Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Margareta ținea cărticica în mână și mă privea furioasă. Daria stătea lângă mine, nedumerită de reacția bunicii.
— Simona, tu ai pus copilul să scrie așa ceva?
— Nici măcar nu știam ce pregătise, am răspuns. Daria a vrut să-ți facă o surpriză.
— Atunci de unde știe asemenea lucruri?
Fetița a făcut un pas înainte.
— Bunico, eu le-am scris. Doamna învățătoare ne-a spus să facem o listă cu lucrurile care sunt importante într-o familie.
Margareta s-a uitat din nou la prima pagină.
Scria, cu litere mari și puțin strâmbe: “Familia nu râde de cineva ca să-l facă să plângă.”
Pe pagina următoare, Daria desenase două persoane ținându-se de mână. Dedesubt scrisese: “Oamenii mari spun adevărul.”
A treia pagină avea un desen cu o bunică și o fetiță.
“Bunicile au grijă de nepoți și nu îi fac să se simtă rușinați.”
Margareta a închis cărticica.
— Ce vrei să spui cu asta, Daria?
— Nimic rău, bunico. Eu am făcut-o înainte să venim aici. Am vrut să-ți arăt ce cred eu că înseamnă o familie frumoasă.
Mi s-a strâns inima. Fetița mea nu încercase să o pedepsească pe Margareta. Pregătise un cadou sincer, fără să știe ce urma să se întâmple.
— Mai este o pagină, a spus Daria încet.
Margareta a deschis din nou cărticica.
Pe ultima foaie, Daria desenase un grătar, câteva scaune și oameni îmbrăcați în haine de lucru.
Sub desen scrisese: “Bunica a zis să venim în haine vechi, că facem grătar și o să fie fum și noroi.”
În salon s-a făcut liniște.
Margareta s-a înroșit.
— Asta nu înseamnă nimic! Copiii înțeleg greșit!
— Nu, bunico, a spus Daria. Eu am desenat ce mi-a spus mama că ai zis la telefon. Eram lângă ea când vorbeați și am auzit de grătar.
Atunci s-a apropiat Nicolae, socrul meu, care ascultase ultimele replici.
— Margareta, ce se întâmplă aici?
— Simona face scandal pentru că a venit îmbrăcată nepotrivit!
Nicolae s-a uitat la lada frigorifică din mâna mea și la punga cu bezele a Dariei.
— Dar tu mi-ai spus ieri că ai rugat-o pe Simona să aducă gheață.
Margareta a rămas nemișcată.
— Pentru băuturi, Nicolae!
— Și de ce i-ai spus să vină în haine vechi?
Soacra a început să se bâlbâie.
— Eu… am crezut că va înțelege că glumeam.
Am simțit cum îmi tremură mâinile.
— Margareta, m-ai sunat special ca să-mi spui că facem grătar. Mi-ai cerut să aduc gheață și să nu mă îmbrac elegant. Iar acum mă umilești în fața tuturor.
— Nu te-am umilit! Tu te-ai făcut singură de râs!
Nicolae a ridicat vocea pentru prima dată.
— Ajunge, Margareta! Nu este prima dată când te porți urât cu Simona. Dar astăzi ai făcut-o și pe Daria să se simtă prost.
Soacra a privit spre invitați, căutând sprijin. Nimeni nu a intervenit în favoarea ei.
O verișoară a lui Paul s-a apropiat și mi-a spus:
— Simona, nouă ne-a spus că este o cină elegantă și să venim îmbrăcați de sărbătoare. Îmi pare rău că v-a făcut asta.
Am dat din cap, fără să mai pot vorbi.
Atunci Daria m-a tras ușor de mână.
— Mami, putem să plecăm? Nu-mi mai place aici.
M-am aplecat lângă ea.
— Sigur, iubita mea.
Nicolae și-a luat sacoul de pe spătarul scaunului.
— Vin cu voi.
Margareta s-a întors brusc.
— Nicolae, este aniversarea mea!
— Știu. Și îmi pare rău că ai ales să o transformi într-o zi în care să-ți umilești nora și nepoata.
Am plecat împreună. În parcare, Daria a început să plângă.
— Mami, bunica nu mă place pentru că nu sunt copilul adevărat al lui tata Paul?
M-am așezat lângă ea și am luat-o în brațe.
— Daria, tu ești fiica noastră. Tata Paul te-a ales și te iubește. Nimeni nu poate schimba asta.
Nicolae s-a apropiat și s-a aplecat spre nepoata lui.
— Iar eu sunt bunicul tău, draga mea. Nu pentru că avem același sânge, ci pentru că te iubesc și am grijă de tine.
Daria l-a îmbrățișat.
În drum spre casă, l-am sunat pe Paul. Când i-am povestit ce se întâmplase, a rămas câteva clipe tăcut.
— Vin imediat ce termin aici, mi-a spus. Și te rog să-i spui Dariei că nu a făcut nimic greșit.
În seara aceea, am pregătit un grătar adevărat în curtea noastră. Nicolae a adus cărbuni, eu am scos legumele și carnea din frigider, iar Daria a pus bezelele într-un castron.
Paul a ajuns înainte să terminăm. A îmbrățișat-o pe Daria și i-a spus că este mândru de ea.
— Pentru ce, tati?
— Pentru că ai făcut un cadou frumos și ai spus adevărul, chiar dacă cineva s-a supărat.
Apoi s-a așezat lângă mine.
— Simona, îmi pare rău că mama a făcut asta. Nu trebuia să treci prin așa ceva.
— Nu vreau să mă mai cert cu ea, Paul. Dar nici nu mai pot accepta să o rănească pe Daria.
— Nici eu.
A doua zi, Paul a sunat-o pe Margareta. Am fost lângă el, dar l-am lăsat să vorbească.
— Mamă, ce ai făcut la aniversare a fost intenționat. Ai mințit-o pe Simona și ai umilit-o în fața invitaților.
— Paul, nu începe și tu! A fost o neînțelegere.
— Nu. Ai spus altceva la telefon decât le-ai spus celorlalți. Și ai făcut-o pe Daria să se simtă rușinată.
Margareta a început să plângă.
— Acum o să-mi interzici să-mi văd nepoata?
— Pentru o vreme, nu vei mai avea întâlniri cu ea. Avem nevoie să știm că nu o vei mai răni. Când vei putea să-ți asumi ce ai făcut, vom discuta despre vizite în prezența noastră.
— Mă pedepsești pentru o glumă?
— Nu te pedepsesc. Îmi protejez copilul.
Paul a închis telefonul după ce i-a spus că o va suna el când vom fi pregătiți să discutăm din nou.
Au trecut câteva săptămâni fără vizite. Margareta a trimis două mesaje în care spunea că îi este dor de Daria, dar nu și-a cerut scuze.
În schimb, Nicolae a continuat să ne viziteze. Venea uneori cu fructe, alteori doar ca să stea de vorbă cu nepoata lui.
Într-o duminică, Daria i-a arătat cărticica pe care o recuperasem de la restaurant.
— Bunicule, crezi că am scris ceva rău?
Nicolae a citit-o cu atenție.
— Nu, draga mea. Ai scris lucruri foarte bune. Uneori, oamenii mari se supără când un copil le amintește cum ar trebui să se poarte.
Daria a zâmbit și a pus cărticica într-un sertar.
Eu am privit-o și am înțeles că nu trebuia să-i cer niciodată să câștige dragostea cuiva care o făcea să se simtă nedorită.
Familia noastră nu era definită de sânge sau de hainele purtate la o aniversare. Era definită de oamenii care ne respectau, ne apărau și ne primeau așa cum eram.