Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Geta s-a uitat la telefonul întins de Adrian, apoi la recipientul pe care încă îl ținea în mână. Pentru prima dată în doisprezece ani, soacra mea nu a mai găsit imediat ceva de spus.
— Ce vrei să insinuezi? a întrebat în cele din urmă.
— Nu insinuez nimic, mamă. Uite înregistrarea.
Pe ecran se vedea cum Geta intra în casă cu geanta pe umăr. După ce eu plecam spre sufragerie, scotea din geantă un recipient de plastic și intra cu el în bucătărie.
Câteva minute mai târziu, apărea din nou pe hol, fără recipient.
Adrian a oprit filmarea.
— Este aceeași cutie. Ai adus-o de acasă ca să o faci pe Oana de râs.
Una dintre rude s-a ridicat de la masă.
— Geta, de ce ai face așa ceva?
Soacra mea și-a strâns buzele.
— Voi nu înțelegeți. Eu încerc doar să-l ajut pe Adrian.
— Umilindu-mi soția? a întrebat el.
— Arătându-ți că are nevoie de ajutor în gospodărie!
M-am sprijinit de spătarul scaunului. Dintr-odată, toate vizitele ei, toate observațiile despre praf și toate lucrurile mutate prin casă au căpătat alt înțeles.
— Geta, spune-mi adevărul. De ce ai vrut să pară că țin mâncare stricată în frigider?
— Pentru că nu mai pot sta în garsoniera aceea! a izbucnit ea. Este mică, zgomotoasă și mă costă prea mult. Voi aveți trei camere și una stă aproape goală!
Am privit-o uluită.
— Și ce legătură are asta cu frigiderul meu?
— Dacă Adrian ar fi văzut că nu te descurci singură, poate ar fi înțeles că aveți nevoie de mine aici.
În sufragerie s-a lăsat o liniște apăsătoare.
— Ai vrut să mă faci să par incapabilă ca să te muți în casa noastră?
Geta a întors capul.
— Numai pentru șase luni. Până găsesc ceva potrivit.
Atunci Adrian a spus ceva care m-a durut aproape la fel de tare ca înscenarea.
— Mamă, ți-am spus că voi discuta eu cu Oana despre asta.
M-am întors brusc spre el.
— Poftim? Tu știai că vrea să se mute aici?
Adrian și-a trecut mâna peste față.
— Știam că nu-i mai ajung banii pentru chirie. M-a rugat să o primim câteva luni.
— Și de ce nu mi-ai spus?
— Pentru că știam că nu vă înțelegeți. Voiam să găsesc un moment potrivit.
— Un moment potrivit pentru cine, Adrian? Pentru mine sau pentru mama ta?
Nu mi-a răspuns.
Am luat recipientul din mâna Getei, l-am închis și l-am pus într-o pungă. Apoi m-am întors spre musafiri.
— Îmi pare rău că ați asistat la toate acestea. Cred că este mai bine să încheiem masa aici.
Rudele au plecat fără reproșuri. Una dintre ele m-a îmbrățișat și mi-a șoptit că nu aveam de ce să mă rușinez.
După ce am închis ușa, Geta a încercat să intre din nou în bucătărie.
— Măcar să vă ajut să strângeți.
— Nu, Geta. Te rog să pleci.
— Mă dai afară din casa fiului meu?
— Te rog să pleci din casa noastră, a intervenit Adrian. Ce ai făcut astăzi este de neacceptat.
Geta și-a luat geanta, spunând că după tot ce sacrificase pentru fiul ei nu merita să fie tratată astfel.
De data aceasta, Adrian nu a oprit-o.
Când am rămas singuri, m-am așezat la masă. Soțul meu a venit lângă mine, dar i-am cerut să mă lase să vorbesc.
— Doisprezece ani mi-ai spus că mama ta așa este. Că trebuie să o ignor. Astăzi am aflat că voia să se mute aici, iar tu știai.
— Nu știam că va face înscenarea asta, Oana. Îți jur.
— Te cred. Dar ai lăsat-o să mă critice luni întregi fără să-mi spui ce își dorea.
Adrian a coborât privirea.
— Mi-a fost teamă să nu te superi.
— Și ai preferat să mă lași să mă întreb ce fac greșit în propria mea casă.
Am discutat până târziu. I-am spus că nu accept ca mama lui să locuiască la noi și că nu mai vreau vizite neanunțate. I-am cerut, de asemenea, să nu mai ia decizii despre locuința noastră fără să mă consulte.
— Ai dreptate, mi-a spus. Am încercat să evit un conflict și am făcut lucrurile mai rele.
În zilele următoare, Adrian a căutat împreună cu Geta o locuință mai ieftină. Au găsit un apartament mic, într-o zonă liniștită, cu o chirie pe care și-o putea permite din pensie.
El a ajutat-o cu mutarea, dar i-a explicat că sprijinul financiar și practic nu îi dădea dreptul să intre oricând în casa noastră.
Eu am rămas acasă în ziua mutării.
Nu voiam să mă prefac că totul fusese uitat.
După aproape două săptămâni, am observat că îmi lipsea bluza bleumarin despre care Geta făcuse comentarii. Am căutat-o peste tot, apoi l-am întrebat pe Adrian dacă o văzuse.
El a sunat-o pe mama lui.
— Am aruncat-o eu, a recunoscut Geta. Oricum nu o avantaja.
Atunci am înțeles că înscenarea cu recipientul nu fusese singura dată când îmi încălcase limitele.
Adrian i-a spus că nu mai avea voie să intre în casa noastră fără să fim amândoi de acord și că nu trebuia să atingă lucrurile mele personale.
Am schimbat încuietoarea, fiindcă Geta păstrase o cheie de rezervă, și am hotărât să nu-i mai dăm alta.
Dar problema dintre mine și Adrian nu se rezolva printr-o încuietoare nouă.
Am început să mergem la consiliere de cuplu. Acolo am vorbit despre toate dățile în care el îmi minimalizase nemulțumirile și despre cât de singură mă simțisem când mama lui mă critica.
Nu a fost ușor. Uneori plecam de la ședințe supărați, dar măcar începuserăm să spunem lucrurile pe care le ascunseserăm ani întregi.
Au trecut trei luni până când am acceptat să o primesc din nou pe Geta la noi, pentru o vizită scurtă, în prezența lui Adrian.
A venit cu o cutie de prăjituri, dar de data aceasta nu s-a dus direct în bucătărie și nu a început să inspecteze rafturile.
— Oana, vreau să-mi cer scuze, mi-a spus. Am fost nedreaptă cu tine. Am vrut să obțin ce îmi doream și te-am făcut de rușine.
— Geta, nu a fost doar rușinea de la masă. M-ai făcut ani întregi să simt că nu sunt suficient de bună pentru fiul tău.
— Știu. Și îmi pare rău.
Nu i-am spus că o iert pe loc. I-am răspuns doar că voi urmări dacă își respectă promisiunile.
În acea după-amiază, Geta a stat o oră, a băut o cafea și a plecat fără să deschidă vreun dulap.
După ce am închis ușa, Adrian m-a privit și a zâmbit ușor.
— Cred că este prima vizită în care mama nu a verificat nimic.
— Sper să nu fie ultima, i-am răspuns.
Am intrat apoi în bucătărie și am deschis frigiderul. Era curat, ordonat și plin cu lucrurile pe care le cumpărasem eu.
Dar cel mai important era că, pentru prima dată după mult timp, nu mai simțeam nevoia să demonstrez nimănui că merit să fiu respectată în propria mea casă.