Se dau bani pentru elevi și preșcolari! Care sunt condițiile

Elevii defavorizați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial urmează să primească vouchere de 500 de lei, după cum a confirmat recent oficiali din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Banii pot fi folosiți în scopul achiziționării de rechizite, dar și de haine.

Ajutorul financiar a fost acordat pentru prima oară în anul școlar 2021 – 2022.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene “va continua să ofere ajutorul de 500 de lei pentru îmbrăcăminte și rechizite, după ce, în anul școlar 2022–2023 au beneficiat 405.000 preșcolari și elevi, față de 245.000 beneficiari în anul școlar precedent”.

Condițiile pentru a primi 500 de lei pe cardul bancar
Elevii care vor primi acești bani, trebuie să respecte câteva criterii stabilite prin OUG 133/2022:

copiii preșcolari înscriși în învățământul de stat care provin din familiile care au stabilit dreptul la alocație pentru susținerea familiei, indiferent dacă familia se află în plata acestui drept sau acesta este suspendat;
copiii înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară, adică, pentru acest an, 1.500 de lei (salariul minim brut pe țară este 3.000 de lei).

Ajutorul aferent unui an școlar poate fi folosit timp de un an de la primirea lui, numai pe baza actului de identitate al titularului sau al părinților acestuia. Tichetele pot fi folosite doar în anumite magazine care comercializează materiale școlare. Cel mai probabil, distribuția noilor carduri se va face începând cu septembrie 2023, când începe noul an școlar.