atelierul pe care părinții mei îl construiseră cu atâta muncă.
Îl păstrasem.
Dar, mai important, îmi păstrasem dreptul de a hotărî singură ce fac cu viața mea.
Iar data viitoare când cineva avea să-mi spună că mă iubește, nu aveam să mă mai mulțumesc doar cu vorbele.
Aveam să mă uit și la fapte.