Luna noiembrie este marcată de o mulțime de evenimente importante. Înainte de Sfinții Mihail și Gavriil, avem o sărbătoare importantă și pe data de 5 noiembrie. Sunt rememorați unii dintre cei mai mari sfinți, cu un rol important în religia noastră.
Sărbătoare 5 noiembrie
Data de 5 noiembrie este una extrem de importantă pentru toți creștinii, întrucât sunt prăznuiți cu mare cinste Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia; Sfântul Ierarh Grigorie, arhiepiscopul Alexandriei.
Tot astăzi este rememorată Sfânta Haritina, care a fost o mare credincioasă. Sfânta Haritina a trăit în timpul împăratului Diocletian (284-305). Ea a rămas orfană de mică și a fost crescută de creştinul Claudiu. Dometie, dregătorul împărătesc, a aflat dim diferite surse că Haritina este creştină, motiv pentru care a chemat-o la judecată și a decis să o facă să sufere mult.
Pentru că nu a renunțat la credinţa în Hristos, tânăra a fost tunsă şi i s-au pus cărbuni aprinşi pe cap. Ctu toate acestea, nu au omorât-o și a scăpat nevătămată. A fost aruncată apoi legată în mare, dar Dumnezeu a scos-o la liman și de data aceasta. Sfânta Haritina s-a rugat ca Dumnezeu să-i ia sufletul. În timp ce se ruga, sufletul ei a ieşit din trup şi s-a înălţat la Ceruri.
Se spune că în ziua de sâmbătă este bine să rostim rugăciuni, pentru a fi protejați de toate relele. În plus, rugăciunea de mai jos ne protejează de dușmani și de toți cei care ne vor răul. Rostește-o ori de câte ori ai nevoie, când simți că nu mai ai putere.
“Doamne, învață-mă să-Ți cunosc mărirea și bunătatea. Dă-mi inimă curată și lesne iertătoare și căință pentru supărările ce-am făcut altora. Fă să am dragoste creștinească și să pot răbda cu pace toate necazurile ce-mi vin din partea lor, făcând porunca Ta.
Mă făgăduiesc să nu mai fac rău celor ce-mi fac rău; pe cel ce mă blesteamă, îl voi binecuvânta. De va flămânzi vrăjmașul, îi voi da pâine; iar de va înseta, îl voi adăpa. De va cădea, îl voi ridica și de se va rătăci, îl voi povățui.
Doamne, eu nu sunt decât om neputincios. De aceea, ajută-mă, cu darul Tău, să fiu statornic în poruncile Tale. Trimite binecuvântările Tale peste vrăjmașii mei și întoarce inima lor cu dragoste asupra mea. Alungă suferințele și neodihna ce-mi vin de la ei și ne împacă pe noi.
Dă-mi pacea Ta, Doamne, ca să putem să viețuim pe pământ cu pace, cu bucurie, și să-Ți zicem în unire, cu față senină și cu inimă curată: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Că Ție se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.