Cine sunt părinții lui David Popovici și cu ce se ocupă. Puțini ca ei sunt atât de dedicați! Ce fac pentru fiul lor

David Popovici a afirmat în interviuri că a ajuns la performanță datorită sprijinului primit în familie și educației sănătoase date de părinți. Sigur, toți părinții vor ce e mai bun pentru copiii lor, dar cei ai înotătorului nostru, campion olimpic, sunt în stare de sacrificii mari, cu adevărat.

Georgeta şi Mihai Popovici sunt părinţii lui David Popovici și au făcut mereu tot posibilul pentru a-i oferi fiului lor condiţii ideale pentru sportul de performanţă. Luni, 29 iulie, înotătorul român a devenit primul bărbat campion olimpic din istoria înotului românesc.

Părinții lui David Popovici și antrenorul Adrian Rădulescu, oamenii din spatele campionului
David Popovici a câştigat medalia de aur în proba de 200 metri liber, luni seară (29 iulie), la Jocurile Olimpice de la Paris. După o cursă nerecomandată cardiacilor, David a încheiat proba într-un minut, 44 de secunde şi 72 de sutimi.

El a fost urmat de britanicul Matthew Richardson (1.44.74) şi de americanul Luke Hobson (1.44.79). Este primul titlu olimpic din cariera lui Popovici, care va împlini 20 de ani la 15 septembrie.

Performanța lui David vine după 20 de ani de la ultima medalie olimpică la înot a României, aurul cucerit de Camelia Potec la Atena. Până la performanța lui David, Răzvan Florea era, până acum, singurul olimpic român medaliat la natație, în probele masculine, medaliat cu bronz la Atena 2004, la 200 de metri spate.

Mama lui David Popovici a făcut un curs de ofițer control doping
Mama lui David Popovici lucrează în domeniul asistenței sociale, dar în 2021 a urmat un curs de ofiţer antidoping, curs avizat de Agenția Națională pentru calificări, unde a făcut 20 de ore de teorie și 60 de ore de practică. Și-a dorit să cunoască toate procedurile și să nu comită vreo eroare în procesul de pregătire al lui David.

„Mama lui David a făcut și cursul de ofițer control doping, doar ca să cunoască procedurile, să poată să prevină orice eroare în procesul de pregătire. Dacă ar vrea, ar putea participa la controalele ANAD, la recoltări, dar nu în natație sau la clubul Dinamo, unde activează fiul său”, a declarat pentru gsp.ro, Gabriela Andreiașu, director general ANAD.

David își ia micul la 4:30 dimineaţa, în pat, cu ochii închişi, ca să se mai odihnească puțin. Sigur, pentru asta are nevoie de ajutor și sprijin în casa în care trăiește. Are primul antrenament la 6:30 și respectă un program foarte strict.

Tatăl lui David Popovici s-a specializat în nutriție
Mihai Popovici, tatăl lui David, a terminat Academia de Științe Economice şi a lucrat în domeniul vânzărilor, în industria farmaceutică, până când a hotărât să se dedice în totalitate fiului său, notează Prosport.

Experiența la locul de muncă l-a ajutat enorm în a dobândi noțiunile de bază ale marketingului, pe care vrea să le aplice în acțiunile fiului său. Analizează și îi construiește în detaliu planul de nutriție, astfel încât organismul lui David să fie în condiții fizice optime la fiecare antrenament. Mihai Popovici a preluat toate funcțiile pe care ar trebui să le aibă un manager de sportiv, se ocupă de construirea imaginii lui David Popovici și este omul numărul 1 în negocieri atunci când un brand dorește să se asocieze cu numele copilului său,mai scrie sursa anterior menționată.

În plus, este persoana care supraveghează îndeaproape suplimentele luate de fiul său, dar și orice mică problemă medicală apărută. „Pe lângă faptul că vorbeau cu medicul de la club, fie veneau la noi, fie ne cereau sfaturi prin mail, interesându-se dacă e vreo problemă cu vreun medicament, dacă suplimentele puteau fi analizate sau dacă au certificate”.

Dacă David avea vreo problemă medicală obișnuită, dacă era răcit, de exemplu, se interesau la noi pentru orice medicament simplu. Căutau pe platforma noastră, dar apoi ne cereau și nouă confirmarea că era corect ce citiseră.

Țineam legătura chiar și noaptea, când David concura foarte departe. Părinții îi erau alături, iar tatăl ne scria și ne întreba, nu doar pentru fiul lor, dar uneori și pentru alți colegi de-ai lui. Știau că le răspundem foarte repede, așa cum facem pentru toți sportivii.

David și părinții săi sunt chiar un exemplu, sunt extrem de atenți și de disciplinați cu tot ce înseamnă o carieră profesionistă”, a mai spus directorul general ANAD pentru GSP.